Sâmbătă din a doua Săptămână de Advent.
fericitul Anton Durcovici, episcop martir. Lectrile zilei: Înţ 3,1-9; Ps 33; Rom 8,31b-39; In 15,18-21
Cei care s-au încrezut în el vor înţelege adevărul şi cei care cred în iubire vor rămâne cu el…în şi cu Dumnezeul Vieţii de Nestăvilit! Nimic nu-L poate opri în şi prin cei care, încrezându-se îl El, vor înţelege adevărul şi cred în iubirea Lui pentru ei! Adevărul este că a fost bine, a fost foarte bine să se nască pentru a ne iubi şi pentru a putea muri iubindu-ne până la capăt, jertfindu-se pe cruce – un adevăr ce scapă oricărei logici a lumii zăcânde sub stăpânirea conducătorului lumii (In 15, 30). „O, fericită vină, care ai avut parte de un atât de mare Răscumpărător!” (Cântarea Exultet). Acest adevăr are puterea de a schimba necazul şi strâmtorarea, persecuţia sau foametea sau lipsa de haine, primejdia sau sabia, boala şi moartea celui care are această încredere în El în viaţă de nestăvilit, în bucurie a duhului pe care nimeni şi nimic nu o poate lua.
Fiindcă, dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?
Toate acestea nu au nimic de-a face cu logica lumii care nu-L cunoaşte pe Cristos şi pe cel care L-a trimis, şi, prin El, puterea jertfei şi bucuria ei. Mai întâi, şi fiind încă în păcat – jertfa lui Cristos pentru noi – apoi, uniţi cu El, jertfa noastră pentru fraţi. „În aceasta am cunoscut iubirea: el și-a dat viața pentru noi. La fel și noi suntem datori să ne dăm viețile pentru frați” (1In 3, 16). Aceasta este logica care ne separă pe noi, cei aleşi să sufere Cristos pentru ei şi să-L cunoaştem prin credinţă, de mentalitatea lumii. Adevărul este că e bine, e foarte bine să-i iubim pe fraţi dându-ne viaţa pentru ei şi să trecem împreună cu ei de la moarte la Viaţă!… Este harul şi legea de bază a Împărăţiei, născută din coasta străpunsă a Omului-Dumnezeu Întrupat, pe care logica acestui veac şi fiii ei nu reuşesc s-o pătrundă sau s-o învingă şi nici să-i răpească puterea şi strălucirea, dar fiii veacului viitor o proclamă şi o trăiesc, invocând numele Domnului.
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Pentru sărăcia mamei şi a tatălui meu, pentru ca am fost o gură în plus de hrănit, pentru copiii pe care i-am îngrijit, pentru moara dărăpănată, pentru vinul oboselii, pentru oile soioase: îţi mulţumesc, Dumnezeul meu!
Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru procuror, pentru comisar, pentru jandarmi, pentru cuvintele dure ale părintelui Peryramale.
Pentru ortografia pe care n-am ştiut-o niciodată, pentru memoria ce n-am avut-o niciodată, pentru ignoranţa şi prostia mea: mulţumesc!
Pentru mama mea moartă departe, pentru durerea ce am simţit-o când tata, în loc să-şi întindă braţele micii sale Bernadeta, m-a numit „sora Maria Bernard”.
Mulţumesc pentru că ai adăpat cu amărăciuni această inimă prea sensibilă pe care mi-ai dat-o!
Pentru Maica Iosefina, care m-a declarat „bună de nimic”, mulţumesc! Pentru sarcasmele Maicii Maestre, pentru vocea ei dură, pentru nedreptăţile şi ironiile ei, pentru pâinea umilirii, îţi mulţumesc!
Îţi mulţumesc pentru că am fost cea căreia M.T. putea să-i spună: „nu faci niciodată îndeajuns”.
Mulţumesc pentru că am fost cea privilegiată cu mustrări, cea de care surorile ziceau: ”noroc că nu suntem Bernadeta!”
Mulţumesc că am fost Bernadeta, ameninţată cu închisoare pentru că te-am văzut, Fecioară Sfântă! Privită de mulţime ca o specie rară. Acea Bernadeta atât de obişnuită, încât când mă vedeau ziceau: ”e doar atât?”
Pentru acest sărman trup pe care mi l-ai dat, pentru această boală care nu se vindecă, pentru carnea mea putrezindă, pentru oasele mele cariate, pentru transpiraţiile mele, pentru febră, pentru durerile surde şi acute, mulţumesc, Dumnezeul meu!
Sf. Bernadeta Soubirous
Comunitatea carmelitană.