A opta zi: Bătrânețea: integritate-împlinire versus disperare
Este stadiul deplinătății, al înțelepciunii. Este un fel de sentiment de „solidaritate” cu propriul meu trecut și al acelor persoane care au devenit importante pentru mine de-a lungul vieții, o acceptare a propriei vieți eliberată de dorința de a fi fost altfel, cu consimțirea la faptul că eu însumi am fost și sunt responsabil pentru viața mea; o privire asupra trecutului care descoperă progresul și dezvoltarea.
Atunci când nu sunt în stare să percep crizele și tragediile vieții ca izvor al dezvoltării, atunci când îmi doresc să fi fost altfel, experimentez sentimentul opus înțelepciunii: disperarea. Înțelepciunea este posesia speranței și a recunoștinței mai degrabă decât a informației; în mijlocul tragediei pot să încep să caut și să-mi zidesc noul sens al vieții. Darul înțelepciunii și sensul suferinței mi se descoperă tocmai în adâncul experiențelor de viață dureroase.
Indiferent de pierderile pe care le sufăr, asumarea curajoasă a senectuții și înțelepciunea izvorăsc dintr-o atitudine prin care nu mă amărăsc numai pentru cele pierdute și care nu se vor mai întoarce, ci sunt în stare să descopăr și darurile ascunse în pierderi, să fiu din ce în ce mai recunoscător pentru ceea ce îmi rămâne. Cu cât îmi pierd puterile trupului, cu atât mai recunoscător pot fi pentru cele rămase; cu cât am mai puține zile de trăit, cu atât mai recunoscător pot fi pentru cele rămase; cu cât mai puțini prieteni și înțelegere am, cu atât mai recunoscător pot fi pentru ceea ce primesc. Atunci voi putea să văd câștigul ascuns chiar și în moarte.
Confruntat cu faptul morții, cu cât mai repede îmi pun întrebarea: „Ce trebuie să împlinesc înainte să mor?”, cu atât restul vieții va fi mai plin de sens. În această etapă a împlinirii, cu cât realizez mai multe din lucrurile încă neîmplinite ale vieții, cu atât mai bine o voi putea întâmpina și saluta pe „sora moarte”.
Fie că suntem deja în această etapă a vieții, fie că nu am ajuns încă, descoperirea și evocare lucrurilor bune, recunoștința și mulțumirea pentru ele sunt esențiale în orice etapă a vieții, căci înțelepciunea se naște din mulțumire și recunoștință. Dumnezeu știe acest lucru, de aceea a poruncit poporului ales să-și amintească neîncetat de prezența Sa în mijlocul lor și de faptele Sale minunate; de aceea poporul Noii Alianțe își amintește neîncetat, și, mai mult, trăiește în concretitudinea prezentului Memorialul Pătimirii și Învierii Domnului nostru Isus Cristos în fiecare sfântă Liturghie, și, în special, în fiecare duminică. Privirea recunoscătoare asupra trecutului este poartă de intrare pentru puterea vieții, în fiecare zi.
„Odată Domnul nostru mi-a spus: „Și totul va fi bine” Iar altădată mi-a spus: „Tu însăți vei vedea că orice lucru va fi pentru bine” […] Noi vedem multe fapte rele săvârșite în jurul nostru, fapte foarte dăunătoare, și uneori pare imposibil ca din ele să rezulte ceva bun. Uneori, când vedem aceste rele, întristați și îndurerați din cauza lor, ne e dificil să ne concentrăm pe fericirea lui Dumnezeu, exact ceea ce uneori ar trebui să facem. Și asta pentru că capacitatea noastră de a raționa este acum atât de oarbă, joasă și simplă, încât noi nu putem ști înțelepciunea sa înaltă și minunată, puterea și bunătatea fericitei Treimi. Și asta a vrut să spună atunci când a zis: : „Tu însăți vei vedea că orice lucru va fi pentru bine”. Era ca și cum ar fi spus: „Ia seama, plină de credință și încredere, acum, și, la sfârșitul tuturor lucrurilor, le vei vedea cu adevărat în plinătatea bucuriei.”
Sf. Iuliana de Norwich (1342 – 1416) – din Revelațiile divinei iubiri
(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life)
Citeste Mt 17, 1b-9 Schimbarea la față
Isus este în drum spre Ierusalim, cu o decizie de nezdruncinat în inimă: merge să fie răstignit și să moară, iar a treia zi să învie. Merge să învie și să se întoarcă la Tatăl, trecând prin Cruce și Moarte. Merge la o întâlnire de iubire cu Tatăl Său, care, da, va avea loc pe cruce…, dar tot întâlnire de iubire, abandon și încredere este. Și, înainte de a împlini această întâlnire sub chipul crucii, o face vizibilă într-o formă inteligibilă minții: prin manifestarea gloriei Chipului Său. Crucea și Moartea Sa sunt Transfigurare iar gloria Transfigurării este aceeași glorie a Crucii și Morții Sale. Pentru că Jertfa Sa este oferită Tatălui – pentru omenire, pentru mine… Nu conduce în neant, ci la capătul ei este Tatăl – pentru Isus și cei pentru care s-a oferit. Prin schimbarea la față El vrea ca apostolii să vadă într-o formă accesibilă gloria Crucii Sale. Va veni apoi Duhul care-i va ajuta să înțeleagă și să primească în propriul duh, suflet și trup taina Răstignitului Înviat. Se vor îndrăgosti de această Taină și răniți fără de leac, o vor purta și propovădui pe oriunde-i va fi dus Duhul, până ce vor ajunge la manifestarea aceleiași glorii a răstignirii și învierii întru Cristos, în propria lor moarte și în propriile lor trupuri.
Inspiră, absoarbe cu hotărâre în tine acest adevăr: a trece spre și prin moarte împreună cu Cristos înseamnă înviere, transformarea ghimpelui morții în glorie! Nu te teme să treci cu Cristos prin toate câte le-ai pierdut și nu le mai poți avea: boală, moartea persoanelor dragi, singurătate. Dacă privești prin El, vezi că îți rămâne, din ce în ce mai mult, Tatăl. Cristos ți-L arată, Cristos ți-L dăruiește. Nu-ți fie teamă! Iar dacă simți deznădejde, stai cu Isus care primește dragostea Tatălui Său: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este plăcerea mea”. Tatăl lui Isus este și Tatăl tău, iar glasul acesta și ceea ce spune este și pentru tine. Stai în această iubire până când deznădejdea va începe să se destrame, decide-te să crezi cu hotărâre în această iubire personală, îndreptată către tine. Nu te va dezamăgi, vei trece, prin despuierea de toate și prin moarte, la o nouă viață, pe care nimeni și nimic nu ți-o va putea lua sau atinge în strălucirea și fericirea ei!
Oferă și tu Tatălui, în Cristos, prin Cristos și împreună cu El momente ale vieții tale sau toată viața ta și moartea ta pentru cineva sau ceva, și, plin de sensul dăruirii, Tatăl te va recunoaște în Fiul Său, împreună cu cei pentru care te-ai dăruit!
Astăzi te invităm să-ți faci o listă cu lucrurile pe care le consideri necesare, ai vrea să le faci sau crezi că te-ar împlini, gândindu-te, de ex., că ai avea de trăit până la Paști. Include-le și pe acelea pe care crezi că Domnul le dorește de la tine. Vezi cât coincid cele două liste. Vorbește apoi cu Isus despre fiecare lucru, întreabă-L cum să purcezi la realizarea lor și primește intuiția pe care ți-o va da. Apoi apucă-te de ele, cu bucuria conștiinței că Isus este cu tine!
Rugăciune de consfințire:
„Tată iubit, mulțumesc pentru darul vieții. Mulțumesc pentru toate crizele, încercările ei, pentru toate durerile și lipsurile, pentru boală și moarte: moartea persoanelor dragi mie și pentru propria-mi moarte. Mulțumesc pentru viața cu Tine și mai adevărată și mai reală pe care o voi avea după moarte. Prin Isus Cristos, Fiul Tău și Mântuitorul meu, îți consacru toate lucrurile, planurile, visele împlinite și neîmplinite ale vieții mele și abandonez în mâinile Tale orice neîmplinire și orice deznădejde pe care o simt. Te rog pe Tine, Duhule Sfinte, să-mi arăți ce mai pot face, ce este ceea ce Tu vrei să termin. Mă hotărăsc să mă îndrept cu inima plină de pace către următoarea clipă a vieții mele, fără să-i regret pierderea, ci bucurându-mă de împlinirea pe care Tu vrei să o aducă în viața mea. Învață-mă, Duhule Sfinte, să o privesc astfel prin ochii Tăi, și să o trăiesc împreună cu Isus, pentru Tatăl nostru. Iar în ultima clipă a vieții mele să pot rosti prin Tine: „Tată, în mâinile Tale încredințez sufletul meu”. Amin!”
Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, meditând misterul transfigurării lui Isus, și, împreună cu El, cel al transfigurării vieții tale în dragostea Sa.