Meditație la ziua de Miercuri di a patra săptămână de Advent. Lecturile zilei: Ct 2,8-14; Ps 32; Lc 1,39-45
Ridică-te, prietena mea, frumoasa mea, vino! Porumbiţa mea din crăpăturile stâncii, vino!Sacrificiul lui Cristos este stânca vieţii noastre. Prin Jertfa Lui Duhul Sfânt a fost revărsat în inimile noastre… prin Duhul fiinţa noastră este prietena, frumoasa lui Cristos, mirele sufletelor. Numai prin Duhul avem această prietenie, această frumuseţe. Numai ascunzându-ne în crăpăturile trupului Său, carne din carnea Mariei, în Rănile sale, Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui şi al Fiului este al nostru… Cine ne poate ridica dacă nu Duhul numai, cine ne poate arăta încotro să mergem dacă nu Duhul numai, cine ni-L poate dezvălui pe Cristos, mirele, dacă nu Duhul numai?
Cât de necesare, cât de inevitabile, cât de indispensabile aceste răni cumplite, câtă bucurie aceste răni sângerânde! Numai ele mi-L dau neîncetat pe Duhul cel de viaţă dătător, siguranţă şi mântuire sunt aceste Răni, sângele izvorând din ele viaţă! S-a întrupat pentru a mă iubi cu Iubirea Lor, cu Duhul – şi cum altfel putea să mi-L dea mie, celui lipsit de prietenia lui Dumnezeu, celui lipsit de frumuseţea Chipului Său? Cum altfel decât săpându-mă în stâncă – în stânca Trupului Său care este Biserica -, în Rănile-I sângerânde care sunt Sacramentele?
Binecuvântate aceste Răni care mă fac fiu al Tatălui, binecuvântate aceste Răni care mă hrănesc cu Trupul şi Sângele Fiului, binecuvântate aceste Răni care mă iartă, binecuvântate aceste Răni care mă umplu de Duh, binecuvântate aceste Răni care mă ung întru Harul pentru care am fost creat!
După păcatul omenirii, aceste Răni deja dăruite [„sunt preocupat până ce se va împlini” (botezul aducător de foc) (Lc 12, 50b)] au fost stânca universului şi a omenirii, din cauza lor soarele a continuat să strălucească, apele să curgă, pământul să-şi dea roadele şi oamenii să nască fii şi fiice… Numai prin Rănile lui Cristos, Cel întru care toate au fost create şi recreate, Noul Legământ! Numai din cauza meritelor acestor Răni, prealabil aplicate, Duhul nu a încetat de-a lungul istoriei omenirii să suscite sufletele celor drepţi, trezind dorul şi credinţa după Adonai, Dumnezeul cel adevărat, creatorul cerului şi ale pământului, numai din cauza acestor Răni Duhul nu a încetat să vorbească prin gura profeţilor, să ungă regi şi să pregătească înnoirea poporului Său!
Răni binecuvântate, Răni eliberatoare şi vindecătoare, Răni aducătoare de bucurie!
Când ne-a creat s-a bucurat pentru noi, când ne-a recreeat sângerând în tot Trupul Său s-a bucurat cu veselie pentru noi; s-a bucurat împreună cu cea care i-a dat carne, dar căreia El i-a dat Duh pentru a înţelege, primi şi participa la bucuria Lui: „Iată, le fac pe toate noi” (Ap 21, 5a)… bucurie nu după sentimentul inimii, ci după sentimentul Inimii lui Dumnezeu. Bucuria celor doi nu încetează în patimă şi-n moarte, dimpotrivă, căci ele sunt cauza eliberării întregii omeniri! Promisiunea noului şi veşnicului legământ a fost împlinită, botezul s-a săvârşit, Focul a fost aruncat peste pământ…, noi suntem Bucuria Lui!
‘Eşti mulţumit pentru că am suferit pentru tine? Da, Domnul meu! Pentru că Mi-au sfredelit mâinile şi picioarele şi M-au ţintuit pe o cruce? Da, da, Domnul meu! Pentru că M-au torturat, Mi-au străpuns coasta şi Mi-au zdrobit Inima? Da, da, da, Domnul meu! Mulţumesc Doamne că ai suferit toate astea pentru mine! Numai Tu puteai s-o faci pentru mine, nimeni altul nu ar fi vrut şi nu ar fi putut să o facă! Mulţumesc, Dumnezeul meu, Domnul meu, Isuse al meu!’
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Comunitatea carmelitană.
Te rog, Doamne,
fă ca arzătoarea şi dulcea forţă a iubirii Tale
să răpească mintea mea
de la toate lucrurile care sunt sub cer,
pentru ca eu să mor
din dragoste pentru iubirea Ta,
cum Tu ai vrut să mori
din dragoste pentru iubirea mea.
Sf. Francisc de Assisi