MĂNĂSTIREA CARMELITANĂ DIN LUNCANI

Spiritualitatea carmelitană

Spiritualitatea carmelitană

Mozaic Carmelitani LuncaniCând vorbim despre spiritualitatea carmelitană ne referim în mod deosebit la ceea ce Ordinul Carmelitan are mai frumos şi mai preţios din punct de vedere spiritual şi este în slujba lumii de astăzi.

Bine-nteles în centrul vieţii spirituale a fiecarei persoane carmelitane, dar şi a fiecarui creştin, este Isus Cristos, care este prezent în viaţa noastră şi ne vorbeşte prin Cuvântul Său, ascultat şi meditat zilnic, fie la Sf. Liturghie cât şi personal sau comunitar în timpul zilei.

În mod deosebit Ordinul Carmelitan se bucură de două personalităţi de seamă ale spiritualităţii; ele sunt Maica Domnului de pe Muntele Carmel şi Profetul Ilie. Lor le este închinată această mănăstire.

De la Maica Domnului învăţăm să fim umili şi ascultători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ea a fost o discepolă perfectă a lui Cristos urmând-ul în viaţa sa, până pe Calvar. Primii eremiţi carmelitani au ales-o pe Maica Domnului de la începutul înfiinţării grupului lor, ca Patroana casei în care locuiau, iar intimitatea familiară trăită cu maria a făcut ca treptat să o numească, Mamă şi Soră.

Mozaic Sf Ilie LuncaniProfetul Ilie este o personalitate importantă a Sfintei Scripturi. De el se leagă Muntele Carmel unde primi carmelitani şi-au găsit existenţa. El a fost un om al apărării adevaratei credinţe în Dumnezeul unic. dar este şi omul contemplativ, al rugăciunii, al vietii eremitice. Tradiţia spune cum, pe Muntele Carmel, a fost o continuitate a vieţii eremitice, după exemplul profetului Ilie de către fiii spirituali ai profetului. Călugării carmelitanii se consideră fiii spirituali ai lui Ilie, de aceea el este numit şi Tată Spiritual.

Carisma

carisma carmelitanaDupă cum se ştie, expresia carisma fondatorului a intrat în limbajul magisterial în mod oficial cu enciclica “Evangelica Testificatio” a Papei Paul al VI-lea (1971) şi a fost pe parcurs foarte mult considerată de către Magisteriu, de Institutele de Viaţă Consacrată şi religioasă, care erau în drum de clarificare a propriilor identităţi carismatice şi spirituale ce trebuiau să fie în sintonie cu reânnoirea carismatică promovatà de Conciliul Vatican II şi de Magisteriu.

Carisma fondatorului cu siguranţă se fundează din intervenţia divină care a lucrat la naşterea ordinelor religioase. În Biserică nasc mereu noi forme de viaţă religioasă cu ajutorul acţiunii Duhului Sfânt, care este mereu prezent în Ea şi o ajută să se reânnoiascà mereu şi cât mai mult din interiorul ei.

Şi carisma Ordinului Carmelitan se leagă de această experienţă sau mai bine zis de intervetia lui Dumnezeu care, cu Duhul Său, i-a iluminat pe primii eremiţi carmelitani dănd naştere la acest stil de viaţă, nou în Biserică.

Când vorbim de spiritualitatea carmelitană, ne referim la ce şi cum Ordinul Carmelitan este prezent în Biserică şi care este aportul lui pentru ca Biserica lui Cristos să crească iar împărăţia lui Dumnezeu să fie în mijlocul oamenilor ca o prezenţă vie şi concretă.

Călugărul carmelitan, după frumoasa frază ce recunoaşte identitatea carmelitanului, este „contemplativ în mijlocul poporului lui Dumnezeu”. Ordinul Carmelitan s-a remarcat mereu în Biserică prin dimensiunea ei contemplativă, adicà a vieţii lăuntrice de căutare a chipului lui Dumnezeu şi de meditare a Cuvântului Divin.

Contemplaţia nu ne împiedică să ne trăim viaţa de apostolat în mod activ ci, mai mult, ea ne ajută să trăim în mijlocul oamenilor care sunt fraţii noştri, slujindu-i şi iubindu-i aşa cum şi Cristos i-a slujit şi i-a iubit. Mai mult, în ei, noi vedem Chipul lui Cristos, prezenţa vie a lui Dumnezeu mai ales în cei ce suferă.

Carisma este răspândită în lumea întreagă, acolo unde sunt fraţi şi surori carmelitani ce trăiesc după Regula şi Spiritualitatea Carmelitană.

Mai sunt două dimensiuni ale carismei dar care se leagă mult de partea contemplativă. Ele sunt rugăciunea şi frăţietatea. Contemplaţia nu trebuie numaidecât confundată cu rugăciunea, ci rugăciunea carmelitană este contemplativă la fel şi viaţa fraternă este o experienţă umană care tinde la acea dimensiune contemplativă ce transformă modul şi timpul petrecut împreună într-o adevărată „oază de pace” unde Dumnezeu nu numai că este prezent dar şi se comunică în relaţiiele de frăţietate şi prietenie. Bine-nţeles că şi aceasta ca şi celelalte nu sunt numaidecât un stil de viaţă deja perfecte. Fiecare călugăr tinde spre această dimensiune cu limitele personale, dar mai mult cu darurile pe care Duhul Sfânt i le-a oferit spre edificarea personală, a fraţilor şi în acest fel a întregii comunităţi.

Deci, cănd vorbim de carismă, nu ne referim doar la ce Ordinul Carmelitan posedă şi-l identifică în Biserică şi în lume, ea este şi acea ţintă spre care tindem pentru a ajunge la Cristos; prin contemplaţie, rugăciune şi frăţietate cât adevărată.

Scapularul

simonestockescapolareMantia Maicii Domnului de pe Muntele Carmel

Scapularul Carmelitan sau Mantia Maicii Domnului este un semn vizibil al ocrotirii Maicii Domnului în timpul vieții și în ceasul morții, pentru cel care îl poartă cu devoțiune și îl urmează pe Cristos după exemplul și sfaturile Mariei.

     În tradiția biblică Scapularul amintește de mantaua pe care profetul Ilie o dăruiește profetului Elizeu (cf. 2Re 13-14) iar în Noul Testament ne amintește de mantia cu care Maica Domnului l-a înfășat pe pruncul Isus (cf. Lc 2, 7).

     În tradiția carmelitană, ținând cont de aceste elemente biblice, Scapularul ne aminteșe de darul pe care Maica Domnului l-a făcut sfântului Simon Stock, Priorul General al Ordinului Carmelitan, în anul 1251. El, rugăndu-se Fecioarei Maria, cerând ocrotirea ei maternă, Maica Domnului, zice tradiția, i-a apărut ținând în mână Scapularul pe care i l-a oferit promițându-i că va ocroti Ordinul Carmelitan până la sfârșitul timpurilor. Toți creștinii, care o vor cinsti cu devoțiune îmbrăcând Scapularul, vor obține mântuirea iar, dacă după moarte vor ajunge în purgator, în prima ”Sâmbătă” după moarte, Ea îi va conduce în paradis, căci această zi a fost considerată de la început de creștini ca ziua Mariei.

     Devoțiunea către Sfântul Scapular s-a răspândit cu repeziciune fiind cunoscută în lumea întreagă. Acest lucru s-a datorat și faptului că Biserica, prin Magisterul Ei, a încurajat această devoțiune prin mai multe documente, scrisori sau discursuri despre Scapular.

     Un mare iubitor al Maicii Domnului și devotat al Scapularului Ei a fost Fericitul Ioan Paul al II-lea. Într-un discurs, adesăndu-se celor care poartă Scapularul, el spunea: ” … și eu port pe pieptul meu, de mult timp, Scapularul Carmelitan, din iubirea pe care o am către aceeași Mamă cerească, a cărei ocrotire o experimentăm în mod continuu …”.

     În fiecare an, în ziua de 16 Iulie, mulți credincioși devotați ai Maicii Domnului și ai Scapularului Ei vin la mănăstirea din Luncani pentru a reînnoi iubirea și fidelitatea față de Maica cerească și pentru a cere ajutor și haruri de la Isus Cristos prin mijlocirea Maicii Sale. Cei care nu au primit Scapularul și doresc să-l aibă, în acea zi, după ce s-au pregătit în mod adecvat, se îmbracă pentru prima dată cu Mantia Mariei și își propun să trăiască după exemplul Ei.

Datoria celui (celei) care primeşte în mod liber şi responsabil acest semn de credinţă, este de a fi un creştin care se roagă, care ajută pe alţii şi promovează pacea şi dreptatea între oameni.

Cine poartă Mantia cu devoţiune ş statornicie devine membru al Familiei Carmelitane, obţinând harurile spirituale ale Ordinului Carmelitan.


Rugaciune 1. Luminează, Doamne, inimile noastre pentru ca prin exemplul Sfintei Fecioare Maria să fim dornici de a purta Mantia pe care ne-o oferă şi cu ajutorul Său să străbatem calea sărăciei, a umilinţei, a statorniciei şi a rugăciunii, recunoscând că aceasta este cale prin care putem ajunge la Fiul său, iar astfel să devenim părtşi de moştenirea cerescă pe care El ne-a pregătit-o.

Rugaciune 2. Părinte milostiv, tu ai dăruit fiilor tăi haturi îmbelşugate; dăruindu-ne-o pe Sf. Feioară Maria, Mama Fiului Tău, ai voit să ne arăţi că Ea este şi Mama noastră, mijlocitoarea şi împărţitoarea tuturor harurilor; mântuieşte-ne prin purtarea Mantiei sale, semn al devoţiunii noastre, şi, prin angajamentul nostru de a-i imita virtuţile, condu-ne pe toţi la Muntele Sfânt care este Cristos Domnul. El care vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt în toţi vecii vecilor. Amin.


Unele indicaţii practice:

– După ce ţi-a fost înmănată pentru prima dată Mantia (Scapularul) de la preotul carmelitan sau cel care are această permisiune, poţi s-o înlocuieşti cu o medalie binecuvântată care are pe o parte imaginea Sf. Fecioare Maria de pe Muntele Carmel, iar pe cealaltă parte Preasfânta Inimă al lui Isus sau Sf. Ilie (referitor la mănăstirea din Luncani).

– Acesta îl poţi schimba cu altele noi sfinţite fără să fie înmănate direct de la vreun preot.

– Fii plin de râvnă în devoţiune, dând o adevărată mărturie de viaţă creştină.

– Să faci un pelerinaj anual la Mănăstirea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel şi a Prorocului Ilie din Luncani.

– Dedică zilnic un moment de rugăciune, şi, dacă este posibil, primeşte cât mai des Sf. Împărtăşanie.

scapularAlte indicaţii practice ce se pot face zilnic, la alegere:

– participarea la Sf. Liturghie;

– recitarea Liturgiei Orelor;

– recitarea Sf. Rozariu, posibil în familie sau cu alte persoane;

– recitarea a 7 Tatăl nostru, 7 Bucură-te Marie, 7 Slavă Tatălui;

– Fapte de caritate.

Important!

Scapularul este înmânat doar de un preot carmelitan sau de un alt preot care a primit aceasta permisiune. Nicidecum de la un altul fara o autorizatie scrisa din partea membrilor responsabili ai Ordinului Carmelitan.

Primirea Scapularului înseamnă şi intrarea spirituală în familia carmelitană.

Lectio Divina

Lectio Divina în tradiţia şi spiritualitatea carmelitană

Ce este?

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu mereu viu şi nou. Lectio Divina este un mod tradiţional de a ne ruga cu Sfânta Scriptură încât Cuvântul lui Dumnezeu să poată penetra în inimi şi să facă să crească relaţia noastră intimă cu Domnul.

Este un mod simplu de a ne ruga, descoperit de primii călugări şi practicat foarte mult de primii eremiţi carmelitani.

Timp de mai multe secole citirea Bibliei în limba proprie era aproape descurajat iar acest lucru a dus la o diminuire a practicării rugăciunii Lectio Divina. Din fericire în ultimi ani, împreună cu toată Biserica, Ordinul Carmelitan ha redescoperit importanţa rugăciunii Lectio Divina ca un mod privilegiat pentru a creşte în relaţia cu Isus Cristos. Prin practicarea individuală şi comunitară a Lectio Divina ne dispunem Cuvântului lui Dumnezeu în aşa fel încât să putem privi lumea cu ochi lui Dumnezeu şi să iubim ceea ce vedem cu inima lui Dumnezeu.

Fraza latină „Lectio Divina” înseamnă „Lectură Divină” şi descrie un mod de a citi Sfânta Scriptură: îndepărtându-ne gradual de propriile noastre scheme ne deschidem spre ceea ce Dumnezeu vrea să ne spună. În secolul al XII-lea, un călugăr certozin, numit Guigo, descria etapele cele mai importante ale „lecturii divine”. Practica individuală sau comunitară a Lectio Divina poate să fie făcută sub mai multe forme dar descrierea făcută de Guigo rămâne fundamentală.

lectiodivin0000001Guigo, scria că prima treaptă a acestei forme de rugăciune este lectio (lectura sau citirea). Este momentul în care citim Cuvântul lui Dumnezeu în mod lent şi atent aşa El intră în interiorul nostru. Pentru această formă poate fi aleasă orice text scurt din Sfânta Scriptură.

meditatioA doua treaptă este meditatio (meditarea). În timpul acestui moment se reflectează şi se regăndeşte textul biblic pentru ca să luăm din el ceea ce Dumnezeu vrea să ne dea

rugaciuneaA treia treaptă este oratio (rugăciunea), este momentul de a lăsa modul nostru de a găndi şi să permitem inimii noastre să vorbească cu Dumnezeu. Rugăciunea noastră este inspirată de meditarea Cuvântului lui Dumnezeu.

lectioUltima treaptă a Lectio Divina este contemplatio (contemplarea), în care ne abandonăm în mod total cuvintelor şi găndurilor sfinte. Este momentul în care ne odihnim pur şi simplu în Cuvântul lui Dumnezeu şi ascultăm, la nivelul cel mai profund al existenţei noastre, vocea lui Dumnezeu care ne vorbeşte înlăutrul nostru. În timp ce ascultăm, suntem transformaţi gradual din interior. Evident, această transformare va avea un efect profund asupra comportamentului nostru şi, după cum vom trăi, vom mărturisi autenticitatea rugăciunii noastre. Trebuie să aplicăm vieţii noastre cotidiene ceea ce citim în Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceaste etape ale Lectio Divina nu sunt reguli fixe de urmat, ci simple orientări asupra modului de a creşte în rugăciune. Să se caute o mai multă simplitate şi dispoziţie în a asculta, şi nu a vorbi.

Gradual, cuvintele Sfintei Scripturi încep să se elibereze şi Cuvântul se revelează înaintea ochilor inimii noastre. Timpul dedicat fiecărei etape depinde şi de cum Lectio Divina este experimentată, dacă este individuală sau în grup. Dacă metoda este folosită pentru rugăciunea în grup, Lectio Divina poate permite dialogul asupra implicaţiei pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl are în viaţa de fiecare zi, dar să nu se reducă doar la aceasta. Rugăciunea tinde spre linişte. Dacă grupul se simte chemat la linişte, atunci se poate dedica mai mult timp contemplaţiei.

Timp de mai multe secole practica a Lectio Divina, ca un mod de rugăciune a Sfintei Scripturi, a fost izvor de creştere în relaţia cu Cristos. În zilele noastre sunt multe persoane individuale dar şi grupuri care o redescoperă. Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, şi va transforma pe fiecare dintre noi dacă ne deschidem să primim ceea ce Dumnezeu vrea să ne ofere.

Preluat si tradus de pe www.ocarm.org

Novena în cinstea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel

predicahram200903Ziua întâia

1. O, Marie, dintotdeauna Biserica te-a cinstit ca Mamă a lui Isus. Noi, la rândul nostru, te cinstim ca Mamă a noastră de când Fiul tău, Isus, ne-a încredinţat ţie sub Cruce.

Pe Cruce a avut loc acel eveniment al iubirii, care a mers până la capăt şi prin care am renăscut.

La acest sacrificiu de durere şi de iubire, tu ai particicipat consimţind prin ascultare.

Noi, precum apostolul Ioan, dorim să te păstrăm în casa noastrǎ care e Biserica şi, cinstindu-te ca Mamă prin vorbă şi laudă, fă ca şi prin viaţa noastră să te onorăm cu o purtare demnă de fii adevăraţi.

Păstrează în noi acele sentimente de dăruire, de recunoştintă şi de încredere în Tatăl, care sunt caracteristicile proprii fiilor ce se simt iubiţi şi fă astfel încât să învăţăm de la tine, Mamă, cât de primitoare şi unită este casa unde Dumnezeu este Tatăl, iar tu eşti Mamă.

Aşa te rugăm prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Bucură-te Marie …

Ziua a doua

2. O, Mamă Sfântă, când ne gândim la originea ta, noi vedem cum lucrează în tine puterea Crucii Fiului tău care a umplut de har Zămislirea ta.

Tu eşti chiar de la Început plină de har, tu eşti zămislită din Milostivire, tu în întregime eşti partea lui Dumnezeu.

Prin tine, Domnul şi-a arătat marile lucrări pe care numai harul său ştie să le împlinească.

Ceea ce Dumnezeu a împlinit în tine într-un mod atât de minunat, chiar de la început, ne este dăruit şi nouă la botez: şi noi atunci ne naştem din har şi din milostivire.

Învaţă-ne, deci, o, tu care eşti cu desăvărşire Sfântă, să-i fim recunoscători lui Dumnezeu care ne iubeşte înainte şi dincolo de orice merit al nostru şi fă-ne să înţelegem demnitatea şi frumuseţea de a fi copiii lui Dumnezeu.

Iar când noi cei slabi din cauza păcatului, uităm şi irosim această bogăţie, tu Marie, zămislită fără de păcat, adu-ne înapoi pacea şi împăcarea în milostivirea Fiului tău, Isus Cristos, Domnul nostru. Amin.

Bucură-te Marie …

Ziua a treia

3. O, Marie, la vestirea Îngerului, ai văzut cum Cerul, ferecat din cauza neascultării lui Adam, şi-a deschis porţile prin ascultarea ta neprihănită.

O, Marie, tu ai primit, aşa cum numai o Mamă ştie să primească, Cuvântul care cerea să se facă trup în sânul tău.

O, Marie, tu nu te-ai împotrivit coborârii Duhului Iubirii, învaţă-ne să-l primim pe Isus aşa cum l-ai primit tu. Învaţă-ne, de asemenea, să-l ocrotim şi să-l îngrijim, pentru ca El să poată creşte tot mai mult în noi. Iar când primim Euharistia şi-l purtăm pe Isus în noi, fă, o, Marie, să înţelegem cât de mult putem fi asemenea ţie.

Când ne rugăm, fă să învăţăm de la tine, o, Mamă, cât de puternică şi intimă, cât de concretă poate fi rugăciunea creştină care reuneşte încă o dată cerul şi pământul în îmbrăţişarea încrederii.

Aşa te rugăm prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Bucură-te Marie …

Ziua a patra

4. O, Fecioară Marie, meditând la răspunsul omului dat lui Dumnezeu, noi vedem realizatǎ în tine imaginea perfectă a discipolului care îl urmează pe Domnul său pe căile hotărâte de El.

Tu eşti Fecioara cu totul dăruită lui Dumnezeu şi statornică în răspunsul tău fidel şi iubitor, până sub Cruce.

Reînnoieşte în noi acea încredere care înfrumuseţează şi revigorează viaţa creştinului şi pe care noi de multe ori o pierdem preferând şi urmând propriile noastre proiecte şi gânduri fără rost.

Din păcate şi rugăciunea noastră este prea săracă, atunci când prin ea îi sugerăm Domnului ce este mai bun pentru noi cum şi când ar fi mai bine să-l urmăm.

Fă-ne părtaşi la Neprihănirea ta, la încrederea ta de copil şi de neclintit în Cel care o merită în cea mai mare măsură: Isus Cristos, Fiul Tău, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.

Bucurǎ-te Marie…

Ziua a cincea

5. O, Fecioară Marie, în tradiţia carmelitană ai fost şi eşti invocată cu un nume nou şi dulce: Soră. Tu eşti Sora noastră şi noi suntem fraţii tăi. Dorim să descriem prin această denumire înrudirea ta cu noi şi pe a noastră cu tine, sensibilitatea comună, apropierea, solidaritatea în nevoia pe care fraţii o aduc sub acoperişu1 aceleiaşi case: Biserica.

Dă-ne, aşadar, sufletul tău, gingăşia, inima şi ochii tăi pentru a-l vedea pe Fiul tău şi pe oamenii pe care El îi iubeşte, şi de asemenea şi evenimentele care ni se întâmplă şi pe cele care chinuiesc lumea.

Totul este har pentru cel care, ca şi tine, îl poartă în suflet. Aşa te rugăm, prin Cristos,Domnul nostru. Amin.

Bucură-te Marie …

Ziua a şasea

6. O, Marie, viaţa noastrǎ de fii e făcută din veneraţie, imitaţie şi iubire faţǎ de tine, care ne eşti Mamă. Dar fiii sunt mici şi slabi iar în încercările lor îţi strigă adesea nevoia lor de a fi ajutaţi şi întăriţi.

Cui oare putem să-i adresăm strigătul nostru stăruitor de ajutor dacă nu Ţie, care eşti Mamă şi căreia ne-am încredinţat cu încredere?

În încrederea noastrǎ, îndrăznim să-ţi spunem: noi te-am cinstit, tu ajută-ne, arată-te Mamă şi Stăpână.

Cu glasul de fii ai Bisericii îţi repetăm: sub ocrotirea ta gǎsim scăparea, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Nu dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururea de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată. Amin.

Bucurǎ-te Marie…

Ziua a şaptea

7. O, Marie, toţi Sfinţii şi Sfintele te-au cinstit şi toţi au învăţat de la tine să stea în faţa Fiului tău şi cu cât s-au apropiat mai mult de El, cu atât mai mult şi-au însuşit în viaţa lor atitudinea ta maternă.

La fel şi în Carmel, sfinţii şi în special femeile sfinte, au retrăit, de-a lungul veacurilor, purtarea plină de grijă specifică femeii faţă de Dumnezeu şi de om. Păstrează cu preţuire în noi această atitudine de disponibilitate, de maternitate şi de cinstire a lui Dumnezeu şi a omului, pe care numai o mamă o poate avea. Fă astfel încât, o Marie, viaţa noastrǎ să devină asemenea cu a ta.

Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Bucurǎ-te Marie …

Ziua a opta

8. O, Mamă, tu ai primit în pântece Cuvântul care s-a făcut Fiu al tău şi cu El ai împletit acel dialog de iubire pe care fiecare mamă îl are cu copilul ei;

Tu ai vorbit cu Tatăl precum o Fiică:

Tu ai iubit iubirea ca o mireasă.

O, Marie, noi dorim să imităm şi să continuăm rugăciunea ta: intensitatea, spontaneitatea, precizia şi necesitatea ei.

Dorim să-i oferim timp, în mod dezinteresat, lui Isus, dorim să-l cunoaştem tot mai bine, cu acea cunoaştere pe care numai iubirea, ochii minţii şi ai trupului ştiu să o aibă.

Dă-ne, o, Mamă, rugăciunea ta.

Aşa te rugăm prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

Bucură-te Marie …

Ziua a noua

9. O, Mamă, care răspunzând rugǎciunilor fiilor tăi aflaţi în încercare, le-ai dat într-o zi mantia ta ca semn al ocrotirii sigure, înveşmântează-ne pe fiecare dintre noi cu atitudinea ta interioară, cu rugăciunea ta, cu iubirea ta de Mamă, de Fiică, de Mireasă şi de Soră.

Scapularul tău, pe care îl purtăm cu devotament, să ne amintească făgăduinţele de la botez; reînnoieşte în noi dorinţa de a-ţi semăna în iubire, în slujirea lui Cristos şi a fraţilor.

Păstrează în noi o adevărată viaţǎ de rugăciune şi o rugăciune adevărată care să nu ne îndepărteze de realitate, dar care să ne îmbrăţişeze cu ochii tăi de Fecioară, de Mamă, de Mireasă şi de Soră.

Fă ca viaţa noastrǎ să devină cânt de laudă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Bucurǎ-te Marie …

Regula carmelitană

Regula

Ordinului Fraţilor Preafericitei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel

Albert, prin harul lui Dumnezeu chemat a fi Patriarh al Bisericii din Ierusalim, iubiţilor fii în Cristos, B. şi ceilalţi eremiţi, care sub a lui ascultare locuiesc în preajma Izvorului, pe Muntele Carmel, salutare în Domnul şi binecuvântare de la Duhul Sfânt.

De multe ori şi în multe feluri, Sfinţii Părinţi au stabilit cum fiecare, indiferent de Ordinul în care s-ar găsi sau de felul de viaţă călugărească ce şi-ar fi ales, trebuie să trăiască în urmarea lui Isus Cristos şi să-i slujească cu fidelitate lui, cu o inimă curată şi cu o bună conştiinţă.

Totuşi, întrucât ne cereţi să vă dăm, în conformitate cu hotărârea voastră, o normă pentru viaţă, după care va trebui să vă orânduiţi pe viitor:

Stabilim, înainte de toate, să aveţi ca Prior pe unul dintre voi, care să fie ales în această funcţie prin consimţământul unanim al tuturor, sau al părţii mai numeroase şi mai mature; acestuia fiecare dintre ceilalţi să-i promită ascultare şi, odată promisă, să se străduiască a o pune în practică, împreună cu sfânta curăţie şi cu renunţarea la proprietate.

Veţi putea avea locuinţe în locuri mai retrase sau unde acestea vă vor fi date, potrivite însă şi adecvate pentru observarea vieţii voastre călugăreşti, după cum le va părea oportun Priorului şi fraţilor.

De asemenea, în funcţie de starea aşezământului în care veţi fi hotărât să locuiţi, fiecare dintre voi să aibă o chilie separată, aşa cum îi va fi încredinţată fiecăruia prin dispoziţia Priorului însuşi şi cu consimţământul celorlalţi fraţi sau al părţii mai mature.

În aşa fel însă, încât să puteţi consuma în refectoriul comun alimentele ce vă vor fi oferite, ascultând împreună, când se va considera potrivit, lectura vreunui fragment din Sfânta Scriptură.

Nu este îngăduit nici unuia dintre fraţi, decât doar cu permisiunea Priorului în funcţie, să se mute din locuinţa încredinţată lui sau să o schimbe cu altcineva.

Chilia Priorului să fie în apropiere de intrarea aşezământului, aşa încât el să fie primul care să-i întâmpine pe cei care vin acolo din afară; şi apoi toate câte trebuiesc făcute să se facă conform cu voinţa şi dispoziţia lui.

Fiecare să rămână în chilia proprie sau în apropierea ei, meditând zi şi noapte la legea Domnului şi veghind în rugăciune, în afara cazului când este ocupat cu alte treburi justificate.

Aceia care ştiu să spună Orele canonice împreună cu clericii, să le zică conform cu prescrierile Sfinţilor Părinţi şi cu obiceiurile aprobate de Biserică. Cei care însă nu ştiu să le spune, să zică de 25 de ori Tatăl nostru în timpul privegherii nocturne, cu excepţia duminicilor şi a zilelor de solemnitate, pentru care stabilim ca numărul prescris să fie dublat, astfel încât să se spună de 50 de ori Tatăl nostru. Aceeaşi rugăciune să fie spusă de 7 ori pentru Laudele de dimineaţă. Iar pentru celelalte Ore, să se spună tot de 7 ori pentru fiecare Oră aceeaşi rugăciune, excepţie făcând la Vespere, când ea trebuie să fie spusă de 15 ori.

Să nu spună nici unul dintre fraţi că un anumit lucru este proprietatea sa, ci toate să le aveţi în comun, şi să fie distribuite fiecăruia după trebuinţele sale prin mâna Priorului, sau de către fratele desemnat de el în această funcţie, ţinând cont de vârsta şi de nevoile fiecăruia.

În măsura în care ar fi necesar, veţi putea deţine măgari sau catâri, ori să vă ocupaţi de creşterea unor animale sau păsări.

Oratoriul să se construiască, în modul cel mai potrivit, în mijlocul chiliilor; şi acolo trebuie să vă reuniţi în dimineaţa fiecărei zile pentru a asculta Sfânta Liturghie, unde se va putea face în modul cuvenit.

De asemenea, în zilele de duminică ori în alte zile, reuniţi-vă, dacă va fi nevoie, pentru a trata împreună despre respectarea Ordinului şi despre mântuirea sufletelor; iar cu această ocazie, să se corecteze cu dragoste lipsurile şi greşelile ce eventual vor fi fost descoperite la vreunul dintre fraţi.

Să observaţi apoi postul în toate zilele, cu excepţia duminicii, de la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci până la duminica Învierii, în afara cazului când boala sau vreo slăbiciune a trupului ori vreo altă cauză dreaptă sfătuieşte să se întrerupă postul, pentru că nevoia nu are lege.

Să vă abţineţi de la consumarea cărnii, afară doar de nu va trebui să o luaţi ca remediu pentru vreo boală sau vreo slăbiciune firească. Şi deoarece, găsindu-vă pe drumuri, vă este foarte adesea necesar să cerşiţi, în afara aşezămintelor voastre puteţi să consumaţi şi mâncăruri gătite cu carne, pentru ca să nu fiţi o greutate pentru cei care vă găzduiesc; iar pe mare vă este permis să vă hrăniţi şi cu carne.

Apoi, deoarece viaţa omului pe pământ este o luptă şi toţi aceia ce voiesc să trăiască cucernic în Cristos vor trebui să sufere persecuţii, iar, în afară de aceasta, întrucât potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind vă dă târcoale, căutând pe cine să sfâşie, străduiţi-vă cu toată grija să îmbrăcaţi armele lui Dumnezeu, pentru ca să puteţi rezista împotriva uneltirilor duşmanului.

Trebuie să vă încingeţi mijlocul vostru cu brâul curăţiei; iar pieptul să vi-l întăriţi cu gânduri sfinte, căci este scris: gândul sfânt te va păzi nevătămat. Îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii, pentru ca să puteţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea voastră, iar pe aproapele vostru ca pe voi înşivă. În toate împrejurările să vă luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile de foc ale celui rău: de fapt, fără credinţă este cu neputinţă să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, trebuie să vă puneţi pe cap coiful mântuirii, astfel încât să aşteptaţi mântuirea de la unicul Mântuitor, care va elibera pe poporul Său din păcatele sale. În sfârşit, sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, să locuiască din belşug pe gura voastră şi în inimile voastre; iar toate câte trebuiesc făcute, să le faceţi în numele Domnului.

Trebuie să vă îndeletniciţi cu vreo muncă, astfel încât diavolul să vă găsească întotdeauna ocupaţi şi să nu poată intra în sufletele voastre din cauza lenevirii voastre. Aveţi în aceasta învăţătura şi totodată exemplul fericitului Apostol Paul, prin gura căruia vorbea Cristos şi care a fost pus de către Dumnezeu şi dat ca predicator şi învăţător pentru neamuri în credinţă şi în adevăr; urmându-l pe el nu veţi putea greşi. Am trăit printre voi – spune el – lucrând noaptea şi ziua, cu muncă şi cu trudă, pentru a nu fi povoară vreunuia dintre voi; nu pentru că n-am fi avut dreptul, ci pentru a vă da în noi înşine un exemplu de urmat. De fapt, atunci când eram la voi, vă dădeam această poruncă: dacă cineva nu vrea să muncească, acela nici să nu mănânce. Dar am auzit că unii dintre voi trăiesc în mod dezordonat, nefăcând nimic. Unora ca aceştia, noi le prescriem însă, şi-i îndemnăm în Domnul Isus Cristos, ca să-şi mănânce pâinea lor muncind în tăcere. Această cale este sfântă şi bună; umblaţi într-însa.

Apostolul recomandă de aceea tăcerea, atunci când prescrie să se muncească în tăcere; la fel afirmă şi Profetul: cultul dreptăţii este tăcerea; şi iarăşi: în tăcere şi în speranţă va fi puterea voastră. Hotărâm aşadar ca, după ce aţi spus Completoriul, să observaţi tăcerea până ce veţi fi spus Ora întâi a zilei următoare. În celălalt timp, cu toate că nu vă este prescrisă observarea scrupuloasă a tăcerii, trebuie totuşi să evitaţi de a vorbi prea mult, pentru că, după cum stă scris şi după cum nu mai puţin ne învaţă experienţa: în prea multa vorbire nu va putea lipsi nici greşeala; şi: cine vorbeşte cu nesocotinţă o face spre pieirea lui. Tot aşa: cine întrebuinţează multe cuvinte îşi păgubeşte propriul său suflet. Iar Domnul spune în Evanghelie: pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti oamenii, ei vor da socoteală în ziua judecăţii. Fiecare deci să-şi măsoare bine cuvintele sale şi să-şi pună pază severă gurii sale, ca nu cumva să alunece şi să cadă în greşeală prin limba sa, iar căderea lui să-i fie de nevindecat şi să conducă la moarte. Să-şi păzească cu Profetul căile sale, pentru a nu săvârşi greşeli cu limba sa; şi să se străduiască a observa cu sârguinţă şi cu atenţie tăcerea, în care se găseşte cultul dreptăţii.

Iar tu, frate B., şi oricine după tine va fi numit Prior, să aveţi întotdeauna în minte şi să observaţi prin fapte ceea ce Domnul spune în Evanghelie: Oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi servitorul vostru, iar cine vrea să fie cel dintâi, va fi slujitorul vostru.

Şi voi toţi, fraţilor, să-l cinstiţi cu umilinţă pe Priorul vostru, recunoscând în el, mai mult decât el însuşi, pe Cristos, care l-a pus pe el înspre conducerea voastră, şi care le spune capilor Bisericilor: Cel ce vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă, iar cel ce vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte. Astfel, nu va trebui să daţi socoteală pentru că nu l-aţi onorat, ci vă veţi merita cu ascultarea premiul vieţii veşnice.

Am scris pe scurt pentru voi aceste lucruri, stabilindu-vă norma vieţii voastre, conform căreia va trebui să trăiţi. Dacă însă vreunul va fi făcut mai mult, Domnul însuşi, la reîntoarcerea Sa, îl va răsplăti pe el; totuşi să se păstreze o discreţie, aceasta fiind moderatoarea virtuţilor.