Monthly Archives: decembrie2016

hi archyive

adouaduminicaDuminica a doua din Advent – Lecturile zilei: Is 11,1-10; Ps 71; Rom 15,4-9; Mt 3,1-12           

„S-a apropiat împărăţia cerurilor”, Împărăţia frumuseţii, a luminii, a iubirii, cu o intrinsecă putere de a atrage la sine universul întreg, cu o nesfârşită  capacitate de a fascina creatura umană!

            Împărăţia este  Inima lui Cristos prin care Tatăl s-a revelat, prin care Duhul a fost revărsat în inimile noastre, Inima cea străpunsă de lance, pentru ca noi să avem intrare liberă în Sfânta Sfintelor – dacă vrem.  Împărăţia, prin natura ei, nu poate altceva decât să atragă, să fascineze, să iubească, să lumineze şi să se ofere în dar, gratuit, tuturor creaturilor. Atunci când atracţia Inimii lui Cristos ne atinge, întunericul nostru este luminat şi ni se cere un răspuns, în libertate.

            Aici începe sau se blochează parcursul convertirii mele, al răspunsului dat atracţiei Împărăţiei. Convertirea mea este alipire de Frumuseţe, Lumină, Adevăr, Pace, de cel care le cuprinde în Sine şi este infinit mai mult!, de „cel mai fermecător dintre fiii oamenilor, pe buzele căruia a fost revărsat har” (Ps 45, 3), de cel ce este Lumină din Lumină, Calea, Adevărul şi Viaţa,  Principe al Păcii. Căci „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2, 9). Convertirea cere fiinţa mea întreagă, nedespărţită – vei iubi „din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” (Mt 22, 37). Nu convertirea, ci Duhul şi focul său purificator mă introduc şi mă adâncesc în Împărăţie, dar numai prin acte libere, repetate, reafirmate ale voinţei mele. Roadele actului meu de convertire nu vor fi niciodată complete, dar important este traseul sincer, fără prefăcătorie. Dumnezeu nu va înceta niciodată să dăruiască celui ce s-a angajat în acest pelerinaj, gratuit şi în înainte de a fi putut face orice faptă bună, fascinaţia Împărăţiei; în tandemul atracţia Împărăţiei-Convertire, El va fi întotdeauna primul şi gratuitate. „Ei merg [crescând] în putere, până ce se va face văzut în Sion Dumnezeul dumnezeilor” (Ps 84, 8).

            Lipsa voluntară a dăruirii radicale pentru Împărăţie şi încercarea de a manipula în mod conştient comorile sale în interes propriu este un pericol real şi un act atât de grav încât Ioan Botezătorul nu şovăie să vorbească despre judecata şi condamnarea celui care adoptă o astfel de atitudine. Austeritatea este pentru Botezător, calea de a se păstra liber de orice constrângere, pentru Împărăţie. „Din zilele lui Ioan Botezătorul și până acum, împărăția cerurilor este asaltată cu violență și cei violenți o iau prin forță” (Mt 11, 12). Dar pentru cei prea mici pentru această austeritate severă, Isus indică şi o altă cale: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5, 3). Săracii în duh sunt cei care permit atracţiei Împărăţiei să le transforme radical duhul în „duhul umil al săracilor lui Iahweh; conştienţi de propriile limite,  nu consideră că au dreptul la ceva, se încred în Domnul, ştiu că depind de El.” (Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului, 13 aprilie 2014)

            „Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească în mod desăvârșit, și ființa voastră întreagă: duhul, sufletul și trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus Cristos” (1 Tes. 5, 23).

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană

advLecturile zilei: Is 30,19-21.23-26; Ps 146; Mt 9,35-10,1.6-8

Dumnezeul este imutabil – „Căci eu sunt Domnul și nu mă schimb” (Mal 3, 6) – neschimbat în Fiinţa Sa eternă şi în acţiunea dragostei Sale faţă de noi, creaturile Lui. Istoria Iubirii Sale faţă de umanitate este un şir de legăminte arzânde de dovezile hotărârii Sale de a ne avea pe noi, fii şi fiice preaiubite, creaţi „după chipul şi asemănarea noastră” (Gen 2, 26) în familia Sa; un popor de preoţi, profeţi şi regi. Aceste legăminte se împlinesc, se desăvârşesc şi se statornicesc în vecie prin sângele lui Cristos, sângele noului şi veşnicului legământ dintre Dumnezeu şi om, „întru care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor” (Ef 1, 5). Dorinţa lui Dumnezeu de a face familie cu omul, de a locui împreună (în Sion, în Ierusalim – prefigurarea Bisericii, mireasa nuntită cu Cristos întru Duhul), de a-i reda chipul filial „dinainte rânduindu-ne spre înfiere prin Isus Cristos, Fiul iubirii Sale, după bunul plac al voinţei sale”, nu a putut fi niciodată învinsă, nici de păcat, nici de moarte, nici de Satana. În toate acestea „noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (Rom 8, 37), căci Domnul Dumnezeu a căutat neîncetat, prin fiecare înnoire a legământului să lege rănile poporului său şi să vindece vânătăile de pe trupul lui, făcând-o, în zilele din urmă prin prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile (Evr 1, 2).

            Isus Cristos, cel de ieri și de astăzi, același în veci (Evr 13, 8) străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. Ce predica? Vestea cea Bună, dorinţa şi hotărârea Tatălui de a-şi aduna familia în Împărăţie, vindecând-o de boala şi neputinţa care i-a deformat chipul şi asemănarea cu „Tatăl, de la care își trage numele orice familie în cer și pe pământ” (Ef 3, 14-15). A vindecat-o readucându-l din morţi, prin sângele alianţei veşnice, pe Domnul nostru Isus Cristos, păstorul cel mare al oilor (conf. Evr 13, 20). În El s-a împlinit (In 19, 30) lucrarea din secerişul Tatălui Său, lucrarea tuturor lucrătorilor investiţi cu puterea Duhului, de la patriarhi şi profeţi până la Ioan Botezătorul, de la apostoli şi până la toţi cei care „vor crede în mine, prin cuvântul lor” (In 17, 20). Isus s-a rugat pentru noi toţi, viitorii lucrători. Duhul Sfânt, puterea de a predica, de a vindeca  bolnavii, de a învia morţii, de a alunga  diavolii ne este dat nu din cauza sfinţeniei noastre, ci pentru a-i aduna pe fiii şi fiicele risipite ale familiei lui Dumnezeu, pentru a merge şi a face ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Duhul Sfânt şi puterea Sa se primeşte în dar. Dar asta numai dacă vrem să mergem, numai dacă vrem să ne lăsăm iremediabil cuceriţi – pierzându-ne viaţa în încredere – de strigătul Muribundului şi Înviatului din dragoste: „Mi-e sete” (In 19, 28). Dar aceasta este deja sfinţenia, gând din Gândul Lui, sentiment din Sentimentul Lui. Să ne rugăm stăpânului secerişului să ne trimită lucrători în secerişul său, să ne doară, să nu putem dormi noaptea dacă nu vestim dragostea Sa arătată prin Isus Cristos care vindecă, eliberează, învie. Să ne rugăm să pună în noi focul care i-a mistuit pe toţi trimişii Săi: „în inima mea era ca un foc aprins, închis în oasele mele” (Ier 20, 9). Iar El va fi cu fiecare dintre lucrătorii Lui, nelăsând să se piardă niciunul dintre cuvintele Sale (conf. 1 Sam 3, 19),  până la sfârșitul lumii.

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană

adv

Lecturile zilei: Is 29,17-24; Ps 26; Mt 9,27-31

În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, iar ochii orbilor vor vedea din beznă şi întuneric.

            Cuvinte ale lui Dumnezeu, numai Tu eşti lumină adevărată care, venind în lume, luminezi pe orice om. Vino la ai tăi, luminează întunericul nostru cu lumina Ta. Bezna morţii ne-a învăluit căci nu cunoaştem bunătatea dragostei Tale. În Tine este viața și viața este lumina oamenilor. Luminează o, Emanuel, lumina ta asupra noastră! Tu ai zis că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Fiule al Lui Dumnezeu şi Fiu al Omului, Tu eşti cartea vieţii şi glasul Tău îl aşteptăm cu dor, să ne auzim strigate numele. Sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie! Căci  viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos (In 17,3). 

            Fiule al lui David, moştenitor şi împlinitor al Promisiunii, cel prin care ziua aceea devine astăzi: să văd! Lumina mea lăuntrică, chipul Dumnezeului meu s-a stins în mine. Tu cel ce eşti spre pieptul Tatălui, Fiu unic al lui Dumnezeu, Emanuel, revelează-mi-l pe Tatăl! Nimiceşte neleguirea care mă orbeşte fă să văd Lumina prin Lumina Ta, să-l cunosc pe Tatăl aşa cum Îl cunoşti Tu. Iar eu, cel sărman, în Tine voi locui în toate zilele vieţii mele, voi cunoaşte bucuria mântuirii Tale şi mă voi veseli în tine, Sfinte al lui Israel!

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană

38„Într-adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului?”… (Rom 11, 34)

Primul grup de terţiari care au profesat in al Treilea Ordin Carmelitan la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani in data de 16 Octombrie 2016.

           A început aproape fără să ne dăm seama, dar prin slujire, acceptând, câţiva dintre noi, dintr-o căutare  înfrigurată a inimii de a răspunde mai mult iubirii lui Dumnezeu, să organizăm pelerinaje, să ne punem la dispoziţia pelerinilor, rugându-ne pentru ei şi împreună cu ei, şi, devenind, pe măsură ce harurile pelerinajul înaintau spre centrul inimilor noastre, din ce în ce mai mult, familie. Aveam un singur gând şi o singură inimă: să răspundem chemării Sfintei Fecioare la rugăciune, iubire şi apostolat.

          Aşa s-a născut între noi, pelerini, dorinţa de a  ne întoarce, ca o unică familie,  cât de des posibil, la izvorul din care inimile noastre tânjeau să bea, la Domnul nostru, hrănind aceste legături în Cristos. Părintele Augustin a deschis, cu simplitate şi libertate, în dimensiunea spiritului şi în cea fizică, posibilitatea realizării acestei dorinţe comune. Aşa a devenit Luncaniul, mănăstirea carmelitană din Luncani a doua noastră casă: aici ne aştepta şi ne primea o comunitate trăitoare la izvoarele rugăciunii. Am venit ca prieteni, în a căror inimă vibra nevoia de a primi de băut şi a deveni izvoare pentru alţii, rugându-ne, iubind, slujind la aceste zile de reculegere, şi… încetul cu încetul, am rămas. Am găsit aici alţi fraţi şi surori care veneau deja de mult timp şi se adăpau la acest izvor al Carmelului, şi ne-am lăsat uniţi de acelaşi spirit.

          Apoi, aproape ca o surpriză, acest mod de a sta împreună a primit un nume oficial, şi drumul de formare ca terţiari carmelitani a început. Această cotitură, în dimensiunea sa spirituală, se năştea, cu siguranţă, din voinţa lui Dumnezeu, intuită de pr. Petru Mares, un indragostit de carisma carmelitana, de comunitatea carmelitană, care, încă de la începuturile lucrărilor ridicării acestei mănăstiri prin pr. Tiberio Scorrano, au înţeles dorinţa Domnului de a avea aici un centru de spiritualitate carmelitană, dispunând, spre revărsarea prezenţei sale, de o familie în care laicii terţiari să aibă o importantă contribuţie.

          Întâlnirile lunare de câte trei zile, rugăciunea comună, fraternitatea, slujirea, munca în comun dădeau cadenţa exterioară şi interioară a drumului de formare. Am gustat astfel şi am văzut cât de bun este Domnul, cum binecuvântarea sa coboară acolo unde fraţii împreună se roagă şi lucrează pentru el. Împreună am început drumul de pătrundere în regula celui de-al treilea ordin, în învăţătura marilor sfinţi ai Carmelului. Am împărtăşit pe baza acestora gândurile noastre, aspiraţiile, am lăsat să ne fie atinse slăbiciunile, ne-am confruntat, am râs şi am plâns împreună.

          În ziua de 16 Octombrie 2016 cei opt care am inceput acest drum, am poposit pentru un moment facand profesiunea in al Treilea Ordin Carmelitan la Manastirea Carmelitana de la Luncani. In momentul profesiunii: „am auzit glasul Domnului, zicând: „Pe cine voi trimite și cine va merge pentru noi?”. Iar eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Is 6, 8).

          Fără  eforturi conştiente din partea noastră, alţii s-au simţit atraşi să lucreze împreună cu noi, de rugăciunea comună, de fraternitate şi prietenie; ei sunt sămânţa viitoare, noii semănători. Ne rugăm pentru a putea înţelege viziunea Domnului despre nevoile copiilor săi şi acest loc, pentru a ne pune la dispoziţia lui.

          „Căci toate vin de la el, prin el și pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin.” Rom 11,36.

 Melinda Ferenzi, terţiară carmelitană.

advLecturile zilei: Is 26,1-6; Ps 117; Mt 7,21.24-27.

Oricine ascultă şi împlineşte este înţelept şi îşi va fi construit casa pe stâncă.

          Ce anume aud, eu, cel care ascult? Iată: În ziua aceea se va cânta în ţara lui Iuda: avem o cetate puternică; Domnul a ridicat ziduri şi întărituri pentru salvarea noastră!

          Cum anume ascult? Cu încredere, cu încredere pe vecie în Domnul, Cel ce-mi vorbeşte, căci El este o stâncă veşnică! Ascult cu încredere şi înţeleg cu îndrăzneala celor mici, incapabili de fapte mari, dar care cutează să înţeleagă din ceea ce aud şi ceea ce-i este dat numai încrederii să înţeleagă: Cel care este cu adevărat mic să vină la Mine! Să ia în posesie cetatea puternică pe care Eu însumi, Arhitectul Universului i-o dăruiesc! Să vină şi să trăiască în templul pe care Eu Însumi i l-am pregătit, în inima Fiului pe care numai Eu Îl cunosc, în Ierusalimul ceresc! Să vină cel cu adevărat mic şi îl voi strânge în braţe, îl voi alinta pe genunchii mei ca o mamă!… Să vină şi să se îndestuleze cu bunătăţile casei Mele! „Voi, toți cei însetați, veniți la apă, chiar și cel care nu are argint! Veniți, cumpărați și mâncați! Veniți și cumpărați vin și lapte, dar fără argint și fără plată! Ascultați-mă și veți mânca bine și sufletele voastre se vor desfăta din belșug. Plecați-vă urechea și veniți la mine! Ascultați și sufletele voastre vor trăi! Voi încheia cu voi o alianță veșnică…” (Is 55, 1-3)

          Înlăuntrul casei Domnului, în Cristos Isus, Dumnezeu a pregătit deja de mai înainte pentru mine faptele bune ca să umblu în ele (conf. Ef 2, 10).  Aceasta este credinţa cutezătoare a celor mici, a celor ce se ştiu  săraci de fapte bune proprii şi îşi pun toată încrederea în Cristos. „Iar speranța nu înșală pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” (Rom 5,5). Căci „ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea așa cum este.” (1In 3,2).

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană