Monthly Archives: decembrie2016

hi archyive

Meditație la ziua de Sâmbătă din a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei: 2Sam 7,1-5.8b-12.14a.16; Ps 88; Lc 1,67-79.

AdventsgesteckAşa vorbeşte Domnul: Oare tu îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? Domnul îţi face cunoscut că Domnul îţi va face o casă! 

La început, locuința omului văzător de Dumnezeu era Edenul; după ce și-a vândut vederea a fost alungat, iar heruvimii cu sabia de foc străjuiau calea către pomul vieții. La împlinirea timpurilor, Cel care la început a fost Cuvânt s-a făcut Trup,dar nu ajungea să fie Trup pentru ca iubita Sa creatură să-și redobândească vederea duhovnicească. Duhul pierdut de om El L-a redat atârnând pe Cruce. Astfel a făcut din ea arborele vieții, iar din Trupul Său, prin care a nimicit ura, Pâine. Nu ajungea să fie Emanuel, Dumnezeu trăitor în mijlocul nostru, ci trebuia ca mâncându-L, noi să trăim prin El și să avem acces, într-un singur Duh, la Tatăl. Așadar, noi nu mai suntem străini și nici oaspeți, ci concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiți pe temelia apostolilor și a profeților, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. În el toată construcția, ca un ansamblu armonios, se înalță ca un templu sfânt în Domnul, în care și noi suntem zidiți ca să devenim o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul (cf. Ef 2, 14-22).

Mâncând Pâinea, care este Trupul lui Cristos, noi ne micșorăm iar El crește, ne pierdem viața proprie și o dobândim pe a Lui. O, schimb minunat! Dăm carnea păcatului și ne este dat Duhul văzător de Dumnezeu! Dăm ceea ce este trecător, și ne este dat ceea ce rămâne pentru totdeauna! Dăm trupul nostru prin care călătorim aici pe pământ, și primim noul veșmânt țesut din Trupul și Sângele Mielului! În timp ce-L mâncăm, El schimbă trupul umilinței noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale prin puterea cu care este în stare să-și supună toate! (Fil 3, 20-21). Și de ce altceva se va fi făcut Trup dacă nu pentru a schimba ceea ce devenise numai trup în duh, pentru a schimba dorința trupului, care este moarte, în dorință a duhului care este viață și pace? Pentru că noi nu suntem în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi (cf. Rom 8, 9).

Dumnezeul meu, Emanuel, Isus Cristos, Păstorul și Regele meu, Pâinea mea de viață veșnică, vreau să Te mănânc știind ce mănânc, vreau să Te mănânc în Cuvânt și vreau să Te mănânc în Trup, vreau să Te mănânc cu duhul și vreau să Te mănânc cu trupul, vreau să Te mănânc iubindu-Te și vreau să Te iubesc mâncându-Te! Căci ”dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință la el. Cine nu mă iubește nu păzește cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultați nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis” (In 14, 23-24). Ostie Sfântă, cort al lui Dumnezeu împreună cu oamenii! Oraș al lui Dumnezeu, ești Cerul nostru pe pământ, mireasă a Mielului, ești mai mult decât Paradisul nostru pierdut, ești vederea față-către-față aici, pe pământ. Și iată că cerul dintâi și pământul dintâi – cele ale păcatului –  trec cu adevărat, iar marea nu mai este, pentru că Tu faci toate noi. Astăzi. Pentru noi.

Amin. Ție, care ai venit, Amin, Alleluia!

Comunitatea carmelitană.

Tu ești împărăția cerurilor,

Tu ești pământul celor blânzi, Cristoase

Tu ești verdeața raiului.

Tu ești ospățul dumnezeiesc,

Tu ești cămara de nuntă negrăită,

Tu ești masa tuturor,

Tu ești pâinea vieții,

Tu ești băutura cea mai nouă.

 

Tu ești paharul apei și apa vieții

Tu ești sfeșnicul nestins pentru fiecare dintre sfinți.

Tu ești veșmânt și cunună și Cel ce împarte cununi,

Tu ești bucuria și odihna,

Tu desfătarea și slava,

Tu ești veselia și plăcerea.

 

Și harul Tău va lumina ca soarele, Dumnezeul meu.

Căci el e harul Duhului Sfânt în toți sfinții.

Și vei lumina, Soare neapropiat, în mijlocul lor.

 

Și toți se vor lumina pe măsura credinței,

a faptelor, a nădejdii și a iubirii,

a curățirii și luminării prin Duhul Tău,

Dumnezeule, singurul îndelung-răbdător

și judecător al tuturor.

 

Îți mulțumesc că mi-ai dat să trăiesc

și să Te cunosc și să mă închin Ție, Dumnezeul meu.

 

Căci aceasta este viața: a Te cunoaște numai pe Tine,

Dumnezeu, Ziditorul și Făcătorul tuturor,

nenăscut, necreat, singur fără început

și pe Fiul Tău născut din Tine.

Sf. Simeon Noul Teolog (din Rugăciunile Sfinților).

Meditație la ziua de Vineri din a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei: Mal 3,1-4.23-24; Ps 24; Lc 1,57-66.

AdventsgesteckCalea… cuvântul care domină, asemenea unei strigări mult repetate, în mod manifest sau subînţeles, lecturile noastre de astăzi; este Cuvântul, în hainele Vechiului şi noului Legământ.

            Cale… Ioan – ‘binecuvântarea lui Jahve’ sau ‘cel care trebuia desemnat’ - este o cale, este calea prin care Dumnezeu pregăteşte venirea Celui Promis, dar şi Ilie este o cale, Elisabeta este o cale, Zaharia este o cale, Maria este o cale, Iosif este o cale…, şi apoi mulţi alţii: Simon, cel chemat Petru, Saul, cel devenit Paul, Barnaba, Sila şi atâţia alţii… fiecare dintre ei Îl arată pe Dumnezeu şi duce către El. Fiecare – trăsătură a Chipului, parfum din  Unica Mireasmă… Fiecare copil care se naşte este, în intenţia Creatorului, o cale pentru Dumnezeu care coboară pe pământ, pentru a fi în mijlocul oamenilor, semn care indică Calea şi se contopeşte cu Emanuel. Ce va fi oare acest copil? Iată: coborârea lui Dumnezeu şi ridicarea oamenilor, întoarcerea inimii părinţilor către copii şi a inimii copiilor faţă de părinţi, verigă a legământului dintre Tată şi fii, inel unind în alianţa multor fraţi, prin Cel Ce Este Unica Cale şi Veşnica Alianţă. 

            Toţi aceşti copii, pentru a ajunge la deplina maturitate a Celui ce Este unica Cale, a lui Cristos în ei, au renunţat la sine, pentru a-L găsi şi a fi găsiţi în El: a făcut-o Ilie, în încercarea disperării pentru propria-i viaţă; a făcut-o Elisabeta, în sterilitatea-i miraculos înflorită de Domnul; a făcut-o Zaharia, în încercarea muţeniei, a făcut-o Ioan în temniţa tulburării sale în timp ce-L căuta înlăuntrul Său pe Mesia cel Blând, au făcut-o Maria şi Iosif meditând în inima lor la tot ceea ce aparent contrazicea divinitatea şi atotputernicia Fiului care creştea lângă ei…

            ‘Vrei tu să mă urmezi pe mine, vrei să-ţi potriveşti paşii tăi paşilor Mei? Unde să mă urmezi? În inima ta, intră în inima ta şi urmează-mă în adâncurile tale. Adâncirea în propria-ţi inimă este calea de la tine la Mine. Nu vezi pe unde mergi şi umbli în întuneric?  Eu sunt lumina vieţii care merg înaintea ta: cine mă urmează pe Mine întunericul nu-i va fi întuneric, iar noaptea va străluci ca ziua’. „Atunci am zis: Iată, vin – în sulul cărții este scris despre mine – ca să fac voința ta, Dumnezeule!” (Evr 10, 7)

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană. 

Ascultă suflete al meu:

Domnul vine la noi, ne vizitează Dumnezeu!

Pentru mine Dumnezeu a creat lumea.

Pentru mine s-a născut din Fecioara Maria şi a fost

înfăşat în scutece, El, care acoperă cerul cu nori

şi se îmbracă în veşmânt de lumină.

Pentru mine s-a hrănit cu laptele Mamei Sale,

El, care hrăneşte orice creatură.

Pentru mine a fost ţinut în braţe de Mama Sa,

El, care s-a născut înconjurat de heruvimi

şi care ţine în îmbrăţişarea Lui toate fiinţele.

Pentru mine a fost cirumcis, El, care face legea.

Pentru mine Cel nevăzut s-a făcut văzut, trăind

printre oameni. El, care e Dumnezeul meu, s-a făcut asemenea mie, omului. […]

 Domnul meu, El, Domnul Slavei,

a luat pentru mine chip de slugă, a trăit pe pământ,

a umblat pe pământ, El, care e Regele Cerurilor.

Sf. Tihon de Moscova (din Rugăciunile Sfinţilor)

 Meditație la ziua de Joi din a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei: 1Sam 1,24-28; Ps 1Sam 2,1.4-5. 6-7.8abcd; Lc 1,46-56.Adventsgesteck

Duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu! Dumnezeu este Mântuitorul Mariei, Isus este Mântuitorul Mariei, Fiul este Mântuitorul Mamei Sale, Fiul este Mântuitorul fiicei Sale, căci fiica celui care-i e Fiu este Mama… El a săpat-o în stânca Rănilor Sale încă înainte de a o crea în sânul matern; înainte ca sânul matern să-i fi fost leagăn Mamei, i-au fost leagăn Rănile Fiului, înainte de a fi fost plămădită în pântece, a fost plămădită în Răni, înainte de a fi fost născută din carne, a fost născută din Duh… Nesfârşit mister de Iubire, pătruns doar de smerenie…

            Dumnezeului Triunic în viaţa Sa Intimă este Smerenie: ascultare, supunere,  reciprocitate, dăruire totală a propriei fiinţe Unul Altuia; smerenia Mariei este de aceeaşi sorginte: ‘El a hotărât, eu mă supun, El vrea, aşa voiesc şi eu’ – dar nu cu răceala indiferenţei, ci cu mistuirea totală a reciprocităţii şi dăruirii propriei fiinţe: şi iată, Fecioara devine Fiica, Mama şi Mireasa Dumnezeului ei…

            Şi Duhul şi Mireasa tresaltă de bucurie… pentru lucrările mari ale Celui Atotputernic, ale Împlinitorului Promisiunilor, ale Dumnezeului care guvernează prin har şi gratuitate divină istoria mântuirii, pentru Sfinţenia Numelui Său! Fecioara Mamă şi Mireasă Îl cunoaşte şi Îl recunoaşte pe Dumnezeul lucrător şi suveran al istoriei în însăşi fiinţa ei, pe cel Necuprins, cuprins în incinta trupului său şi nu poate tăcea! Cuvântului care încă nu vorbeşte, dar toate le ţine prin Puterea Sa, vocea ei îi dă grai; în ea este acelaşi Duh al Cuvântului Viu şi al Scripturilor care-a răsunat în inimile celor drepţi; în cuvintele ei răsună istoria împlinită a tuturor aşteptărilor umanităţii şi noul cântec de bucurie al Împărăţiei cerurilor. Pe buzele Cuvântului făcut Trup şi călător pe cărările prăfuite ale Galileeii şi Ideeii, pe cărările prăfuite ale sufletului omenesc, va răsuna acelaşi Duh:

            Cei mândri în cugetul inimii lor sunt risipiţi de puterea braţului său: fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor! Cei puternici au fost daţi jos de pe tron: fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul! Cei smeriţi sunt înălţaţi: fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Flămânzii sunt copleşit cu bunuri, iar bogaţii lăsaţi cu mâinile goale: fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate pentru că ei se vor sătura. Îndurarea Sa l-a sprijinit pe Israel, slujitorul Său: fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană.

Marie, iubitoare Marie,

Bucuria şi desfătarea noastră!

Bucurie a Tatălui, iubire a Fiului,

Desfătare a Duhului Sfânt,

Încântare a Dumnezeului Preaînalt!

Deşi nu ai ştiut de bărbat,

ai fost Mamă a Celui Sfânt,

Mamă a Celui ce nu a fost vreodată creat.

El a sorbit viaţă de la pieptul tău.

Dinainte de Adam, te cunoştea,

lui Adam despre tine i-a vorbit.

 

Slăbiciunea Evei e puterea ta.

Îngerii stau răpiţi înaintea ta.

Fericiţii se închină înainte-ţi.

Mihail e căpetenia ta.

Gabriel, mesagerul tău.

Rafael, vindecătorul tău.

Îngerii şi sfinţii sărbătoresc frumuseţea ta.

Chipul tău e frumuseţe cerească,

o, încântare a lui Dumnezeu,

Marie, ce nu ai asemănare!

 

Tu eşti tunet şi fulger deasupra abisului fără fund;

distrugătoare a împărăţiei celui rău, îngerii au aşteptat

cuvântul tău! Cerurile au tăcut şi, cu îngăduinţa ta,

îngerii  au cântat imne de mare bucurie.

Tatăl veşnic a zâmbit spre tine.

Fiul a devenit al tău.

Duhul divin te-a luat pentru Sine.

Tăcută Marie, Spiritul Sfânt a vorbit prin tine.

Elizabeta te-a proclamat Maică a Domnului, fericită.

Toţi oamenii tânjesc după tine.

Toate popoarele binecuvântează numele tău.

Sf. Loman al Irlandei (din Rugăciunile Sfinţilor)

Meditație la ziua de Miercuri di a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei: Ct 2,8-14; Ps 32; Lc 1,39-45

AdventsgesteckRidică-te, prietena mea, frumoasa mea, vino! Porumbiţa mea din crăpăturile stâncii, vino!Sacrificiul lui Cristos este stânca vieţii noastre. Prin Jertfa Lui Duhul Sfânt a fost revărsat în inimile noastre… prin Duhul fiinţa noastră este prietena, frumoasa lui Cristos, mirele sufletelor. Numai prin Duhul avem această prietenie, această frumuseţe. Numai ascunzându-ne în crăpăturile trupului Său, carne din carnea Mariei, în Rănile sale, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui şi al Fiului este al nostru… Cine ne poate ridica dacă nu Duhul numai, cine ne poate arăta încotro să mergem dacă nu Duhul numai, cine ni-L poate dezvălui pe Cristos, mirele, dacă nu Duhul numai?

            Cât de necesare, cât de inevitabile, cât de indispensabile aceste răni cumplite, câtă bucurie aceste răni sângerânde! Numai ele mi-L dau neîncetat pe Duhul cel de viaţă dătător, siguranţă şi mântuire sunt aceste Răni, sângele izvorând din ele viaţă! S-a întrupat pentru a mă iubi cu Iubirea Lor, cu Duhul – şi cum altfel putea să mi-L dea mie, celui lipsit de prietenia lui Dumnezeu, celui lipsit de frumuseţea Chipului Său? Cum altfel decât săpându-mă în stâncă – în stânca Trupului Său care este Biserica -, în Rănile-I sângerânde care sunt Sacramentele?

            Binecuvântate aceste Răni care mă fac fiu al Tatălui, binecuvântate aceste Răni care mă hrănesc cu Trupul şi Sângele Fiului, binecuvântate aceste Răni care mă iartă, binecuvântate aceste Răni care mă umplu de Duh, binecuvântate aceste Răni care mă ung întru Harul pentru care am fost creat!

            După păcatul omenirii, aceste Răni deja dăruite [„sunt preocupat până ce se va împlini” (botezul aducător de foc) (Lc 12, 50b)] au fost stânca universului şi a omenirii, din cauza lor soarele a continuat să strălucească, apele să curgă, pământul să-şi dea roadele şi oamenii să nască fii şi fiice… Numai prin Rănile lui Cristos, Cel întru care toate au fost create şi recreate, Noul Legământ! Numai din cauza meritelor acestor Răni, prealabil aplicate, Duhul nu a încetat de-a lungul istoriei omenirii să suscite sufletele celor drepţi, trezind dorul şi credinţa după Adonai, Dumnezeul cel adevărat, creatorul cerului şi ale pământului, numai din cauza acestor Răni Duhul nu a încetat să vorbească prin gura profeţilor, să ungă regi şi să pregătească înnoirea poporului Său!

            Răni binecuvântate, Răni eliberatoare şi vindecătoare, Răni aducătoare de bucurie!

            Când ne-a creat s-a bucurat pentru noi, când ne-a recreeat sângerând în tot Trupul Său s-a bucurat cu veselie pentru noi; s-a bucurat împreună cu cea care i-a dat carne, dar căreia El i-a dat Duh pentru a înţelege, primi şi participa la bucuria Lui: „Iată, le fac pe toate noi” (Ap 21, 5a)… bucurie nu după sentimentul inimii, ci după sentimentul Inimii lui Dumnezeu. Bucuria celor doi nu încetează în patimă şi-n moarte, dimpotrivă, căci ele sunt cauza eliberării întregii omeniri! Promisiunea noului şi veşnicului legământ a fost împlinită, botezul s-a săvârşit, Focul a fost aruncat peste pământ…, noi suntem Bucuria Lui!

            ‘Eşti mulţumit pentru că am suferit pentru tine? Da, Domnul meu! Pentru că Mi-au sfredelit mâinile şi picioarele şi M-au ţintuit pe o cruce? Da, da, Domnul meu! Pentru că M-au torturat, Mi-au străpuns coasta şi Mi-au zdrobit Inima? Da, da, da, Domnul meu! Mulţumesc Doamne că ai suferit toate astea pentru mine! Numai Tu puteai s-o faci pentru mine, nimeni altul nu ar fi vrut şi nu ar fi putut să o facă! Mulţumesc, Dumnezeul meu, Domnul meu, Isuse al meu!’

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană.

Te rog, Doamne,

fă ca arzătoarea şi dulcea forţă a iubirii Tale

să răpească mintea mea

 de la toate lucrurile care sunt sub cer,

pentru ca eu să mor

din dragoste pentru iubirea Ta,

cum Tu ai vrut să mori

din dragoste pentru iubirea mea.

Sf. Francisc de Assisi

Meditație la ziua de Marți din a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei: Is 7,10-14; Ps 23; Lc 1,26-38.

            AdventsgesteckÎn luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria.

            Elemente comune nouă tuturor: când, unde, cine – deşteaptă în noi convingerea că Dumnezeu ne ştie pe fiecare dintre noi, după nume şi după situaţia exactă a fiecăruia… Dar şi Fecioara îl cunoştea pe Dumnezeu…

            De unde o ştim? Dacă EL şi-a fixat ochii pe acel sătuc pierdut din Galilea, înseamnă cu Inima lui era atrasă acolo, era atrasă de acea Fecioară.

            Ce anume Îl atrăgea? Îl atrăgea rugăciunea Fecioarei, Îl atrăgea smerenia Fecioarei.

            Din ce era făcută rugăciunea şi smerenia Fecioarei, dacă avea puterea de a-L atrage pe Dumnezeu?

            O putem şti din lămuririle pe care îngerul le dă Fecioarei despre acel Fiu misterios a cărui zămislire şi naştere o anunţă. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit. O sinteză a profeţiilor despre Mesia cel Promis.

            Dumnezeu nu i-ar fi transmis, nu i-ar fi oferit o explicaţie pe care ea să nu o fi putut înţelege, nu ar fi vorbit cu ea prin acest mesager astfel încât să nu înţeleagă. Ceea ce ne spune clar că Maria cunoştea Scripturile, tot ce era scris despre Cel Promis în Legea lui Moise, în Psalmi, în Profeţi.

            De ce îngerul îi răspunde explicând prin Scripturi? Pentru că Maria le cunoştea, dar mai mult, pentru că se ruga cu ele, pentru că aceste cuvinte de explicaţie ale îngerului sunt ecoul rugăciunilor Mariei! Îngerul îi repetă, în numele Domnului, ceea ce ea îi şoptea lui Yahve, creatorul cerului şi al pământului în nopţile lungi de conversaţie şi aşteptare: ‘Tu ai făcut legământ cu noi, cu părinţii noştri… Împlineşte şi grăbeşte timpul ca cea care trebuie să nască să nască! Trimite fecioara propice’, trimite-l pe Emanuel!

            Maria nu se ruga cu cuvintele ei, din inima ei, mai precis cuvintele ei deveniseră cuvintele profetice ale textelor sfinte cu care se ruga, pe care le evoca şi repeta, le iubea şi le respira, se bucura de ele şi-L lăuda pe Adonai, cuvintele lui Dumnezeu Însuşi! Inima ei devenise inima lui Dumnezeu, dorinţa ei dorinţa lui Dumnezeu, înscrisă în Scriptură! ´Tu, Tu, Tu, numai Tu, Adonai, numai ceea ce vrei Tu;  iar eu sunt la dispoziţia Ta…´

            Şi iată că îngerul îi repetă Fecioarei ceea ce în taină se săvârşea între ea şi Adonai: Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Aceste cuvinte nu-i erau necunoscute Mariei, în afară de faptul de a nu se fi gândit niciodată că ea va fi fost fecioara propice!….

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

 Comunitatea carmelitană.

O, Maria, mare pacifică,

Maria,  dătătoare  de pace,

Maria, pământ roditor.

 

O, Maria, vas al umilinţei,

în care arde lumina adevăratei cunoştinţe

prin care tu te-ai ridicat deasupra ta însăţi,

plăcându-i de aceea Tatălui,

care te-a răpit şi te-a atras la Sine,

iubindu-te cu o dragoste unică.

 

Tu, Maria, eşti acel fraged vlăstar care ne-a dat

floarea parfumată a Fiului lui Dumnezeu, Cuvântul

Unul Născut, căci în tine, pământ roditor, a fost

semănat acest Cuvânt.

 

Tu eşti pământul şi tu eşti planta.

 

O Maria, car de foc,

tu ai purtat Focul, ascunzându-L şi acoperindu-L

sub ţărâna umanităţii tale.

 

Sf. Ecaterina de Siena (din Rugăciunile Sfinţilor)

Meditație la ziua de Luni din a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei:Jud 13,2-7.24-25a; Ps 70; Lc 1,5-25.

AdventsgesteckFiii lui Israel, fiii legământului erau sclavi de patru sute treizeci de ani în Egipt, asupriţi cu munci grele, cu viaţa amară din cauza muncii silnice şi dure la lut şi cărămizi. Gemând sub povara sclaviei strigă către cer; Dumnezeu aude geamătul lor şi își aduce aminte de legământul său cu Abraham, cu Isaac și cu Iacob. Dumnezeu intervine… şi, „femeia a zămislit şi a născut un fiu” (Ex 2, 2a)

            Reîntorşi în ţara promisă, îl abandonau periodic pe Dumnezeul părinţilor lor, pe Dumnezeul lui Abraham, Isac şi Iacob pentru a sluji unor zei străini – făcând ce este rău în ochii Domnului (Jud 13, 1). Ori de câte ori făceau acest lucru, încăpeau pe mâinile unui popor duşman (filisteni, amoniţi etc). Asuprit şi nefericit, poporul se întorcea către Iahve strigând după eliberare. Dumnezeul legământului accepta strigătul lor, îşi oferea din nou alianţa cu poporul şi intervenea…  i-a zis femeii: „Iată, tu eşti sterilă şi nu ai copii, dar vei zămisli şi vei naşte un copil.

            Fii lui Levi erau aleşi pentru a aduce Domnului ofrandă după dreptate. Când au ajuns ei înşişi să păcătuiască grav înaintea Domnului, făcând poporul să rătăcească, Dumnezeu, care nu uita de propriul jurământ, intervenea… „Ana a zămislit şi a născut un fiu” (1Sam 1, 20a).

            Omul era sclav al întunericului păcatului şi trăia în umbra morţii spirituale, fără putinţă de scăpare, sclav al propriei încercări reuşite de a-şi dobândi identitate în afara identităţii sale de fiu al lui Dumnezeu, o identitate care conduce la moarte… Deşi oferite iar şi iar de Dumnezeu, legămintele le încalcă unul după altul, însă Partenerul Divin rămâne fidel jurământului Său. Dumnezeu hotărăşte că a sosit timpul noului şi veşnicului legământ, promis încă după prima cădere a omului. Dumnezeu intervine… Elisabeta, soţia lui (a lui Zaharia) a zămislit – şi se naşte Înaintemergătorul, cel care avea misiunea de a întoarce inima fiilor la părinţi: Abraham, Isac şi Iacob – şi la Părintele lor… „Oare nu este un singur tată pentru noi toți? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt, profanând alianța părinților noștri?” (Mal 2, 10).

            Pentru încheierea noii şi veşnicei Alianţe, care avea să fie ţinută pentru totdeauna de Unul Singur, în numele tuturor celor care cred în El, Unul-Născut Fiu al Tatălui – Întrupat -, Dumnezeu adevărat şi om adevărat – Dumnezeu intervine: „… Marie… Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus” (cf. Lc 1, 35. 31).

            Moise, Samson, Samuel, Ioan, dar şi David, laolaltă cu Isac, Iacob – copii aleşi de Domnul în defavoarea fraţilor lor întâi născuţi… şi Isus, cel numit Cristos… Pare a fi o caracteristică a lui Dumnezeu: păcatului, ieşirii în afara identităţii de copii ai lui Dumnezeu – ce îi opune? Naşterea unui copil!…Păcatului omului, care este expulzare a Duhului lui Dumnezeu din şi de către om, Dumnezeu îi răspunde prin zămislirea şi naşterea – din părinţi sterili, bătrâni şi, la împlinirea timpurilor, din fecioară – de copii în care este Duhul Domnului, sunt umpluţi de Duhul Domnului,  sunt mişcaţi de Duhul Domnului. Aceşti copii vor fi colaboratorii lui Dumnezeu.

            Şi noi, asemenea lor, suntem chemaţi să colaborăm cu Dumnezeu prin credinţa lucrătoare prin iubire. Prin credinţa în Copilul care ni s-a născut, în Fiul care ni s-a dat nouă, în cel pe a cărui umeri este stăpânirea, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis în inimile noastre şi strigă „Abba, Tată!”  Iar celor care cred în numele Lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care se iubesc unii pe alţii, pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este iubire...

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană. 

Respiră în mine, Duhule Sfinte,

ca să gândesc ce e sfânt.

 

Lucrează tu în mine, Duhule Sfinte,

ca să împlinesc ce e sfânt.

 

Încântă-mă, Duhule Sfinte,

ca să iubesc ce e sfânt.

 

Întăreşte-mă, Duhule Sfinte,

ca să păzesc ce e sfânt.

 

Ocroteşte-mă, Duhule Sfinte,

ca să trăiesc mereu sfinţenia.

Sf. Augustin (din Rugăciunile Sfinţilor)

Meditația la Duminica a patra din Advent. Lecturile zilei: Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24.

AdventsgesteckFiecare dintre noi a fost creat pentru ca Dumnezeu să se manifeste prin el, prin ea… viața noastră are un scop precis: este menită a fi teofanie, revelare, descoperire a lui Dumnezeu. Viața noastră are menirea de a fi vasul privilegiat al Harului, al prezenței divine în mijlocul nostru.

Maria este Fecioara care zămislește, este Fecioara întrupării –  Cea Propice pentru Sămânța Divină, veșmânt preacurat al Celui ce toate le înveșmântează, pământ întru care Cuvântul a rodit prin credință încă înainte de a se face Trup…

Dumnezeu Tatăl a ascuns prezența Sa în Iosif, manifestându-și prin el paternitatea, autoritatea, purtarea de grijă, ocrotirea Sa gingașă și puternică:  `Nu te teme să-i iei pe Cei Doi! E adevărat, tocmai  ție ți-i încredințez `…

O singură fulgerare și Saul nu va mai fi niciodată același: de fapt, Saul moare, iar Paul se naște prin însăși revelarea Evangheliei de către Domnul Isus –  așa că pe drept cuvânt poate scrie: Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia lui Dumnezeu,…. am primit har şi misiunea apostolică de a duce la ascultarea credinţei, pentru numele său, toate neamurile…

Fiecarea a fost creat pentru ca Dumnezeu să se manifeste prin el, pentru ca El să fie Emanuel – Dumnezeu cu noi. Paternitatea Harului, inițiativa, hotărârea de a se revela, Harul însuși, aparțin în exclusivitate lui Dumnezeu: ”nu cunosc bărbat” (Lc 1, 34). Miza este incalculabilă, roadele Harului primit depășesc infinit granițele vieții acestor persoane. Căci Harul este dat întotdeauna pentru mulți, pentru toți cei iubiți de Dumnezeu. Iar Harul rodește în mântuire în favoarea poporul său, devine efectiv, prin consimțământul și aderarea totală a persoanei căreia îi este dat Harul la însăși persoana lui Dumnezeu care se dăruiește prin Har.

Harul vieții mele, acel de ce divin pentru care am fost creat îl pot descoperi, recunoaște, primi  prin revelație directă: a Cuvântului lui Dumnezeu, din Scripturile citite prin Duhul lui Dumnezeu. Iar sămânța Harului, cât de mică, fie și cât o sămânță de muștar, pe care am descoperit-o, cu cât mă voi bucura mai mult pentru ea, cu cât Îl voi lăuda mai mult pe Domnul pentru El, ascuns și în același timp revelat prin ea, cu atât mai mult o voi lua în posesie – prin credința în Cel ce mi-a dăruit Harul – și cu atât mai mult va rodi prin Duh. 

Fie ca „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinţi  şi care este imensa măreţie a puterii sale faţă de noi, cei care credem după lucrarea tăriei puterii sale…” (Ef 1, 17-19).

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană.

Sâmbătă din a treia săptămână de Advent. Lecyrile zilei: Gen 49,2.8-10; Ps 71; Mt 1,1-17

atreiaduminicaVenirea Lui, în lume, a fost așteptată dealugul veacurilor de întreg poporul Israel, au suspinat așteptându-l și … a venit. Tu binecuvântarea lui Israel pentru Iuda, fiul și poporul său, tu puterea cea de neînvins și bucuria de necuprins.

Istoria mântuirii este scrisă de oameni concreți, mari și mici, simpli și puternici, bogați și săraci …., păcătoși și sfinți. Mesia și-a pregătit venirea sa în această lume în istoria acestor oameni care au trăit cu pasiune așteptarea Lui. Au suspinat după El, l-au așteptat cu o așteptare veghetoare.

Dar acuma? Te mai așteaptă cu acel foc care arde de dor după Dumnezeul cel viu și adevărat? Mă pregătesc să trăiesc sărbătoarea nașterii tale? Doamne, dar în inima mea abea pălpăie acea flacără a credinței veghetoare…! De ce? Cum pot să fac să te am cu adevărat? Să mă posedezi în totalitate pentru ca viața mea să nu mai fie a mea ci a ta?

Oemenirea tânjește după tine Doamne, după Adevăr, după Dumnezeu…! Vino și nu întârzia! Rupe lanțurile indiferenței, al răutății, al tiraniei și al sclaviei păcatului; vino și ne mântuiește, o Emanuel, Dumnezeu cu noi!

În această seară vom aprinde a patra lumănare de Advent, cea a îngerilor care aduc vestea bucuriei. Cu adevărat persoana vie a pruncului Isus aduce bucurie. Este bucuria vieții, a lui Dumnezeu între oameni, a iubirii întrupate.

Îți cer o Isus ca și în sufletul meu, uneori trist, alteori întunecat să fie prezentă această bucurie a prezenței tale. Lumea întreagă să fie inundată de această bucurie. Vestea nașterii tale adusă de îngeri să răsune și astăzi în lumea întreagă, mai ales în acele inimi care acuma te așteaptă, te invocă, te caută,… te iubesc. Să fie această iubire izvorul nesecat al adevăratei iubiri care ești doar Tu, unul meu Isus.

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană.

Vineri din a treia săptămână de Advent. Lecturile zilei: Is 56,1-3a.6-8; Ps 66; In 5,33-36.

atreiaduminicaIoan a dat mărturie pentru adevăr. Dar eu nu primesc mărturie de la un om.

            „Ce este adevărul?” (In 18, 38)… Adevărul nu este o idee, nu este o teorie, nu este o convingere, ci Persoană: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Ba mai mult, Adevărul este însuşi Dumnezeu, Preasfânta Treime, iar Persoanele Preasfintei Treimi dau mărturie una pentru cealaltă, astfel încât Adevărul nu are nevoie de o mărturie exterioară Sieşi.

             „…nimeni nu-l cunoaște pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaște nimeni, decât numai Fiul și acela căruia Fiul vrea să-i reveleze.” (Mt 11, 27).

            „Nu crezi că eu sunt în Tatăl și Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale.” (In 14, 10)

            „Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine.” (In 15, 26)

            Adevărul suficient Sieşi este Putere suverană. Atunci când vorbeşte Adevărul, toţi ştiu că aşa – precum El – este… Cuvântul Adevărului solicită adoptarea unei atitudini: cu El, împreună cu El şi prin El sau împotriva Lui. „Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți cu adevărat discipolii mei și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera”. (In 8, 31). Adevărul luminează în întuneric, şi pot decide cât timp vreau să stau în lumina sa. Puterea lui în viaţa mea depinde mereu de voinţa mea liberă. Vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi.

            „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1, 14a) – faptele Adevărului vorbesc pentru sine şi nimeni nu le poate nega fără a minţi. Refuzul lor şi lupta împotriva lor înseamnă umblare în întuneric, pentru că Dumnezeu este lumină. „Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nedreptate. Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi” (1In 1, 8-10).

            Să-i cerem Duhului adevărului care nu vorbeşte de la sine să ne denunţe El cu privire la păcat. Să facem dreaptatea lepădându-ne de el, şi vom avea comuniune unii cu alții prin sângele lui Isus care ne curăța de orice păcat. Ne vom bucura de mângâierea negrăită a celor iertaţi, întru care dreptatea Domnului s-a înfăptuit!

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană. 

Am păcătuit împotriva marii Tale bunătăţi,

eu, sărmanul păcătos, am păcătuit.

Am păcătuit împotriva Izvorului luminii,

eu, întunericul, am păcătuit.

Am păcătuit împotriva compasiunii iubirii Tale

cereşti, evident am păcătuit.

Am păcătuit împotriva Ta, care m-ai creat din

nimic, cu siguranţă am păcătuit.

 

Am păcătuit împotriva mângâierilor sublimei

Tale gingăşii, infinit am păcătuit.

Am păcătuit împotriva desfătărilor luminii Tale

nepieritoare şi desăvârşite,

eu, perfidul, am păcătuit.

 

Am păcătuit împotriva comuniunii cu viaţa Ta

de negrăit, adesea am păcătuit…

binecuvântat să fie acest cuvânt „am păcătuit”…

căci sădeşte speranţă în inimă!”

Sf. Grigorie de Narek (din Rugăciunile sfinţilor)

Joi din a treia săptămână de Advent. Lecturile zilei: Is 54,1-10; Ps 29; Lc 7,24-30

atreiaduminicaNu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi făcută de ocară! Vei uita de ruşinea tinereţii tale şi de ocara văduviei tale nu-ţi vei mai aduce aminte.  Căci stăpânul tău este cel care te-a făcut, Domnul Sabaot este numele lui, Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel, care este numit Dumnezeul întregului pământ.

            Povestea de dragoste începută în Eden, dintre Dumnezeu şi creatura Sa continuă… continuă pentru că El rămâne fidel celei infidele, fidel pentru că nu se poate renega pe Sine Însuşi. El, cel căruia toate-i aparţin, un singur lucru nu poate avea fără a I se dărui: dragostea creaturii sale. El se oferă neîncetat creaturii Sale pentru a trăi cu ea într-un legământ al iubirii, un legământ al dragostei nupţiale: El Mire, iar creatura, mireasă… „Cum se căsătorește un tânăr cu o fecioară, tot așa se va căsători cu tine cel care te-a zidit. Şi după cum se bucură mirele de mireasă, așa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (Is 62,5). Acest legământ, fidelitate şi bunăvoinţă sunt acum, şi pentru veşnicie, în Cristos şi în sângele Său.

            De-a lungul istoriei acestei iubiri atât de deosebite, fidelitatea Lui este stâncă neclintită, care aduce înapoi la Sine mireasa atât de fragilă şi atât de uşor de înşelat în dragostea sa! Căci munţii se vor muta şi colinele se vor cutremura, dar bunătatea mea nu se va muta de la tine şi alianţa mea de pace nu se va clătina, spune Cel care se îndură de tine, Domnul. De nenumărate ori L-a părăsit pentru a se cununa cu alţi zei, pentru a se zidi în afara Ziditorului Său!  „Căci poporul meu a făcut două rele: m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie, ca să-și sape cisterne, cisterne crăpate, care nu pot [să țină] apă. Uimiți-vă, cerurilor, pentru asta și îngroziți-vă ca niciodată – oracolul Domnului” (Ier 30, 13.12).

            Dar bunăvoinţa cu care se îndură de  poporul Său este veşnică: El, Dragostea statornică, o atrage la Sine pe Cea Rătăcită, o spală, o iartă şi uită, şterge dintre ei amintirea greşelilor infidelităţii. Aceasta este garanţia adevăratei libertăţi a creaturii, netrecătoarea siguranţă şi bucurie a vieţii ei. Iertarea şi uitarea greşelilor: Dumnezeu, în dragostea Sa faţă de creatură, este absolut liber de amintirea greşelilor acesteia!

 

„Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău!

Căci tare ca moartea este iubirea,

și gelozia, teribilă ca locuința morților.

Văpaia ei este ca văpaia focului și ca flăcările Domnului.

Apele mari nu pot să stingă iubirea și râurile, s-o spele” (Cânt 8, 6-7).

 

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană.