Sf. Nicolae, ep. Lecturile zilei: Is 40,1-11; Ps 95; Mt 18,12-14.
Împărăţie de fii şi fiice ale lui Dumnezeu, toţi preoţi, profeţi, regi… Pelerinajul Căii Sfinte – „Acolo va fi o stradă şi un drum, iar drumul se va numi „Drumul cel Sfânt” (Is 35, 8) – înaintarea prin succesiunea de lumini aprinse de adumbrirea Duhului şi umbrele credinţei coincide cu privilegiul exercitării misiunii noastre sacerdotale, profetice şi împărăteşti primite prin botez de la Cristos, preot, profet şi rege. Ceea ce este El suntem şi noi, ceea ce a trăit El este destinul nostru.
„Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual” (Rom 12, 1).
„Însă, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria, și până la marginile pământului” (Fap 1, 8).
„Îndrăznește cineva dintre voi, care are vreo pricină cu un altul, să se lase judecat de cei nedrepți, și nu de sfinți? Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea este judecată de voi, sunteți nevrednici [ca să judecați] probleme mărunte? Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu atât mai mult [problemele] vieții [acesteia]” (1 Cor 2-3).
Un glas zice: „Strigă!”, iar eu răspund: „Ce să strig?” Profetul este străjer, un veghetor investit de Domnul. Este fiinţare între două lumi, cea a lui Dumnezeu şi cea a omului, cunoaştere duhovnicească a uneia şi cunoaştere experienţială a celeilalte. Este existenţă „împrumutată” de Dumnezeu după bunul Său plac pentru a se face văzut şi auzit; prin profet trece viaţa Celui căruia i-a supus toată fiinţa. El este martorul a ceea ce aude şi vede în Duh. Este, în acelaşi timp, glasul poporului în faţa lui Dumnezeu, sau, dacă poporul a trădat legământul – chezaşul său în faţa lui Dumnezeu. El mijloceşte pentru popor, aducându-i aminte Domnului de Promisiunea Sa; asculta ca un iniţiat, aude paşii Domnului şi vocea Sa, transmite mesajul Domnului către poporul Său. În inima sa îl poartă pe Dumnezeu şi poartă poporul, se luptă cu Dumnezeu şi oamenii şi învinge (cf. Gen 32, 29). Este imaginea vie a lui Dumnezeu a cărui Inimă de păstor vrea să se lase învinsă de om, bucuria Lui.
Citirea, meditarea şi rugăciunea cu Scriptura, cea mai fantastică carte de rugăciune scrisă vreodată – în întregime Duh şi Adevăr – este, poate, pământul cel mai hrănitor pentru creşterea şi rodnicia întru cunoaştere de Cristos a darului Duhului din noi, a sămânţei sacerdotale, profetice şi regale. „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?” (Lc 24, 32) – exclamă discipolii, făcând cale întoarsă de la Emaus spre Ierusalim, după ce Isus le explicase cele referitoare la El din Scriptură, începând de la Moise şi toţi profeţii, şi l-au recunoscut în frângerea pâinii.
Cuvântul făcut Trup, venit prin apă şi sânge (cf. 1In 5, 6) împreună cu Duhul – şi nimic altceva – nasc şi cresc preoţi, profeţi şi regi; Scriptura şi Duhul invocat asupra-i ne va lumina, va trece mintea noastră în Gândul lui Cristos, va aşeza faptele şi viaţa noastră pe stânca care este Cristos, va face ca în noi să fie sentimentele lui Cristos… prin Cuvânt şi Duh vom ajunge la cunoaşterea-iubire a lui Cristos. Iar Duhul lui Cristos şi al Tatălui va vorbi, va acţiona, va trăi prin noi. Atunci ne vom sui pe un munte înalt şi ne vom ridica cu putere glasul, fără teamă, proclamând: „Iată Dumnezeul vostru!” Dumnezeul suveran care mustră sau mângâie, zideşte sau dărâmă, plantează sau smulge, acelaşi Dumnezeu care prin Cristos ne-a spus tot ce avea de spus şi ne-a dat tot ce avea de dat, Dumnezeu-Tată intervenind prin Cristos în istoria omenirii pentru ca să nu se piardă niciunul dintre cei mici şi pentru ca bucuria lor să fie deplină (cf. In 16, 8).
Repetă azi, şopteşte cu gura şi cântă cu bucurie în inima: Mă bucur în faţa Domnului care vine, pentru că vine să judece pământul fiinţei mele. Mă va judeca cu dreptate şi în adevărul Său.
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Comunitatea carmelitană.