În perioada 24 – 28 Iunie 2014, 18 tineri din diferite localităţi au venit la mănăstirea noastră din Luncani pentru a trăi patru zile unice de exerciţii spirituale sub coordonarea sr. Patricia, sr. Iuliana, sr. Angela, fr. Fabian şi pr. Augustin. Tema acestor exerciţii a fost „Trăirea bucuriei evanghelice din perspectiva fericirilor”. Prima seara a fost dedicată prezentării temei şi a participanţilor. Provocaţi de sora Patricia să pună deoparte acele lucruri care îi pot deranja de la momentele de linişte şi de rugăciunea, toţi tinerii în mod liber au oferit telefoanele mobile pentru a le primi înapoi la plecare. A doua zi am intrat din plin în tema fericirilor. Tinerii au fost invitaţi să păstreze tăcerea în toate momentele din zi, chiar şi la masă, cu excepţia momentelor de împărtăşire şi de muncă în grup. Începeam ziua cu momentul de rugăciune în natură. fr. Fabian ne ajuta să conştientizăm beneficiile naturii care ne înconjoară şi de care nu ne dăm seama mereu. sr. Patricia ne ajuta să ne rugăm prin dans contemplativ iar apoi prin citirea unui psalm intram în profunzimea Cuvântului lui Dumnezeu. Am avut parte de meditaţii pentru formare spirituală şi biblică, muncă în grup şi mult timp pentru a sta singuri în tăcere doar cu Dumnezeu.
Zilnic fiecare participant se întâlnea cu un animator pentru colocviu personal. Acest moment a ajutat deschiderea interioară faţă de o persoană mai mare care să-l îndrume pe fiecare să conştientizeze importanţa confruntării spirituale cu cineva care să-l ajute să înţeleagă câte ceva din minunatul mister al lumii interioare.
Ultima seara a fost o veghe de rugăciune. S-a început acest moment la intrarea în mănăstire. Tinerii, împărţiţi în şase grupe a câte trei fiecare, au dramatizat câte o fericire. După ce auzeau de la preot îndemnul la adevărata fericire primeau o haină albă, simbolul fericirii adevărate trăite în relaţia şi în urmarea lui Cristos. Ajunşi în biserică fiecare a fost invitat să împărtăşească o experienţă din viaţa sa sau din viaţa altora prin care să se evidenţieze bucuria fericirii chiar şi în clipele de dificultate. A urmat Adoraţia Euharistică, momentul central al rugăciunii. Fiecare tânăr, în faţa lui Isus a citit propriul său Magnificat, mulţumind Domnului pentru tot ceea ce a primit în timpul vieţii şi până în prezent. Veghea de rugăciune s-a încheiat în jurul orei 24 când, fiecare, după ce a primit binecuvântarea Euharistică, s-a retras în linişte în camera sa.
Fericirea nu a fost doar tema acestor zile de har dar şi experienţa pe care a trăit-o fiecare participant. Acest lucru era clar vizibil pe feţele fiecăruia la sfârşitul exerciţiilor spirituale. Fiecare a împărtăşit bucuria pe care o simţea în sufletul său, o bucurie care se poate trăi conştientizănd faptul că fericirea se găseşte doar şi numai la Isus Cristos.
Unii tineri în aceste zile, în relaţia cu Isus dar şi prin colocviul cu animatorul personal, au putut să înţeleagă voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi s-au decis să o şi înfăptuiască în mod concret.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile de har dăruită tinerilor.
Fie ca fericirea să nu lipsească niciodată din inima lor, iar atunci când o vor simţi absentă, ne rugăm Domnului să o regăsească şi să o recunoască prezentă în ei, în relaţia cu Isus Cristos, izvorul fericirii adevărate.