Miercuri din a doua săptămână de Advent. sf. Ambrozie, ep. Lecturile zilei: Is 40,25-31; Ps 102; Mt 11,28-30.
Nu ştii oare? Nu ai auzit? Ridică-ţi ochii spre înălţimi! Numai ceea ce vine din înălţimi şi Cel ce răsare din înălţime este singurul răspuns valid pentru viaţa ta, numai revelaţia prin puterea de sus, prin Duh e dătătoare de viaţă! Căci „așa cum este el, așa suntem și noi în lumea aceasta” (1In, 17).
De ce încerci să obţii cunoaştere care nu mântuieşte, când a mă cunoaşte pe Mine şi pe Cel care M-a trimis este viaţă veşnică? De ce încerci să-L auzi şi să-L înţelegi cu înţelepciunea omenească pe Cel ce poate fi înţeles numai prin Duh? De ce te laşi împovărat şi înrobit de jugul propriului tău eu, când ai putea gândi prin Gândul meu, vorbi cu Cuvântul meu, trăi prin Viaţa Mea? Vino la Mine! Vino nu prin tine însuţi, – leapădă acest jug! -, vino prin Duhul Meu şi al Tatălui Nostru, vino să te apropii de Cel Neapropiat, vino să-l cunoşti pe Cel ce întrece orice închipuire!
În veneraţie, cu teamă şi uluire, fascinat fără putinţă de scăpare stau în faţa Ta, Dumnezeul meu cel veşnic, care eşti Domnul, creatorul întregului pământ! Tu eşti Cel cu Totul Altul, cel care răstorni logica mea şi nu încetezi să mă minunezi, făcând inima mea să tresalte de mândrie, de dor şi de încredere! Când cred că Te-am atins, atunci înţeleg că eşti neapropiat, când îmi revelezi ceva din Fiinţa Ta, atunci eu sunt… când Te ştiu, atunci mă cunosc, când Te laşi de mine atins, atunci respir… Căci eşti Cel cu Totul Altul, dar în care mă recunosc, cu totul în afara mea şi totuşi mai înlăuntrul meu decât îmi sunt eu mie însumi…
În faţa Ta stau, a celui care răstorni orice logică şi nimeni nu poate să-ţi spună: „De ce faci aşa?” Cei care speră în Tine îşi întăresc puterea, se înalţă ca pe aripi de vultur, aleargă, dar nu ostenesc, umblă, dar nu obosesc. Prin Tine, bătrânii îşi păstrează seva şi prospeţimea, aducând roade şi la bătrâneţe (Ps 92, 15). În Tine moartea nu este nenorocire, ci pace, nu pedeapsă, ci speranţă plină de nemurire (cf. Înţ 3, 2-4); în Tine, cel care a murit, trăieşte. Creaţia Ţie ţi se supune, şi, în favoarea celor care se încred în Tine, elementele naturii îşi uită propria forţă, acţionând uluitor: „pentru ca fiii tăi, pe care-i iubești, Doamne, să învețe că nu diferitele specii de roade îl hrănesc pe om, ci cuvântul tău îi păstrează pe cei care cred în tine” (Înţ 16, 26). „Nici întunericul nu-i întuneric pentru tine, iar noaptea este luminoasă ca ziua și întunericul este ca lumina” (Ps 139, 12). La voinţa Ta, copiii înving luptători experimentaţi şi fără să tremure, vorbesc înaintea regilor. Căci „din gura copiilor și a pruncilor ți-ai pregătit laudă împotriva vrăjmașilor tăi, ca să nimicești pe dușman și pe răzbunător” (Ps 8, 3). „Tu ai ales cele nebune ale lumii ca să-i faci de rușine pe cei înțelepți. Ai ales cele nesemnificative ale lumii, ca să le faci de rușine pe cele puternice. Ai ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugi pe cele ce sunt” (1Cor 1, 27-28)…
Cum ar putea fi aşadar ascunsă calea mea de Tine, Doamne care eşti însuşi Calea, cum ar putea fi trecută cu vederea judecata mea de Tine, Dumnezeul meu care eşti însuşi Adevărul? Dar eu prin mine şi nu prin Duhul te-am judecat… „Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta” (Sf. Augustin, Confesiuni).
Aleg să mă lepăd de jugul lumii şi al înţelepciunii ei şi strig după jugul Tău cel dulce şi plăcut, după Duhul „care a cunoscut cele ale lui Dumnezeu” (1Cor 2, 11b.). Vreau să învăţ de la Duhul, căci „Dumnezeu este Duh” (In 4, 24a.), smerindu-mi inima în Cristos şi să aflu alinarea sufletului meu.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Comunitatea carmelitană.