Monthly Archives: ianuarie2017

hi archyive

petrusiandreiPuncte care pot și trebuie să constituie o bază și un imbold pentru dialogul dintre bisericile și comunitățile bisericești care s-au separat de Scaunul Apostolic roman fie în perioada marii crize începute în Occident încă de la sfârșitul evului mediu, fie mai târziu:

Credința în Cristos

Ne referim în primul rând la acei creștini care îl mărturisesc deschis pe Isus Cristos ca Dumnezeu și Domn, unic mijlocitor între Dumnezeu și oameni, spre slava unicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Cuprinși de dorința de a se uni cu Cristos, ei sunt determinați din ce în ce mai mult să caute unitatea și să dea pretutindeni mărturie pentru credința lor înaintea neamurilor.

Studiul Sfintei Scripturi

Iubirea și venerația față de Sfânta Scriptură, pentru care au aproape un cult, îi duc pe frații noștri la studierea statornică și sârguincioasă a textului sacru.

Dar atunci când creștinii despărțiți de noi afirmă autoritatea divină a Cărților sfinte, ei gândesc diferit față de noi – și unii față de alții – despre relația dintre Scriptură și Biserică unde, conform credinței catolice, magisteriul autentic deține un loc deosebit în explicarea și predicarea cuvântului scris al lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Sfânta Scriptură constituie, în cadrul dialogului, un instrument de mare valoare în mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru a se ajunge la acea unitate pe care Mântuitorul o oferă tuturor oamenilor.

Viața sacramentală

Prin sacramentul Botezului, atunci când este conferit în mod valid, după orânduirea Domnului, și este primit cu dispoziția sufletească cerută, omul este realmente incorporat lui Cristos răstignit și glorificat și este regenerat spre a participa la viața divină.

omunitățile bisericești despărțite de noi, deși sunt lipsite de unitatea deplină cu noi, izvorâtă din Botez, și deși, după credința noastră, mai ales din cauza lipsei sacramentului Preoției, nu au păstrat substanța autentică și integrală a misterului euharistic, totuși, amintind la Cina sfântă moartea și învierea Domnului, ele mărturisesc că arată viața de comuniune cu Cristos și așteaptă venirea lui în slavă. De aceea, învățătura despre Cina Domnului, celelalte sacramente, cultul și slujirile în Biserică, trebuie să constituie obiectul dialogului.

Viața în Cristos

Trăirea creștină a acestor frați este hrănită de credința în Cristos și este sporită de harul Botezului și de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Ea se manifestă în rugăciunea individuală, în meditarea Scripturii, în viața de familie creștină, în cultul adus de comunitatea adunată spre lauda lui Dumnezeu. De altfel, cultul lor cuprinde adesea elemente importante din vechea liturgie comună.

Chiar dacă mulți dintre creștini nu înțeleg întotdeauna, în domeniul moral, evanghelia la fel cu catolicii și nici nu admit aceleași soluții pentru problemele cele mai dificile ale societății de azi, totuși ei vor, ca și noi, să adere la cuvântul lui Cristos ca la izvorul virtuții creștine.

Conciliul dorește stăruitor ca inițiativele fiilor Bisericii Catolice să meargă mână în mână cu inițiativele fraților despărțiți, fără a se pune vreun obstacol în calea providenței și cu deschidere totală față de inspirațiile viitoare ale Duhului Sfânt. Pe lângă aceasta, Conciliul declară că este conștient de faptul că năzuința sfântă de a-i împăca pe toți creștinii în unitatea Bisericii lui Cristos, una și unică, depășește puterile și capacitatea omului. De aceea, el își pune întreaga speranță în rugăciunea lui Cristos pentru Biserică, în iubirea Tatălui față de noi, în puterea Duhului Sfânt. „Iar speranța nu înșeală pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt ce ne-a fost dat” (Rom 5,5).

Din decretul conciliar  Unitatis Redintegratio.

**********************************************

57Odată Domnul nostru mi-a spus: „Și totul va fi bine”. Iar altădată mi-a spus: „Tu însăți vei vedea că orice lucru va fi pentru bine”, iar sufletul meu a înțeles aceste două cuvinte ca având semnificații diferite.

Un înțeles era că voința sa pentru noi este să știm că el ia în seamă nu numai lucrurile mari și nobile, ci, de asemenea, și pe cele mici și mărunte, pe cele de jos și simple, una câte una. Și asta vroia să spună zicând: „Orice lucru va fi pentru bine”. Căci este voința sa ca noi să știm că nici măcar lucrul cel mai mărunt nu va fi uitat.

Un alt înțeles era acesta: Noi vedem multe fapte rele săvârșite în jurul nostru, fapte foarte dăunătoare, și uneori pare imposibil ca din ele să rezulte ceva bun. Uneori, când vedem aceste rele, întristați și îndurerați din cauza lor, ne e dificil să ne concentrăm pe fericirea lui Dumnezeu, exact ceea ce uneori ar trebui să facem. Și asta pentru că capacitatea noastră de a raționa este acum atât de oarbă, joasă și simplă, încât noi nu putem ști înțelepciunea sa înaltă și minunată, puterea și bunătatea fericitei Treimi. Și asta a vrut să spună atunci când a zis: : „Tu însăți vei vedea că orice lucru va fi pentru bine”. Era ca și cum ar fi spus: „Ia seama, plină de credință și încredere, acum, și, la sfârșitul tuturor lucrurilor, le vei vedea cu adevărat în plinătatea bucuriei.”

Iuliana de Norwich (1342 – 1416), venerată de Biserica Catolică, de Anglicani și Luterani – din Revelațiile divinei iubiri

petrusiandrei„După ce a examinat cu atenție toate acestea, Conciliul reînnoiește cele declarate de conciliile anterioare precum și de pontifii romani și anume că, pentru a reface sau a păstra comuniunea și unitatea, trebuie „să nu se impună nici o altă povară decât cele necesare” (Fap 15,28). El dorește mult ca de acum înainte toate eforturile în diferitele instituții și forme ale vieții Bisericii, să tindă la realizarea treptată a unității, mai ales prin rugăciune și prin dialogul frățesc referitor la doctrină și la necesitățile mai urgente ale îndatoririi pastorale din timpurile noastre. Conciliul recomandă, de asemenea, păstorilor și credincioșilor Bisericii Catolice relațiile cu aceia care nu-și mai duc viața în Orient, ci departe de patrie, pentru a dezvolta colaborarea frățească cu ei în spiritul carității și eliminând orice duh de rivalitate și neînțelegere. Dacă această operă va fi promovată din tot sufletul, sfântul Conciliu speră că, surpându-se peretele ce desparte Biserica Occidentală de cea Orientală, se va ajunge până la urmă la un singur lăcaș întărit pe piatra unghiulară, Cristos Isus, care va face din cele două una.

Bisericile și comunitățile bisericești care s-au separat de Scaunul Apostolic roman, fie în perioada marii crize începute în Occident încă de la sfârșitul evului mediu, fie mai târziu, rămân unite cu Biserica Catolică printr-o afinitate și legătură deosebită ce se datorează vieții îndelungate duse de poporul creștin în secolele anterioare, în comuniune bisericească.

Deoarece aceste Biserici și comunități bisericești se deosebesc mult nu numai de noi, ci și între ele, datorită diversității de origine, de învățătură și de viață spirituală, este foarte greu să fie descrise cu precizie, lucru pe care nici nu îl intenționăm aici.

Deși mișcarea ecumenică și dorința de pace cu Biserica Catolică nu s-au impus încă pretutindeni, avem totuși speranța că simțul ecumenic și aprecierea reciprocă se vor dezvolta, treptat, în toți.”

Decret despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO 18, 19

sf-porfirie„Biserica: viață nouă în Hristos. În Biserică nu este moarte, nu există iad. Spune evanghelistul Ioan: „Dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci” (In 8, 52). Hristos șterge moartea. Cel care intră în Biserică se salvează, devine veșnic. Una este viața, continuitate interminabilă, nu are nici sfârșit, moartea nu există. Cel care urmează orânduirile lui Hristos, nu moare niciodată. De fapt, moare după trup, poftelor, și devine vrednic ca din această viață să trăiască în Paradis, în Biserică, iar apoi în ființarea veșnică. Prin Cristos, moartea devin pod, pe care-l trecem într-o clipită, pentru a ne continua viața în lumina cea neapusă.

De când sunt călugăr, cred și eu că nu există moarte. Așa am simțit și așa simt mereu: că sunt veșnic și nemuritor. Ce minunat!

În Biserică, care dispune de sacramentele mântuitoare, nu există deznădejde. Poate că suntem foarte păcătoși. Dar ne spovedim, preotul se roagă asupra noastră și astfel dobândim iertarea și înaintăm spre nemurire, fără îngrijorări și fără teamă.”

Părintele Porfirie Athonitul – Despre Biserică

dmtArată-Te, Doamne!

Vino în întâmpinarea tuturor căutătorilor absolutului!

Umblă, Doamne, alături de cei care pornesc la drum

și nu știu încotro să meargă!

Pune-li-Te alături și umblă cu toți cei disperați,

Pe străzile Emausului!

Și nu Te supăra dacă ei nu știu

că ești Tu Cel ce călătorești cu ei,

Cel care îi neliniștești

și le înflăcărezi inimile.

Nu știu că Te poartă înlăuntrul lor:

oprește-Te cu ei, căci se înserează,

iar noaptea e întunecată și lungă, Doamne!

David Maria Turoldo (1916-1992) – Din Rugăciunile Sfinților

petrusiandreiÎncă din primele timpuri bisericile Orientului urmau fiecare o disciplină proprie, aprobată de sfinții părinți și de concilii chiar ecumenice. Și deoarece o anumită diversitate a uzanțelor și obiceiurilor, după cum s-a amintit mai sus, nu se opune în nici un fel unității Bisericii, ba chiar îi sporește frumusețea și contribuie mult la împlinirea misiunii ei, Conciliul, pentru a înlătura orice îndoială, declară că Bisericile din Orient, conștiente de unitatea necesară a întregii Biserici, au facultatea de a se conduce fiecare după disciplina proprie, ca fiind mai adecvată firii credincioșilor și mai aptă să favorizeze binele sufletelor. Observarea desăvârșită a acestui principiu tradițional (care la drept vorbind nu s-a respectat întotdeauna) face parte dintre condițiile prealabile absolut necesare pentru restabilirea unității.

  Cele spuse mai sus despre legitima diversitate trebuie declarate și despre formularea teologică diversă a doctrinei. Într-adevăr, în cercetarea adevărului revelat au fost folosite, în Orient și în Occident, metode și căi diferite pentru a cunoaște și exprima cele divine. Nu e de mirare, așadar, că unele aspecte ale misterului revelat sunt uneori mai bine sesizate și puse într-o lumină mai bună de unul decât celălalt, așa încât se poate spune în astfel de cazuri că formulările teologice diferite nu arareori sunt complementare mai degrabă decât opuse. În ceea ce privește tradițiile teologice autentice ale orientalilor, trebuie să recunoaștem că ele sunt minunat înrădăcinate în Sfintele Scripturi, sunt cultivate și exprimate în viața liturgică, sunt hrănite de tradiția vie apostolică și de scrierile sfinților părinți și ale autorilor spirituali din Orient și tind spre o orânduire corectă a vieții și chiar la contemplarea deplină a adevărului creștin.

 Mulțumind lui Dumnezeu că mulți orientali, fii ai Bisericii Catolice, care păstrează acest patrimoniu și doresc să-l trăiască într-o mare puritate și plinătate, trăiesc deja în deplină comuniune cu frații care cultivă tradiția occidentală, sfântul Conciliu declară că tot acest patrimoniu spiritual și liturgic, disciplinar și teologic, în diferitele lui tradiții, aparține deplinei catolicități și apostolicități a Bisericii.

 Decret despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO 16, 17.

 

sf-porfirieBiserica este fără început și fără de sfârșit, veșnică, precum și  fondatorul său, Dumnezeu cel Întreit este fără de început și fără de sfârșit. Biserica este increată, precum și Dumnezeu este increat. Biserica cea veșnică este alcătuită de cele trei persoane ale Preasfintei Treimi.

 Prin persoana lui Cristos, Dumnezeu, în nesfârșita sa iubire, ne-a unit din nou cu Biserica sa. Când intrăm în Biserica increată, venim la Cristos, intrăm în lumea increată. Și noi, credincioșii, suntem destinați să fim increați prin har și părtași ai iubirii dumnezeiești a lui Dumnezeu, să pășim în misterul dumnezeirii și să ne ridicăm deasupra gândirii noastre lumești, să moară în noi omul cel vechi (Col 3, 9; Rom 6, 6; Ef 4, 22) și să fim însuflețiți de Dumnezeu. Dacă trăim în Biserică, trăim în Hristos. Acesta este un lucru cu totul deosebit, nici nu-l putem înțelege. Numai Duhul Sfânt ni-l poate învăța.

 Părintele Porfirie Athonitul

 

imagesToată ziua te-am așteptat,

În timp ce puterile sufletului meu

Sângerau veninul surdei lor activități.

 

Am așteptat tăcerea Ta și pacea Ta,

Pentru a opri sângerarea lor

și a le purifia, Domnul meu.

 

Tu mă vei vindeca când vei voi!

Nu mă voi mai răni

Cu detalii de care m-am înconjurat ca de spini:

O pocăință ce nu o dorești pentru mine.

 

Tu ai creat sufletul meu pentru pacea Ta

și pentru liniștea Ta,

iar sufletul meu e rănit de confuzia,

de zgomotul păcatelor și al dorințelor mele.

 Thomas Merton (1915-1968)-Din Rugăciunile Sfinților

petrusiandreiNe îndreptăm privirea către cele două categorii principale de dezbinări care sfâșie haina fără cusătură a lui Cristos.

Cele dintâi s-au petrecut în Orient, […] prin ruperea comuniunii bisericești dintre patriarhatele orientale și Scaunul roman.

Celelalte au apărut după mai bine de patru secole în Occident, de pe urma evenimentelor numite de obicei Reformă. De atunci s-au despărțit de Scaunul roman mai multe comunități naționale sau confesionale. Printre acelea, în care subzistă parțial tradițiile și structurile catolice, un loc special îl ocupă comunitatea anglicană.

Se știe cu ce dragoste celebrează creștinii orientali oficiile liturgice, mai ales Euharistia, izvor de viață pentru Biserică și chezășia gloriei viitoare, prin care credincioșii, uniți cu episcopul, ajung la Dumnezeu Tatăl prin Fiul, Cuvântul care s-a întrupat, a pătimit și a fost preamărit în revărsarea Duhului Sfânt, și intră în comuniune cu Preasfânta Treime, devenind „părtași firii dumnezeiești”(2 Pt 1,4). Astfel, prin celebrarea Euharistiei Domnului în fiecare dintre aceste Biserici se zidește și crește Biserica lui Dumnezeu[26], iar prin celebrarea aceluiași mister se manifestă comuniunea dintre ele.

În acest cult liturgic, orientalii preamăresc în imnuri minunate pe Maria, pururea Fecioara, pe care conciliul ecumenic din Efes a proclamat-o în mod solemn preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vederea recunoașterii lui Cristos ca adevărat și propriu-zis Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului, după Scripturi; de asemenea ei cinstesc pe mulți sfinți, printre care pe părinții Bisericii universale.

Întrucât aceste Biserici, deși despărțite, au sacramente adevărate și, mai ales, în puterea succesiunii apostolice, au Preoția și Euharistia, prin care rămân foarte strâns unite cu noi, o anumită comunicare în cele sfinte este nu numai posibilă, ci chiar de dorit, atunci când există împrejurări favorabile, și cu aprobarea autorității bisericești.

Și în Orient se găsesc comori ale tradițiilor spirituale exprimate în mod deosebit de monahism. Într-adevăr, acolo, încă din timpurile glorioase ale sfinților părinți, a înflorit spiritualitatea monastică, ce s-a răspândit apoi în Occident, devenind un izvor al organizării călugărești a latinilor și, mai târziu, al reînnoirii acesteia, în repetate rânduri. Prin urmare, se recomandă călduros catolicilor să se apropie mai des de aceste bogății spirituale ale părinților orientali, care îl înalță pe omul întreg la contemplarea misterelor divine.

Toată lumea trebuie să știe că este foarte important să cunoască, să venereze, să păstreze și să dezvolte atât de bogatul patrimoniu liturgic și spiritual al orientalilor, pentru a menține fidel plinătatea tradiției creștine și pentru a realiza împăcarea dintre creștinii orientali și occidentali.

Decret despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO 13, 15

 

220px-William_White-Bishop_Episcopal_Church_USA-1795Sfânta mijlocire… i-a ridicat la o asemenea stare de iubire reciprocă pe Creștini, încât a depășit cu mult tot ceea ce a fost lăudat și admirat în prietenia umană. Și când același spirit de mijlocire este din nou în lume, când Creștinismul are aceeași putere peste inimile oamenilor pe care a avut-o atunci, această sfântă prietenie va fi din nou la modă, și Creștinii vor fi din nou uimirea lumii, din cauza acelei iubiri supraabundente pe care și-o poartă unii altora.

Căci o frecventă stăruire pe lângă Dumnezeu, implorându-L sincer să ierte păcatele întregii umanități, să o binecuvânteze cu Duhul său și să o ducă în fericirea nesfârșită, este cea mai dumnezeiască ocupație în care se poate angaja inima omului.

Fii de aceea, zilnic, în genunchi, într-o solemnă și voită desfășurare a acestei devoțiuni, rugăndu-te pentru ceilalți într-o asemenea manieră, cu o asemenea durată, insistență și convingere, ca atunci când o faci pentru

tine însuți, găsindu-ți desfătarea în fericirea comună a celorlalți, precum obișnuiai să te desfeți în propria-ți fericire.

William Law, pastor a Bisericii Anglicane – Mijlocire și prietenie sfântă

 

5_septembrie_Tereza_de_CalcuttaRevarsă Duhul tău în sufletul nostru

și umple-l de iubirea Ta,

pentru ca fiecare suflet

să poată simți prezența Ta în sufletul nostru

și să nu ne mai vadă pe noi, ci pe Isus.

Rămâi cu noi

și vom începe să strălucim de lumina Ta!

Îngăduie să-Ți adresăm rugăciunile noastre

în modul care îți place cel mai mult:

revărsând lumina peste cei din jurul nostru.

Îngăduie să predicăm fără cuvinte,

prin exemplu,

cu forța, ce atrage, a ceea ce facem,

cu plinătatea iubirii

ce o avem pentru Tine în inima noastră.

Sfânta Tereza de Calcutta (1910-1997)-Din Rugăciunile Sfinților

petrusiandreiConvertirea inimii și sfințenia vieții, împreună cu rugăciunile individuale și publice pentru unirea creștinilor, trebuie socotite sufletul întregii mișcări ecumenice și pot fi numite pe drept cuvânt „ecumenism spiritual”.

 Catolicii obișnuiesc să rostească adesea în comun acea rugăciune pentru unitatea Bisericii cu care Mântuitorul însuși, în ajunul morții sale, l-a rugat fierbinte pe Tatăl: „Ca toți să fie una” (In 17,21).

 În anumite împrejurări speciale, cum sunt rugăciunile prevăzute „pentru unitate” și în întâlnirile ecumenice, este permisă sau chiar dorită asocierea în rugăciune a catolicilor cu frații despărțiți. Astfel de rugăciuni comune sunt fără îndoială un mijloc foarte eficace pentru a cere harul unității și constituie o expresie autentică a legăturilor care îi unesc încă pe catolici cu frații despărțiți: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20).

 Trebuie să cunoaștem sufletul fraților despărțiți. În acest scop este necesar studiul, care trebuie efectuat după adevăr și cu bunăvoință. Catolicii cu pregătire corespunzătoare trebuie să dobândească o cunoaștere mai bună a doctrinei și a istoriei, a vieții spirituale și liturgice, a psihologiei religioase și a culturii proprii fraților despărțiți.

 Decret despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO 8, 9

 

cardinale-van-thuanComuniunea e o luptă de fiecare clipă.

Chiar și o neglijență de un moment poate să o sfărâme;

E de ajuns un nimic,

un singur gând fără iubire,

o judecată păstrată cu încăpățânare,

un atașament sentimental,

o orientare greșită,

o ambiție sau un interes personal,

o acțiune împlinită pentru sine și nu pentru Domnul.

 

Ajută-mă, Doamne, să mă examinez astfel:

Care e centrul vieții mele;

Tu sau eu?

 

Dacă ești Tu, ne vei aduna în unitate.

Dar dacă văd că în jurul meu,

Încet încet, toți se îndepărtează și se risipesc,

Acesta e semnul că m-am pus pe mine însumi în centru.

 

 François-Xavier Nguyen Van Thuan – Din Rugăciunile Sfinților

petrusiandreiNu există ecumenism adevărat fără convertire interioară. Într-adevăr, dorința de unitate se naște și crește din reînnoirea cugetului [24], din lepădarea de sine și din revărsarea liberă a iubirii. Trebuie, deci, să cerem de la Duhul dumnezeiesc harul abnegației sincere, al umilinței și blândeții în slujire, al generozității frățești față de semeni. „Drept aceea vă rog fierbinte”, spune Apostolul neamurilor, „eu, cel întemnițat pentru Domnul, să umblați cu vrednicie după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu răbdare îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, având grijă să păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii” (Ef 4,1-3). Acest îndemn se adresează mai ales acelora care au fost ridicați la ordinele sacre în vederea continuării misiunii lui Cristos care între noi „nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji” (Mt 20,28).

Și referitor la greșelile împotriva unității este valabilă mărturia sfântului Ioan: „Dacă vom spune că nu avem păcat, îl facem mincinos (pe Dumnezeu) și cuvântul lui nu este în noi” (1In 1,10). Așadar, prin rugăciune smerită cerem iertare de la Dumnezeu și de la frații despărțiți, precum și noi iertăm greșiților noștri.

Să-și amintească toți credincioșii că vor promova și chiar vor înfăptui cu atât mai bine unirea creștinilor cu cât se vor strădui să ducă o viață mai autentic conformă cu evanghelia. Cu cât va fi mai strânsă comuniunea lor cu Tatăl, Cuvântul și Duhul, cu atât vor putea spori mai intim și mai ușor fraternitatea reciprocă.

Decret despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO 7

SiluanAthonitulDoamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă își îndreptează copiii săi mici.

Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale și puterea ajutorului Tău.

Dă ușurare sufletelor chinuite ale poporului Tău și pre noi, pre toți, ne învață prin Duhul Sfânt să Te cunoaștem pre Tine.

Se chinuiește sufletul omenesc pre pământ, Doamne, și nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaște pre Tine, nici bunătatea Ta.

Mintea noastră este întunecată de grijile lumești și nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.

Milostivirii Tale toate Îi sunt cu putință.

Tu ai spus în Sfânta Evanghelie că morții morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și vor învia. Așa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău și să învie, întru bucurie.

Rugăciunea Sfântului Siluan Athonitul pentru lume – Din Rugăciuni Alese

petrusiandrei„Păstrând unitatea în cele necesare, toți, în Biserică, după misiunea încredințată fiecăruia, să păstreze libertatea cuvenită, atât în diferitele forme de viață spirituală și de disciplină, cât și în diversitatea riturilor liturgice, ba chiar și în formularea teologică a adevărului revelat; în toate să cultive, însă, iubirea. Prin acest mod de a acționa ei vor manifesta tot mai deplin adevărata catolicitate precum și apostolicitatea Bisericii.

Pe de altă parte, catolicii trebuie să recunoască și să aprecieze cu bucurie valorile cu adevărat creștine, izvorâte din patrimoniul comun, care se află la frații despărțiți de noi. Vrednic și drept este să recunoaștem bogățiile lui Cristos și faptele puterii sale în viața celorlalți, care dau mărturie pentru Cristos uneori până la vărsarea sângelui: Dumnezeu e pururi minunat și vrednic de admirație în lucrările sale.

Nu trebuie să uităm nici faptul că tot ce se săvârșește prin harul Duhului Sfânt în frații despărțiți poate contribui și la edificarea noastră. Tot ceea ce este cu adevărat creștin nu se opune niciodată valorilor autentice ale credinței, ci, dimpotrivă, ne poate face întotdeauna să pătrundem mai desăvârșit misterul lui Cristos și al Bisericii.” 

Decret despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO nr. 4

O, Doamne,

dat fiind că în Hristos Isus este plinătatea infinită

a tot ceea ce putem voi sau dori,

fie ca toţi să primim de la El har peste har!

Har care să ne ierte păcatele,

să ne acopere fărădelegile;

să ne îndreptăţească persoana

şi să ne sfinţească sufletele.

Şi să ducă la desăvârşire în noi acea sfântă schimbare,

înnoirea inimilor noastre,

care ne va face să fim transformaţi

în imaginea binecuvântată după care ne-ai creat.

O, fă-ne pe toţi vrednici să fim părtaşi

la moştenirea sfinţilor Tăi,

în lumină.

John Wesley (1703-1791) pastor anglican şi teolog creştin, lider de început al mişcării metodiste Din Rugăciunile Sfinţilor

Deoarece suntem în săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, vom publica in aceste zile câteva rânduri din documentele magisteriale sau alte scrieri care vorbesc despre drumul spre unitate a bisericii catolice și nu numai, precum și gânduri spirituale și rugăciuni de la oameni de duh din biserica catolică, ortodoxă sau ale altor biserici creștine

petrusiandreiFragmente din Decretul despre ecumenism UNITATIS REDINTEGRATIO al Conciliului Ecumenic Vatican II.

„Întrucât astăzi, în mai multe părți ale lumii, sub inspirația harului Duhului Sfânt, se fac multe eforturi prin rugăciuni, cuvânt și faptă pentru a ajunge la acea plinătate a unității voită de Isus Cristos, Conciliul îndeamnă pe toți credincioșii catolici ca, recunoscând semnele timpurilor, să ia parte în mod activ la opera ecumenică.

Prin „mișcare ecumenică” se înțeleg activitățile și inițiativele suscitate și organizate, în funcție de diferitele necesități ale Bisericii și după împrejurări, în favoarea unității creștinilor. Astfel sunt, în primul rând, toate eforturile de a elimina cuvintele, judecățile și actele care nu se potrivesc, după adevăr și dreptate, situației fraților despărțiți și care de aceea îngreunează relațiile cu ei; apoi, în cadrul întrunirilor organizate cu intenție și în spirit religios între creștinii din diferite Biserici sau comunități, este „dialogul” purtat de experți cu pregătire adecvată, unde fiecare își poate expune mai profund învățătura comunității proprii și îi poate prezenta limpede caracteristicile. Prin acest dialog toți dobândesc o cunoaștere mai adevărată și o prețuire mai justă a învățăturii și a vieții fiecărei comunități; în același timp, aceste comunități ajung să colaboreze mai larg în felurite acțiuni cerute de orice conștiință creștină, pentru binele comun, și se întâlnesc, în modalitatea permisă, pentru a se ruga în comun. În sfârșit, toți își examinează fidelitatea față de voința lui Cristos privitor la Biserică și întreprind, după cum se cuvine, o activitate susținută de reînnoire și de reformă.

În acțiunea ecumenică credincioșii catolici trebuie, fără îndoială, să fie plini de grijă față de frații despărțiți, rugându-se pentru ei, vorbind cu ei despre realitățile Bisericii, făcând spre ei primii pași. Însă înainte de toate trebuie să cântărească, cu sinceritate și atenție, ceea ce trebuie reînnoit și înfăptuit în însăși familia catolică pentru ca viața ei să dea o mărturie mai fidelă și mai clară despre învățătura și instituțiile transmise de Cristos prin apostoli.

Într-adevăr, deși Biserica Catolică este înzestrată cu tot adevărul revelat de Dumnezeu și cu toate mijloacele harului, totuși membrii ei nu le trăiesc cu toată râvna cuvenită, așa încât chipul Bisericii strălucește mai puțin luminos în fața fraților despărțiți de noi și în fața lumii întregi, iar creșterea împărăției lui Dumnezeu este întârziată.” (Unitatis Redintegratio, 4)

””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””

Din Rugăciune de dimineaţă scrisă de părintele Arsenie Boca.

Doamne, Cela ce vii în taină întrarseniebocae oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşuieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre.

Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin Viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie! Amin.

.

momento-di-preghiera-a-medjugorjeDragi prieteni,

vă lansez o invitație pentru un sfârșit de săptămână petrecut cu Dumnezeu și împreună! Vă propun și vă chem să-L cunoaștem și să-L întâlnim personal și împreună pe  Dumnezeu Tatăl, pe Isus și pe Duhului Sfânt, să-I cunoaștem și să experimentăm dragostea Lor în viața noastră. Cunoscându-L pe Tatăl și primind dragostea Lui, vor fi luminate începuturile vieții noastre și El va atinge, vindecând, rănile pe care le purtăm din copilărie. Cunoscându-L și primindu-L pe Isus, vom cunoaște Adevărul care are puterea să ne elibereze de orice rău. Chemându-L pe Duhul Sfânt să trăiască în noi, avem Bucuria vieții care ne face capabili să descoperim și să trăim continua noutate, uimire și fericire a vieții cu Dumnezeu.

            Vino dacă Îl cunoști pe Dumnezeu și îți dorești mai mult din El, vino dacă nu Îl cunoști dar ești în căutare, vino dacă te simți rănit, trist, îngreunat, blocat , singur sau fără speranță, cu probleme, personale sau în familie. Dumnezeu te caută și vrea să te întâlnească personal.

            Vă propun deci perioada 27-29 Ianuarie 2017, de vineri seara de la ora 18.00 până duminică la ora 18.00.

Pentru că este iarnă și e frig, pe deasupra trebuie să și mâncăm, organizarea ar implica și o contribuție de 120 de lei\persoană. Numărul maxim de persoane este de 15, deci grăbeste-te să confirmi participarea!

Dacă sunteți interesați aștept confirmarea voastră până cel târziu 16 Ianuarie 2017 la

Pr. Augustin Folner;  email: gustifol@hotmail.com  tel. fix 0234.206085; mobil: 0787709489.

Vă salut în Domnul!