Regula
Ordinului Fraţilor Preafericitei Fecioare Maria de pe Muntele Carmel
Albert, prin harul lui Dumnezeu chemat a fi Patriarh al Bisericii din Ierusalim, iubiţilor fii în Cristos, B. şi ceilalţi eremiţi, care sub a lui ascultare locuiesc în preajma Izvorului, pe Muntele Carmel, salutare în Domnul şi binecuvântare de la Duhul Sfânt.
De multe ori şi în multe feluri, Sfinţii Părinţi au stabilit cum fiecare, indiferent de Ordinul în care s-ar găsi sau de felul de viaţă călugărească ce şi-ar fi ales, trebuie să trăiască în urmarea lui Isus Cristos şi să-i slujească cu fidelitate lui, cu o inimă curată şi cu o bună conştiinţă.
Totuşi, întrucât ne cereţi să vă dăm, în conformitate cu hotărârea voastră, o normă pentru viaţă, după care va trebui să vă orânduiţi pe viitor:
Stabilim, înainte de toate, să aveţi ca Prior pe unul dintre voi, care să fie ales în această funcţie prin consimţământul unanim al tuturor, sau al părţii mai numeroase şi mai mature; acestuia fiecare dintre ceilalţi să-i promită ascultare şi, odată promisă, să se străduiască a o pune în practică, împreună cu sfânta curăţie şi cu renunţarea la proprietate.
Veţi putea avea locuinţe în locuri mai retrase sau unde acestea vă vor fi date, potrivite însă şi adecvate pentru observarea vieţii voastre călugăreşti, după cum le va părea oportun Priorului şi fraţilor.
De asemenea, în funcţie de starea aşezământului în care veţi fi hotărât să locuiţi, fiecare dintre voi să aibă o chilie separată, aşa cum îi va fi încredinţată fiecăruia prin dispoziţia Priorului însuşi şi cu consimţământul celorlalţi fraţi sau al părţii mai mature.
În aşa fel însă, încât să puteţi consuma în refectoriul comun alimentele ce vă vor fi oferite, ascultând împreună, când se va considera potrivit, lectura vreunui fragment din Sfânta Scriptură.
Nu este îngăduit nici unuia dintre fraţi, decât doar cu permisiunea Priorului în funcţie, să se mute din locuinţa încredinţată lui sau să o schimbe cu altcineva.
Chilia Priorului să fie în apropiere de intrarea aşezământului, aşa încât el să fie primul care să-i întâmpine pe cei care vin acolo din afară; şi apoi toate câte trebuiesc făcute să se facă conform cu voinţa şi dispoziţia lui.
Fiecare să rămână în chilia proprie sau în apropierea ei, meditând zi şi noapte la legea Domnului şi veghind în rugăciune, în afara cazului când este ocupat cu alte treburi justificate.
Aceia care ştiu să spună Orele canonice împreună cu clericii, să le zică conform cu prescrierile Sfinţilor Părinţi şi cu obiceiurile aprobate de Biserică. Cei care însă nu ştiu să le spune, să zică de 25 de ori Tatăl nostru în timpul privegherii nocturne, cu excepţia duminicilor şi a zilelor de solemnitate, pentru care stabilim ca numărul prescris să fie dublat, astfel încât să se spună de 50 de ori Tatăl nostru. Aceeaşi rugăciune să fie spusă de 7 ori pentru Laudele de dimineaţă. Iar pentru celelalte Ore, să se spună tot de 7 ori pentru fiecare Oră aceeaşi rugăciune, excepţie făcând la Vespere, când ea trebuie să fie spusă de 15 ori.
Să nu spună nici unul dintre fraţi că un anumit lucru este proprietatea sa, ci toate să le aveţi în comun, şi să fie distribuite fiecăruia după trebuinţele sale prin mâna Priorului, sau de către fratele desemnat de el în această funcţie, ţinând cont de vârsta şi de nevoile fiecăruia.
În măsura în care ar fi necesar, veţi putea deţine măgari sau catâri, ori să vă ocupaţi de creşterea unor animale sau păsări.
Oratoriul să se construiască, în modul cel mai potrivit, în mijlocul chiliilor; şi acolo trebuie să vă reuniţi în dimineaţa fiecărei zile pentru a asculta Sfânta Liturghie, unde se va putea face în modul cuvenit.
De asemenea, în zilele de duminică ori în alte zile, reuniţi-vă, dacă va fi nevoie, pentru a trata împreună despre respectarea Ordinului şi despre mântuirea sufletelor; iar cu această ocazie, să se corecteze cu dragoste lipsurile şi greşelile ce eventual vor fi fost descoperite la vreunul dintre fraţi.
Să observaţi apoi postul în toate zilele, cu excepţia duminicii, de la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci până la duminica Învierii, în afara cazului când boala sau vreo slăbiciune a trupului ori vreo altă cauză dreaptă sfătuieşte să se întrerupă postul, pentru că nevoia nu are lege.
Să vă abţineţi de la consumarea cărnii, afară doar de nu va trebui să o luaţi ca remediu pentru vreo boală sau vreo slăbiciune firească. Şi deoarece, găsindu-vă pe drumuri, vă este foarte adesea necesar să cerşiţi, în afara aşezămintelor voastre puteţi să consumaţi şi mâncăruri gătite cu carne, pentru ca să nu fiţi o greutate pentru cei care vă găzduiesc; iar pe mare vă este permis să vă hrăniţi şi cu carne.
Apoi, deoarece viaţa omului pe pământ este o luptă şi toţi aceia ce voiesc să trăiască cucernic în Cristos vor trebui să sufere persecuţii, iar, în afară de aceasta, întrucât potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind vă dă târcoale, căutând pe cine să sfâşie, străduiţi-vă cu toată grija să îmbrăcaţi armele lui Dumnezeu, pentru ca să puteţi rezista împotriva uneltirilor duşmanului.
Trebuie să vă încingeţi mijlocul vostru cu brâul curăţiei; iar pieptul să vi-l întăriţi cu gânduri sfinte, căci este scris: gândul sfânt te va păzi nevătămat. Îmbrăcaţi-vă cu platoşa dreptăţii, pentru ca să puteţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea voastră, iar pe aproapele vostru ca pe voi înşivă. În toate împrejurările să vă luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile de foc ale celui rău: de fapt, fără credinţă este cu neputinţă să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, trebuie să vă puneţi pe cap coiful mântuirii, astfel încât să aşteptaţi mântuirea de la unicul Mântuitor, care va elibera pe poporul Său din păcatele sale. În sfârşit, sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, să locuiască din belşug pe gura voastră şi în inimile voastre; iar toate câte trebuiesc făcute, să le faceţi în numele Domnului.
Trebuie să vă îndeletniciţi cu vreo muncă, astfel încât diavolul să vă găsească întotdeauna ocupaţi şi să nu poată intra în sufletele voastre din cauza lenevirii voastre. Aveţi în aceasta învăţătura şi totodată exemplul fericitului Apostol Paul, prin gura căruia vorbea Cristos şi care a fost pus de către Dumnezeu şi dat ca predicator şi învăţător pentru neamuri în credinţă şi în adevăr; urmându-l pe el nu veţi putea greşi. Am trăit printre voi – spune el – lucrând noaptea şi ziua, cu muncă şi cu trudă, pentru a nu fi povoară vreunuia dintre voi; nu pentru că n-am fi avut dreptul, ci pentru a vă da în noi înşine un exemplu de urmat. De fapt, atunci când eram la voi, vă dădeam această poruncă: dacă cineva nu vrea să muncească, acela nici să nu mănânce. Dar am auzit că unii dintre voi trăiesc în mod dezordonat, nefăcând nimic. Unora ca aceştia, noi le prescriem însă, şi-i îndemnăm în Domnul Isus Cristos, ca să-şi mănânce pâinea lor muncind în tăcere. Această cale este sfântă şi bună; umblaţi într-însa.
Apostolul recomandă de aceea tăcerea, atunci când prescrie să se muncească în tăcere; la fel afirmă şi Profetul: cultul dreptăţii este tăcerea; şi iarăşi: în tăcere şi în speranţă va fi puterea voastră. Hotărâm aşadar ca, după ce aţi spus Completoriul, să observaţi tăcerea până ce veţi fi spus Ora întâi a zilei următoare. În celălalt timp, cu toate că nu vă este prescrisă observarea scrupuloasă a tăcerii, trebuie totuşi să evitaţi de a vorbi prea mult, pentru că, după cum stă scris şi după cum nu mai puţin ne învaţă experienţa: în prea multa vorbire nu va putea lipsi nici greşeala; şi: cine vorbeşte cu nesocotinţă o face spre pieirea lui. Tot aşa: cine întrebuinţează multe cuvinte îşi păgubeşte propriul său suflet. Iar Domnul spune în Evanghelie: pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti oamenii, ei vor da socoteală în ziua judecăţii. Fiecare deci să-şi măsoare bine cuvintele sale şi să-şi pună pază severă gurii sale, ca nu cumva să alunece şi să cadă în greşeală prin limba sa, iar căderea lui să-i fie de nevindecat şi să conducă la moarte. Să-şi păzească cu Profetul căile sale, pentru a nu săvârşi greşeli cu limba sa; şi să se străduiască a observa cu sârguinţă şi cu atenţie tăcerea, în care se găseşte cultul dreptăţii.
Iar tu, frate B., şi oricine după tine va fi numit Prior, să aveţi întotdeauna în minte şi să observaţi prin fapte ceea ce Domnul spune în Evanghelie: Oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi servitorul vostru, iar cine vrea să fie cel dintâi, va fi slujitorul vostru.
Şi voi toţi, fraţilor, să-l cinstiţi cu umilinţă pe Priorul vostru, recunoscând în el, mai mult decât el însuşi, pe Cristos, care l-a pus pe el înspre conducerea voastră, şi care le spune capilor Bisericilor: Cel ce vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă, iar cel ce vă dispreţuieşte pe voi, pe mine mă dispreţuieşte. Astfel, nu va trebui să daţi socoteală pentru că nu l-aţi onorat, ci vă veţi merita cu ascultarea premiul vieţii veşnice.
Am scris pe scurt pentru voi aceste lucruri, stabilindu-vă norma vieţii voastre, conform căreia va trebui să trăiţi. Dacă însă vreunul va fi făcut mai mult, Domnul însuşi, la reîntoarcerea Sa, îl va răsplăti pe el; totuşi să se păstreze o discreţie, aceasta fiind moderatoarea virtuţilor.