A doua zi de pregatire la Postul Mare

A doua zi: Copilăria timpurie: autonomie versus rușine și îndoială.

infanzia

Este perioada în care se pun bazele autonomiei sănătoase prin dezvoltarea voinței sănătoase, care va rodi în darul de a spune „da”, „nu” fără frică și anxietate, fără rușine și îndoială. Acestea apar de când suntem copii, și se pot stabiliza ca trăsături permanente din cauza conflictului dintre nevoia de a primi iubire și confirmare și nevoia de a ne descoperi propria voință, propriul mod de a fi și de a face, care poate să nu corespundă cu așteptările persoanelor semnificative din viața noastră. Acest stadiu este foarte important pentru că zidește flexibilitatea interioară și capacitatea de a ne exprima în mod sănătos convingerile.

În lipsa unei voințe sănătoase, suntem vulnerabili în relațiile viitoare, pentru că vom tinde ori să ne aservim total pentru a ne „asigura” confirmarea și iubirea celuilalt, ori, dimpotrivă, putem ajunge incapabili de a rămâne în relații sănătoase de iubire din cauza afirmării cu orice preț a propriei voințe. Unii simt că nu au nici un control în relație, ceilalți preiau controlul în întregime.

Și în relația cu Dumnezeu, în ceea ce privește voința și libertatea proprie, ne mișcăm pe o scală care merge de la a ne comporta ca dictatori în fața lui Dumnezeu, despre care credem că trebui să facă tot ceea ce  vrem noi, iar dacă nu face, întrebuințăm tot mai multe „arme” pentru a-L convinge; sau devenim păpuși de cârpă, care-și reneagă voința și libertatea, fără a le pune în slujba descoperirii voinței Sale.

Sfântul Ignațiu și alți maeștrii ai rugăciunii ne învață: încrede-te în propriile dorințe și cere ce vrei.

Citeste Lc 15, 11-32. Ambii fii luptă pentru autonomia lor, fiecare în felul său. Poți fi fiul cel mic, risipitorul, care-și afirmă propria voință și greșește. Poți fi fiul cel mare care, aparent și exterior încearcă să facă totul pentru a-și asigura iubirea tatălui său, să nu greșească, dar rămâne în nesiguranță și îndoială relativ la identitatea – iubirea – tatălui său și la propria identitate; este nesigur în relație și nu ajunge să se cunoască pe sine în această relație. Tatăl se comportă surprinzător cu amândoi, dar într-un fel vindecător.

Parcurge viața ta începând din copilăria timpurie, situațiile în care ai fost pedepsit sau certat, situațiile în care ți-e frică că vei pierde aprecierea celorlalți dacă te arăți așa cum ești, te lupți pentru a-ți putea spune părerea; situațiile în care ți se spune că controlezi prea mult și ceilalți nu se simt bine în preajma ta…

Pune-te cu toate aceastea în fața Tatălui a cărui iubire face diferență între tine și ceea ce, eventual, ai greșit în tine. Stai cu El și lasă-L să te iubească, să te vadă în aceste situații. El îți va arăta noi moduri de a gândi, de a vorbi, de a te comporta și de a simți.

Posibil răspuns al „litaniei” istoriei personale: „Imi amintesc, Doamne, și-Ți mulțumesc că ești prezent! Vindecă autonomia și voința mea.”

Rugăciune  de consfințire:

„Tată, îți consfințesc toate aceste amintiri ale copilăriei mele timpurii, dar care încă au consecințe în viața mea. Îți consacru neputința de a mă schimba și mulțumesc pentru ea! Înțeleg și cred că Tu poți și vrei să mă transformi și să mă vindeci. Cred că prin Privirea Ta pot primi noi moduri de a gândi, vorbi, acționa și simți! Mă bucur pentru că vrei să am o autonomie și voință sănătoase ca să Te cunosc și să mă las cunoscut de Tine, ca să devin dar pentru cei pe care mi i-ai dăruit!  Tată, Te iubesc și cu recunoștință privesc către noile situații pe care le voi trăi. Privirea Ta mă va călăuzi către o viață nouă, trăită în libertate și iubire reciprocă! Tată, Îți mulțumesc. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, cu misterul pierderii și regăsirii copilului Isus în templul din Ierusalim.