Warning: Declaration of cro_Walker::start_el(&$output, $item, $depth, $args) should be compatible with Walker_Nav_Menu::start_el(&$output, $data_object, $depth = 0, $args = NULL, $current_object_id = 0) in /home/carmelit/public_html/wp-content/themes/mission/inc/framework/menus.php on line 22
Reculegere spirituala cu Mijo Barada - Manastirea Carmelitana din Luncani

Reculegere spirituala cu Mijo Barada

Mijo-fot-Zile de reculegere spirituală cu Mijo Barada

În perioada 28-31 Iulie 2019, la mănăstirea carmelitană de la Luncani, vor avea loc zile de reculegere spirituală cu un cunoscut evanghelizator catolic, Mijo Barada.

Tema: „Isus, Îndurare Divină. „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit”. Mt. 5,48.

Mijo s-a născut la Split (Croația) în anul 1960 fiind căsătorit cu Erika cu care are patru copii: Mirjam, Mihael, Daniel și Emanuel. 

Viața lui Mijo se schimbă în mod minunat când îl întâlnește pe Dumnezeu și, din anul 1993, începe o activitate intensă de apostolat. Conduce numeroase grupuri de rugăciune în colaborare cu preoții și membrii laici, ține seminarii de evanghelizare, exerciții spirituale de vindecare interioară și eliberare  în toată Europa, și, în afara Europei,  în Africa și în Japonia, construind, in Africa, inclusiv biserici și forând puțuri. Mărturisește cu viața  și cu cuvântul despre Isus Cristos, vestindu-l mai ales în acele zone și la cei care îl cunosc mai puțin sau chiar deloc. A primit binecuvântarea Papei Benedict al XVI-lea asupra misiunii sale.

Colaborează în special cu Ordinul Augustinian, din care face parte ca și terțiar. Este chemat de preoți în parohii, invitat de grupuri de rugăciune și mișcări, la reculegerile ținute de el adunându-se întreaga regiune. Comunitațile monastice îl invită mai ales pentru rugăciune de eliberare și vindecare interioară a membrilor săi. La fel, mulți preoți exorciști cer colaborearea lui la opera de salvare a sufletelor. Acesteia i se dedică și Mijo, peregrinând prin lume, cam jumătate din an, pentru a-l vesti pe Cristos, în timp ce cealaltă jumătate și-o petrece în sânul familiei sale și  pe plantația sa de renume mondial de mandarini de pe țărmurile dalmatice, devenit un laborator de cercetare pentru oamenii de știința din domeniu.

A răspuns cu bucurie invitației noastre de a ține zile de reculegere spirituală și la mănăstirea noastră de la Luncani. Din păcate, nu mai sunt locuri de cazare în mănăstire pentru acele zile, dar se poate veni făcând naveta din oraș sau din împrejurimi.

Pentru participare vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0234.206085 sau să scrieți la adresa de mail: gustifol@hotmail.com.

Vă așteptăm!