Sarbatoarea sfantului apostol Andrei – Rom 10,9-18; Ps 18; Mt 4,18-22
Inima mea vibrează la această scenă, iar ochii aproape că o văd aievea: un tânăr Rabbi, un nou apărut, în drumurile lui de-a lungului malului Tiberiadei, în timp ce în inima lui răsună poate acelaşi strigăt pe care-l va face auzit de pe cruce: „Mi-e sete!” (In 19 28), îi vede pe Simon – cel ce avea să fie Petru – şi pe Andrei, fratele lui, pescari, aruncând năvoadele, şi, un pic mai încolo, vede alţi doi fraţi, tot pescari, în barcă cu tatăl lor, reparându-şi mrejele. Evenimentele se înşiră unul după altul aparent întâmplător – El trece tocmai pe-acolo şi tocmai la ceasul în care fraţii, ca de atâtea ori până atunci, într-o zi de muncă obişnuită, poate cu nimic diferită de altele, îşi aruncă sau îşi repară mrejele. Nimic nu e diferit, în afară de privirea Lui. O privire care vede, îndrăgeşte şi cheamă irezistibil: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!” Iar ei, părăsind îndată năvoadele, barca şi pe tatăl lor, l-au urmat.
Şi alte scene, în care întâlnirea şi chemarea au loc într-un mod aparent accidental, mi se perindă prin faţa ochilor: „În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Și, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind și l-au urmat pe Isus. Era cam pe la ceasul al zecelea.” (In 1, 36-37, 39) „A doua zi, voia să plece în Galileea și l-a găsit pe Filip. Isus i-a zis: „Urmează-mă!” (1 In, 43). „După acestea, a ieșit și a văzut un vameș, cu numele de Levi, care stătea la postul lui de vamă, și i-a spus: „Urmează-mă!” Părăsind toate, s-a ridicat și l-a urmat.” (Lc 5, 27-28).
Dacă Domnul trecea la altă oră nu găsea pe nimeni sau găsea pe altcineva, pe alţii…pare a nu avea un plan bine definit, pare că-i cheamă pe cei pe care-i găseşte accidental. Simon, Andrei sau Iacob, Ioan, Filip… sau altul… sau poate eu?; pescar sau vameş , învăţător sau medic, mamă sau călugăriţă, tată sau preot sau poate altceva? – care este voinţa celui care este Domnul, Kyrios, Stăpânul, Învăţătorul?
Cu adevărat manifestarea lui Dumnezeu, intervenţia Sa, promisiunea şi Împărăţia Sa sunt ascunse în micile lucruri cotidiene şi-n persoane obişnuite, apărute aparent întâmplător? Domnul, Kyrios trece pe lângă mine şi-mi vorbeşte prin situaţiile şi persoanele din „aici şi acum”-ul vieţii mele? Astăzi mă întâlnesc cu El, astăzi îmi vorbeşte? Pe mine mă priveşte El, Domnul, Stăpânul secerişului, Cel care cunoaşte inima omului şi nu are nevoie ca cineva să-l înveţe, Cel suveran şi care este Dumnezeu şi nu om, Cel cu totul altfel, Eu sunt cel care sunt, chiar dacă acoperit de vălul cărnii? Mie îmi vorbeşte? Să mă ofer să-I răspund, să mă ridic?
Am auzit glasul Domnului, zicând: „Pe cine voi trimite și cine va merge pentru noi?”. Iar eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” (Is 6, 8).
Iar dacă tu ai auzit glasul Lui, nu-ţi împietri inima, crede vestirii! Pe tine te cheamă, pe tine te aşteaptă, de tine are nevoie, pe tine te-a găsit… Nu are pe altcineva căruia să-i încredinţeze pescuitul oamenilor, decât ţie… „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu” (Is 44, 1).
Oare nu se poate auzi glasul Lui? Dimpotrivă, e de-ajuns ca unul singur, tu, să crezi în El cu inima şi să-L mărturiseşti cu gura! Răspunsul tău, invocarea numelui Său te face apostol, inima şi glasul Său. Iar acesta începe să răsune. Şi dacă fiecare dintre noi facem astfel, devenim Biserică prin care Duhul vesteşte mesajul Său de iubire către fiecare. Nicio putere nu poate opri vestirea Bisericii purtate de Duh, vocea Duhului şi a Miresei străbate tot pământul, vestea lor ajunge la marginile lumii.
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Comunitatea Carmelitană