Lecturile zilei: Is 30,19-21.23-26; Ps 146; Mt 9,35-10,1.6-8
Dumnezeul este imutabil – „Căci eu sunt Domnul și nu mă schimb” (Mal 3, 6) – neschimbat în Fiinţa Sa eternă şi în acţiunea dragostei Sale faţă de noi, creaturile Lui. Istoria Iubirii Sale faţă de umanitate este un şir de legăminte arzânde de dovezile hotărârii Sale de a ne avea pe noi, fii şi fiice preaiubite, creaţi „după chipul şi asemănarea noastră” (Gen 2, 26) în familia Sa; un popor de preoţi, profeţi şi regi. Aceste legăminte se împlinesc, se desăvârşesc şi se statornicesc în vecie prin sângele lui Cristos, sângele noului şi veşnicului legământ dintre Dumnezeu şi om, „întru care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor” (Ef 1, 5). Dorinţa lui Dumnezeu de a face familie cu omul, de a locui împreună (în Sion, în Ierusalim – prefigurarea Bisericii, mireasa nuntită cu Cristos întru Duhul), de a-i reda chipul filial „dinainte rânduindu-ne spre înfiere prin Isus Cristos, Fiul iubirii Sale, după bunul plac al voinţei sale”, nu a putut fi niciodată învinsă, nici de păcat, nici de moarte, nici de Satana. În toate acestea „noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (Rom 8, 37), căci Domnul Dumnezeu a căutat neîncetat, prin fiecare înnoire a legământului să lege rănile poporului său şi să vindece vânătăile de pe trupul lui, făcând-o, în zilele din urmă prin prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile (Evr 1, 2).
Isus Cristos, cel de ieri și de astăzi, același în veci (Evr 13, 8) străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. Ce predica? Vestea cea Bună, dorinţa şi hotărârea Tatălui de a-şi aduna familia în Împărăţie, vindecând-o de boala şi neputinţa care i-a deformat chipul şi asemănarea cu „Tatăl, de la care își trage numele orice familie în cer și pe pământ” (Ef 3, 14-15). A vindecat-o readucându-l din morţi, prin sângele alianţei veşnice, pe Domnul nostru Isus Cristos, păstorul cel mare al oilor (conf. Evr 13, 20). În El s-a împlinit (In 19, 30) lucrarea din secerişul Tatălui Său, lucrarea tuturor lucrătorilor investiţi cu puterea Duhului, de la patriarhi şi profeţi până la Ioan Botezătorul, de la apostoli şi până la toţi cei care „vor crede în mine, prin cuvântul lor” (In 17, 20). Isus s-a rugat pentru noi toţi, viitorii lucrători. Duhul Sfânt, puterea de a predica, de a vindeca bolnavii, de a învia morţii, de a alunga diavolii ne este dat nu din cauza sfinţeniei noastre, ci pentru a-i aduna pe fiii şi fiicele risipite ale familiei lui Dumnezeu, pentru a merge şi a face ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Duhul Sfânt şi puterea Sa se primeşte în dar. Dar asta numai dacă vrem să mergem, numai dacă vrem să ne lăsăm iremediabil cuceriţi – pierzându-ne viaţa în încredere – de strigătul Muribundului şi Înviatului din dragoste: „Mi-e sete” (In 19, 28). Dar aceasta este deja sfinţenia, gând din Gândul Lui, sentiment din Sentimentul Lui. Să ne rugăm stăpânului secerişului să ne trimită lucrători în secerişul său, să ne doară, să nu putem dormi noaptea dacă nu vestim dragostea Sa arătată prin Isus Cristos care vindecă, eliberează, învie. Să ne rugăm să pună în noi focul care i-a mistuit pe toţi trimişii Săi: „în inima mea era ca un foc aprins, închis în oasele mele” (Ier 20, 9). Iar El va fi cu fiecare dintre lucrătorii Lui, nelăsând să se piardă niciunul dintre cuvintele Sale (conf. 1 Sam 3, 19), până la sfârșitul lumii.
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Comunitatea carmelitană