În data de 15 Octombrie 2015 Biserica Catolică dar mai ales Ordinul Carmelitan o sărbătoreşte pe Sfânta Tereza de Avila. Anul 2015 este un An Jubiliar pentru că se împlinesc 500 de ani de la naşterea ei. Cu această ocazie dorim să prezentăm o scurtă biografie a sfintei precum şi o reflecţie asupra misiunii sale în Biserica din timpul ei dar care este actuală şi în timpurile noastre.
Tereza de Avila, reformatoarea Carmelului, mama Carmelitanilor Desculţi şi a Carmelitanelor Desculţe, patroana scriitorilor catolici (1965) şi Învăţător al Bisericii (1979: prima femeie împreună cu sf. Ecaterina de Siena, care a obţinut acest titlu), s-a născut la Avila în data de 28 Martie 1515 şi a murit la Alba de Tormes în data de 4 Octombrie 1582. A bost beatificată în anul 1614 şi canonizată în anul 1622.
Viaţa sa trebuie interpretată după planul pe care Domnul l-a avut cu ea, cu marile dorinţe semănate în inimă, cu misterioasele boli de care a fost victimă încă de tănără (sănătatea şubredă a însoţit-o toată viaţa), cu „rezistenţele” la har de care ea se acuză mai mult decât ar trebui. A intrat în Carmelul „Întrupării” din Avila în data de 2 Noiembrie 1535, fugind de acasă. Din cauza condiţiile obiective ale locului în care trăia dar şi a dificultăţilor spirituale personale, drumul „convertirii” a fost lung, după cum afirmă ea; s-a întâmplat când Tereza avea 39 de ani. Dar în mod deosebit întălnirea cu unii directori spirituali au lansat-o cu paşi mari spre perfecţiune, în mod deosebit sf. Ioan al Crucii.
În anul 1560 se naşte în ea dorinţa de a funda un nou Carmel, unde să se poată trăi mai bine Regula. Această idee a realizat-o doi ani mai tărziu cu înfiinţarea mănăstirii sf. Iosif, fără patrimoniu şi „după prima regula”: expresie care trebuie bine înţeleasă, pentru că atunci şi puţin după aceea a fost mai mult nostalgică şi „eroică” decăt reală. Cinci ani mai tărziu Tereza obţine de la Priorul General al Ordinului, Giovanni Battista Rossi, misiunea de a multiplica mănăstirile sale şi permisiunea să deschidă două mănăstiri de „carmelitani contemplativi” (mai apoi numiţi Desculţi), care să fie legate spiritual cu mănăstirea maicilor şi astfel să le poată usţine pe plan spiritual. La moartea sfintei Tereza mănăstirile feminine reformate erau 17. În partea masculină, în mod deosebit ajutată de sf. Ioan al Crucii, sf. Tereza a continuat munca de reformă cu mult succes dar şi cu multe rezistenţe. Interferenţa autorităţilor seculare în mod desosebit şi a altor persoane străine spiritului carmelitan şi reformei sale, a condus la constituirea Carmelitanilor Desculţi, cu o Provincie separată, în anul 1581.
Sf. Tereza este una dintre marile figuri ale misticii catolice din toate timpurile. Operele sale – în mod special patru dintre cele mai cunoscute (Viaţa, Drumul de perfecţiune, Castelul interior şi Fundaţiunile) – împreună cu notiţii de ordin istoric, conţin o doctrină care îmbrăţişează întreaga viaţă a sufletului creştin, de la primii paşi pănă la intimitatea cu Dumnezeu care se află în centrul Castelului Interior. Doctrina sa despre uniunea sufletului cu Dumnzeu (doctrină de ea înseşi trăită) este pe linia Carmelului care a precedat-o şi pe care ia înseşi a contribuit într-un mod notevol să o îmbăgăţească, şi pe care a transmis-o nu doar confraţilor, fiilor şi ficelor spirituale, dar întregii Bisericii, în slujba căreia nu s-a scutit să se consume. Murind, bucuria ei cea mai mare a fost să exlame: „mor fiică a Bisericii”.
În acest an jubiliar (500 de ani de la naştere) Ordinul Carmelitan împreună cu întreaga Biserică, priveşte la sfânta Tereza şi o invocă în drumul său de transformare şi de convertire. Ea ne este maestră în relaţia intimă cu Dumnezeu, model de iubire şi de dăruire totală.
Experienţa sa mistică ne dă dovada unei comuniuni aşa de profunde cu Dumnezeu pe care numai Harul său o poate realiza, un dar unic şi misterios în acelaş timp. Cu toate că experienţa sa de studiu şi de viaţă a fost limitată, scrierile sale sunt de o densitate teologică şi poetică unică.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul acestei mari sfinte şi în particular pentru că acest dar s-a născut în Carmel şi s-a dezvoltat în tradiţia şi spiritualitatea carmelitană. Prin ea Carmelul vorbeşte încă Bisericii iar prin Carmel Dumnezeu încă îmbogăţeşte viaţa spirituală a multor credincioşi care tind spre uniunea cât mai intimă şi profundă cu Domnul şi Dumnezeul vieţii.