Luni din a treia săptămână de Advent. Lecturile zilei: Num 24,2-7.15-17a; Ps 24; Mt 21,23-27
Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacob, locuinţele tale, Israel! Am şoptit şi-am tot repetat murmurând cuvintele: cât de frumoase, cât de frumoase, cât de frumoase!… ştiind că ies din inima şi gura lui Dumnezeului meu… dar cine este Iacob? Şi cine este Israel? Cine este obiectul acestui dor atât de pregnant şi puternic, către inima cui se-ndreaptă această săgeată de foc care cucereşte, cine va respira această mireasmă fascinantă? Cât de frumoasă, cât de frumoasă, cât de frumoasă eşti!
Poporul ales, poporul alianţelor mereu înnoite de Dumnezeu, poporul după trup a lui Israel? Da! Ascultă, fiică, privește și pleacă-ți urechea, uită de poporul tău și de casa tatălui tău. Regele râvnește frumusețea ta; el îți este stăpânul, prosternă-te în fața lui! (Ps 45, 11-12). Poporul noului şi veşnicului legământ prin sângele lui Cristos, născut prin apă şi sânge în mărturia Duhului? (cf. 1In 5, 6). Da! Fecioara Neprihănit Zămislită şi zămislind în Duh? Da! Toată frumoasă eşti, slavă a Ierusalimului, grădină pecetluită, Edenul lui Dumnezeu! Biserica Mireasă, soţia Mielului, cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei? Da! „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui și el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. Splendoarea ei e ca a unei pietre de mare preţ, ca a unei pietre de iaspis cristalin” (cf. Ap 21, 3. 10).
… şi, în cele din urmă, am simţit cum dorul Lui, săgeata de foc, mireasma fascinantă se îndreaptă spre mine – cât de frumoasă eşti tu,cât de frumoasă eşti tu! Eu, Doamne? Cum e posibil? De ce eu? ‘Pentru că eşti a Mea: Eu te-am creat, Eu te-am justificat, Eu sunt Viaţa din tine… Pentru că eşti a Mea. Pentru că eşti a Mea.’
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Căci am gustat şi am văzut cu lumina intelectului, în lumina Ta, abisul Tău, Treime eternă, şi frumuseţea creaturii Tale… Tu, eternă Treime, eşti creator, şi eu, care sunt creatura Ta, am cunoscut, prin regenerarea pe care-ai lucrat-o în mine în sângele Fiului Tău, că Tu eşti îndrăgostit de frumuseţea creaturii tale. O, abis, o, veşnică dumnezeire, mare profundă! Şi ce puteai să-mi dai mai mult, dacă mi te-ai dat pe Tine însuţi?
Comunitatea carmelitană.