Warning: Declaration of cro_Walker::start_el(&$output, $item, $depth, $args) should be compatible with Walker_Nav_Menu::start_el(&$output, $data_object, $depth = 0, $args = NULL, $current_object_id = 0) in /home/carmelit/public_html/wp-content/themes/mission/inc/framework/menus.php on line 22
Manastirea Carmelitana din Luncani - Contemplativi in mijlocul poporului lui Dumnezeu

Monthly Archives: februarie2017

hi archyive

A opta zi: Bătrânețea: integritate-împlinire versus disperare


17871684-Illustrazione-di-felici-coppie-di-anziani-Archivio-FotograficoEste stadiul deplinătății, al înțelepciunii.  Este un fel de sentiment de „solidaritate” cu propriul meu  trecut și al acelor persoane care au devenit importante pentru mine de-a lungul vieții,  o acceptare a propriei vieți eliberată de dorința de a fi fost altfel, cu consimțirea la faptul că eu însumi am fost și sunt responsabil pentru viața mea; o privire asupra trecutului care descoperă progresul și dezvoltarea.

Atunci când nu sunt în stare să percep crizele și tragediile vieții ca izvor al dezvoltării, atunci când îmi doresc să fi fost altfel, experimentez sentimentul opus înțelepciunii: disperarea. Înțelepciunea este posesia speranței și a recunoștinței mai degrabă decât a informației; în mijlocul tragediei pot să încep să caut și să-mi zidesc noul sens al vieții. Darul înțelepciunii și sensul suferinței mi se descoperă tocmai în adâncul experiențelor de viață dureroase.  

Indiferent de pierderile pe care le sufăr, asumarea curajoasă a senectuții și înțelepciunea izvorăsc dintr-o atitudine prin care nu mă amărăsc numai pentru cele pierdute și care nu se vor mai întoarce, ci sunt în stare să descopăr și darurile ascunse în pierderi, să fiu din ce în ce mai recunoscător pentru ceea ce îmi rămâne. Cu cât îmi pierd puterile trupului, cu atât mai recunoscător pot fi pentru cele rămase; cu cât am mai puține zile de trăit, cu atât mai recunoscător pot fi pentru cele rămase; cu cât mai puțini prieteni și înțelegere am, cu atât mai recunoscător pot fi pentru ceea ce primesc. Atunci voi putea să văd câștigul ascuns chiar și în moarte.

Confruntat cu faptul morții, cu cât mai repede îmi pun întrebarea: „Ce trebuie să împlinesc înainte să mor?”, cu atât restul vieții va fi mai plin de sens. În această etapă a împlinirii, cu cât realizez mai multe din lucrurile încă neîmplinite ale vieții, cu atât mai bine o voi putea întâmpina și saluta pe „sora moarte”.

Fie că suntem deja în această etapă a vieții, fie că nu am ajuns încă, descoperirea și evocare lucrurilor bune, recunoștința și mulțumirea pentru ele sunt esențiale în orice etapă a vieții, căci înțelepciunea se naște din mulțumire și recunoștință. Dumnezeu știe acest lucru, de aceea a poruncit poporului ales să-și amintească neîncetat de prezența Sa în mijlocul lor și de faptele Sale minunate; de aceea poporul Noii Alianțe își amintește neîncetat, și, mai mult, trăiește în concretitudinea prezentului Memorialul Pătimirii și Învierii Domnului nostru Isus Cristos în fiecare sfântă Liturghie, și, în special, în fiecare duminică. Privirea recunoscătoare asupra trecutului este poartă de intrare pentru puterea vieții, în fiecare zi.

„Odată Domnul nostru mi-a spus: „Și totul va fi bine”  Iar altădată mi-a spus: „Tu însăți vei vedea că orice lucru va fi pentru bine” […] Noi vedem multe fapte rele săvârșite în jurul nostru, fapte foarte dăunătoare, și uneori pare imposibil ca din ele să rezulte ceva bun. Uneori, când vedem aceste rele, întristați și îndurerați din cauza lor, ne e dificil să ne concentrăm pe fericirea lui Dumnezeu, exact ceea ce uneori ar trebui să facem. Și asta pentru că capacitatea noastră de a raționa este acum atât de oarbă, joasă și simplă, încât noi nu putem ști înțelepciunea sa înaltă și minunată, puterea și bunătatea fericitei Treimi. Și asta a vrut să spună atunci când a zis: : „Tu însăți vei vedea că orice lucru va fi pentru bine”. Era ca și cum ar fi spus: „Ia seama, plină de credință și încredere, acum, și, la sfârșitul tuturor lucrurilor, le vei vedea cu adevărat în plinătatea bucuriei.”

Sf. Iuliana de Norwich (1342 – 1416) – din Revelațiile divinei iubiri

(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life)

Citeste Mt 17, 1b-9 Schimbarea la față

21300BIsus este în drum spre Ierusalim, cu o decizie de nezdruncinat în inimă: merge să fie răstignit și să moară, iar a treia zi să învie. Merge să învie și să se întoarcă la Tatăl, trecând prin Cruce și Moarte. Merge la o întâlnire de iubire cu Tatăl Său, care, da, va avea loc pe cruce…, dar tot întâlnire de iubire, abandon și încredere este. Și, înainte de a împlini această întâlnire sub chipul crucii, o face vizibilă într-o formă inteligibilă minții: prin manifestarea gloriei Chipului Său. Crucea și Moartea Sa sunt Transfigurare iar gloria Transfigurării este aceeași glorie a Crucii și Morții Sale. Pentru că Jertfa Sa este oferită Tatălui – pentru omenire, pentru mine… Nu conduce în neant, ci la capătul ei este Tatăl – pentru Isus și cei pentru care s-a oferit. Prin schimbarea la față El vrea ca apostolii să vadă într-o formă accesibilă gloria Crucii Sale. Va veni apoi Duhul care-i va ajuta să înțeleagă și să primească în propriul duh, suflet și trup taina Răstignitului Înviat. Se vor îndrăgosti de această Taină și răniți fără de leac, o vor purta și propovădui pe oriunde-i va fi dus Duhul, până ce vor ajunge la manifestarea aceleiași glorii a răstignirii și învierii întru Cristos, în propria lor moarte și în propriile lor trupuri.

Inspiră, absoarbe cu hotărâre în tine acest adevăr: a trece spre și prin moarte împreună cu Cristos înseamnă înviere, transformarea ghimpelui morții în glorie! Nu te teme să treci cu Cristos prin toate câte le-ai pierdut și nu le mai poți avea: boală, moartea persoanelor dragi, singurătate. Dacă privești prin El, vezi că îți rămâne, din ce în ce mai mult, Tatăl. Cristos ți-L arată, Cristos ți-L dăruiește. Nu-ți fie teamă! Iar dacă simți deznădejde, stai cu Isus care primește dragostea Tatălui Său: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este plăcerea mea”. Tatăl lui Isus este și Tatăl tău, iar glasul acesta și ceea ce spune este și pentru tine. Stai în această iubire până când deznădejdea va începe să se destrame, decide-te să crezi cu hotărâre în această iubire personală, îndreptată către tine. Nu te va dezamăgi, vei trece, prin despuierea de toate și prin moarte, la o nouă viață, pe care nimeni și nimic nu ți-o va putea lua sau atinge în strălucirea și fericirea ei!

Oferă și tu Tatălui, în Cristos, prin Cristos și împreună cu El momente ale vieții tale sau toată viața ta și moartea ta pentru cineva sau ceva, și, plin de sensul dăruirii, Tatăl te va recunoaște în Fiul Său, împreună cu cei pentru care te-ai dăruit!

Astăzi te invităm să-ți faci o listă cu lucrurile pe care le consideri necesare, ai vrea să le faci sau crezi că te-ar împlini, gândindu-te, de ex., că ai avea de trăit până la Paști. Include-le și pe acelea pe care crezi că Domnul le dorește de la tine. Vezi cât coincid cele două liste. Vorbește apoi cu Isus despre fiecare lucru, întreabă-L cum să purcezi la realizarea lor și primește intuiția pe care ți-o va da. Apoi apucă-te de ele, cu bucuria conștiinței că Isus este cu tine!

Rugăciune  de consfințire:

„Tată iubit, mulțumesc pentru darul vieții. Mulțumesc pentru toate crizele, încercările ei, pentru toate durerile și lipsurile, pentru boală și moarte: moartea persoanelor dragi mie și pentru propria-mi moarte.  Mulțumesc pentru viața cu Tine și mai adevărată și mai reală pe care o voi avea după moarte. Prin Isus Cristos, Fiul Tău și Mântuitorul meu, îți consacru toate lucrurile, planurile, visele împlinite și neîmplinite ale vieții mele și abandonez în mâinile Tale orice neîmplinire și orice deznădejde pe care o simt. Te rog pe Tine, Duhule Sfinte, să-mi arăți ce mai pot face, ce este ceea ce Tu vrei să termin. Mă hotărăsc să mă îndrept cu inima plină de pace către următoarea clipă a vieții mele, fără să-i regret pierderea, ci bucurându-mă de împlinirea pe care Tu vrei să o aducă în viața mea. Învață-mă, Duhule Sfinte, să o privesc astfel prin ochii Tăi, și să o trăiesc împreună cu Isus, pentru Tatăl nostru. Iar în ultima clipă a vieții mele să pot rosti prin Tine: „Tată, în mâinile Tale încredințez sufletul meu”. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, meditând misterul transfigurării lui Isus, și, împreună cu El, cel al transfigurării vieții tale în dragostea Sa.

A șaptea zi: Vârsta adultă: solicitudine – generare versus stagnare

000222Este etapa vieții dintre aproximativ 35 și 65 de ani, caracterizată de capacitatea de a genera. Aceasta desemnează procesul desăvârșirii purtării de grijă față de ceilalți. Deși în mod obișnuit generativitatea se manifestă prin a deveni părinte, solicitudinea, purtarea de grijă generatoare de viață cuprinde și grija față de ceilalți dincolo de cadrul familiei, pentru generațiile viitoare, pentru o lume în care vor trăi aceste generații; în afara generării fizice a vieții sunt multe alte moduri de a o trăi.

Când adultul se întreabă ce anume ar putea să dăruiască celorlalți, generației viitoare și încearcă să răspundă la această întrebare, descoperă în sine alternativa solicitudini generative: stagnarea. Căutarea unei vieți mai profunde și mai pline de semnificație atrage adesea după sine o confruntare cu un întuneric interior, cu nemulțumirea, nimicul, lipsa de sens și falsitatea vieții trăite, în ciuda eforturilor depuse. Iar continua devenire a adultului progresează tocmai prin trăirea, trecerea prin aceste crize. Trecerea prin propriul întuneric interior se face prin acceptarea neputinței de a-l rezolva, prin abandonarea lui în mâinile lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie, în mod voit, un abandon care rezistă la vocea întunericului, plin de speranță și așteptare în veghere, împreună cu un Dumnezeu care va deschide noi căi ale solicitudinii. „Nici întunericul nu-i întuneric pentru tine, iar noaptea este luminoasă ca ziua și întunericul este ca lumina.” Ps 139, 12.

Familiile și comunitățile viabile manifestă ambele laturi ale solicitudini generative: solicitudine față de propria persoană și solicitudine față de ceilalți. „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”. În viața comunitară,  solicitudinea față de noi înșine înseamnă a ne rezerva propriul timp de călătorie interioară în solitudinea rugăciunii umplută de Dumnezeu, a avea cel puțin un prieten intim, perioade de odihnă și recreație, descoperirea de noi teritorii de dezvoltare personală, etc. Pentru aceasta, în comunitate  este nevoie  de una sau mai multe persoane mature, generatoare de viață, capabile să dăruiască prietenie, și, de cel puțin o persoană-problemă, care, prin însăși prezența sa,  îi împinge pe ceilalți să crească în iubirea necondiționată.

Rugăciunea de mijlocire este o formă a rugăciunii care poate exprima bine darul specific al acestei faze a vieții. Pentru a putea mijloci într-un mod generator de viață, este nevoie în primul rând de o inimă plină de o atenție intuitivă, de compasiune. Suferința și nevoia celuilalt va trece către Dumnezeu printr-o astfel de inimă; după ce va fi permis această trecere, va fi făcut tot ce a putut; apoi depune și predă persoana în mâinile lui Dumnezeu.

„Iubiților, să ne iubim unii pe alții pentru că iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și-l cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește nu l-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire. Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unul născut, ca să trăim prin el. În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, și noi suntem datori să ne iubim unii pe alții. Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodată. Dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și iubirea lui în noi este desăvârșită.” 1 In 4, 7-12

(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life)

Citeste Lc 23, 33-46

0022Ispitirea din pustiu, respingerea de către clasa conducătoare a preoților și fariseilor, ezitările, puțina credință, neînțelegerile, competiția după primele locuri a apostolilor și discipolilor, gândurile lor mereu deviante de la gândul Său, singurătatea Lui în Getsimani și abandonarea de către Tatăl în momentul morții…, multe momente de criză în viața lui Isus, Om adevărat și Dumnezeu adevărat – aidoma celor din viețile noastre. El trece prin toate și crește în puterea generatoare de viață, până în momentul culminant, al morții, în care depune aparentul Său faliment total în mâinile Tatălui. A făcut tot ce depindea de El, restul îl va face Tatăl… Iar răspunsul Tatălui este învierea Sa, din care va izvorâ viața pentru toți pe care Tatăl i i-a dat. Dar Tatăl nu L-a lăsat nici chiar pe cruce fără mângâiere: un suflet îi spune „Amintește-ți de mine!”. Ce consolare trebuie să fi fost pentru Isus acest strigăt, în mijlocul chinului minții și sufletului de a nu fi realizat nimic, de a nu fi salvat pe nimeni!…

Tatăl este cu tine și Isus trăiește în tine prin Duhul Sfânt. Citește; absoarbe prin Duhul Domnului toată puterea cu care Isus trece prin criză. Este o putere a abandonului pasiv, care cere, așteaptă și primește acțiunea Tatălui. Treci cu Cei Trei care te iubesc prin momentele de criză ale vieții tale, lasă-i pe Ei să te conducă și să te oprească la un anumit moment, poate cel în care simți că nu mai dispui de răbdare, putere și ai obosit să dai viață. Stai în el cu Dumnezeu Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt care te iubesc. Nu încerca să rezolvi criza ta, nu încerca să o înlături. Stai cu pace, împreună cu Cei Trei care te iubesc și care vor să-ți arate noi căi de creștere, care vor rodi viața în jurul tău. Vorbește cu Dumnezeu despre această criză, exprimă ce simți, apoi depune-o în mâinile Sale. Stai până ce nu mai simți respingere, frică, mânie, durere sau orice altceva care să te tulbure.  Stai până când vei simți lumina și speranța pătrunzând și umplându-te. Ele vor veni ca răspuns al Dumnezeului prezent și împreună-trăitor cu tine. Mulțumește-i pentru momentele de criză, ai nevoie de ele pentru a crește și a merge neîncetat înainte – înainte spre infinitul lui Dumnezeu!

Rugăciune  de consfințire:

„Tată iubit, mulțumesc pentru că m-ai ales să generez viața, aidoma Ție. Îți mulțumesc pentru că-i am ca model de urmat pe Isus și pe Maria. Mulțumesc pentru că prin Duhul Sfânt pot vedea fiecare criză și întuneric interior prin ochii Tăi, ca o nouă oportunitate de a primi acțiunea Ta și de a crește spre Tine. Preasfântă Treime, Dumnezeul meu, mă consfințesc Vouă; mă hotărăsc pentru recunoștință și bucuria de a avea privilegiul intrării și al traiului în Viața și Familia Voastră, împreună cu mulți frați și surori. Prin Tine Duhule Sfinte, Consolatorul și Avocatul meu, vreau să străbat până la capăt acest drum. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, meditând misterul coborârii Duhului Sfânt asupra vieții tale, mai ales asupra momentelor de întuneric și dezorientare.

A șasea zi: Adultul tânăr: intimitate versus izolare


1452178601maniÎn această etapă sensul progresului este dat de trecerea de la întrebarea „Cine sunt eu?” la „Cine suntem noi?” În faza căutării propriei identități m-am descoperit pe mine însumi, în cea a intimității în schimb accept sau nu riscul de a mă descoperi în fața altora, de a mă pierde pe mine însumi, pentru a  mă regăsi iubind „un Altul”: pe Dumnezeu, pe ceilalți. Dacă nu mă mișc în această direcție, dacă nu risc să mă las cunoscut, rămân izolat într-o identitate golită de scopul ei: dăruirea.

În cultura noastră cuvântul intimitate este greșit folosit ca sinonim al atracției trupești; în schimb, adevăratul său înțeles este împărtășirea inimii și a sufletului. Adevărata intimitate înseamnă să mă dăruiesc pe mine însumi, descoperindu-mă în fața celuilalt, în loc de a-mi dărui performanțele. Acest lucru se poate numai dacă cei care se dăruiesc își au propria identitate autentică și se dispun la reciprocitate – făcând loc în propria persoană și iubind valorile, frumusețea și darurile  – persoana – celuilalt. Descoperirea și reciprocitatea „funcționează” și  în relația cu Dumnezeu: El este un Dumnezeu care se descoperă inimii umane și dorește, are nevoie de reciprocitate! Ele se pot manifesta pe o întreagă scală a relațiilor umane, ca de exemplu, prietenie, familie, colaborare în slujire, la servici, viață comunitară etc.

Acest mod de a exista – pentru că nu este ceva ce se face, ci un mod de a gândi, vorbi, acționa și exista – creează comuniune și comunitate. Era modul de existență al primei comunități, toți intim legați de Dumnezeu și între ei prin Dumnezeu. Acest mod de existență atrage și vindecă, în mod irezistibil, comunitatea lărgindu-se neîncetat. Căci este în însăși natura iubirii să dăruiască și să primească.

(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life)

Lc 22, 14-20, In 15, 11-15

hqdefaultCitește cele două texte, unul după altul, ca un întreg. Este același eveniment, relatat din două perspective diferite. Isus e pe punctul de a-și împlini trecerea din această lume la Tatăl. Cei doisprezece prieteni, intimii Săi, sunt cu El. Au împărtășit totul în ultimii trei ani,  de la praful nesfârșitelor călătorii la puterea de a face minuni, de la a respira, a tăcea și a vorbi împreună în ceasurile în care Isus îi lua deoparte, la hărțuirea fariseilor; li L-a împărtășit pe Tatăl Său, care, de-acum a devenit Tatăl Lor! Totuși, Isus mai are de făcut un ultim gest, încă nu a fost de-ajuns cât a dat… Nu i-a mai rămas nimic de dat, decât propriul Trup și Sânge… și, ca și când încă n-ar fi fost destul de explicit în acești ani, vorbește din nou: tot ce are pe inimă Îi erupe încă o dată, pentru o ultimă dată, din inimă; mai trebuie să rostească încă o dată esența ființei Sale și a celui care L-a trimis: iubiți-vă!… El nu rămâne izolat, s-a dăruit. Dăruirea Sa a născut Biserica, Trupul Său mistic, comuniunea în aceeași iubire și credință a celor ce-L acceptă pe El. Nu rămâne izolat de frica de a fi respins – a fost respins imediat de unul de-ai Săi, dar El a mers dincolo de respingere…

Respiră, absoarbe în tine iubirea Lui, nevoia, dorul Lui de a Ți se dărui și nevoia Lui de reciprocitate! Cu această siguranță în tine, pe acest fundament, vezi momentele tale de izolare, rănile, ezitările. Privește-le împreună cu Isus și primește lumina Lui despre ele. Lasă-te transformat în relațiile tale de intimitatea pe care o ai cu Isus… și el Îți va dărui persoanele de care viața ta are nevoie pentru a primi împărtășire și reciprocitate.

Astăzi te invităm să-I scrii o scrisoare lui Isus. După ce ai citit cu atenție, ai reflectat și ai stat împreună cu El, scrie-i o scrisoare, spunând tot ce-ți vine la inimă. Apoi vorbește cu El despre ceea ce ai scris, așteaptă răspunsul Său, și împărtășește trăirile tale cu unul sau mai mulți prieteni apropiați.

Rugăciune  de consfințire:

„Isuse, Tu te-ai consacrat pentru mine, și eu mă consacru Ție cu tot ceea ce în mine e putere de a iubi și cu tot ce mă izolează de iubire. Transformă-mă după chipul și imaginea Voastră, a Ta, a Tatălui Tău și al meu, și a Duhului Iubirii Voastre. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, meditând instituirii Sfintei Euharistii.

adolescenti

Este etapa formării personalității, în care adolescentul este când copil, când „om mare”. Pune sub semnul întrebării valorile, punctele de referință ale părinților, ale familiei, și pe Dumnezeul părinților săi. Conflictele duc la crize, dar acestea sunt izvorul nu numai al tensiunilor, ci pot fi și necesare sau pot avea și efecte sănătoase, în sensul formării unei imagini personale despre Dumnezeu, mai ales în cazul unor părinți cu o imagine nesănătoasă despre Dumnezeu.

În general, la fete, experimentarea comuniunii, a relaționării vor reprezenta baza viitoarei lor identități feminine și a deciziilor lor, în timp ce succesul individual, situațiile în care băieții se vor simți „diferiți” în sens pozitiv de ceilalți vor reprezenta baza sentimentului de independență, pe care, în general, viitorul bărbat își va clădi identitatea și deciziile.

În cultura și societatea noastră, în care, în multe cazuri, independența și detașarea de ceilalți sunt modelul și măsura maturității, acea trăsătură a maturității umane, caracteristică mai ales femeilor, de a se relaționa, este adesea privită drept semn al unei personalități imature, dependente de alții.

Concepția despre păcat este diferită: bărbații, care concurează pentru independența, „libertatea” lor, văd păcatul ca mândrie, exaltarea propriului eu. Pentru femeie păcatul nu este mândria, ci adevăratul păcat este renunțarea la acel eu pe care Dumnezeu i l-a dăruit, sentimentul de „nu corespund”. Leacul păcatului, „lepădarea de sine” înseamnă, pentru bărbați și femei, nevoia de a-și afla adevărata identitate în loc de a trăi după o identitate construită fie pe sentimentul mândriei, fie pe cel al „non-corespondenței”.

Bărbații sunt înclinați să construiască imaginea unui Dumnezeu transcendent, în timp ce femeile caută un Dumnezeu imanent, trăitor în noi. Acei bărbați a căror imagine despre Dumnezeu are caracteristici feminine au, în general, nu numai o mai bună relație cu femeile, dar ei sunt cei care sunt mai sensibili la problemele sociale și mai maturi din punct de vedere spiritual.

Dumnezeu este spirit, în El sunt rădăcinile principiului masculin și feminin după care am fost creați. Trăsăturile sale masculine și feminine ne sunt manifestate de acei bărbați și femei, prietenii și prietenele care ne iubesc cel mai mult, iar rugăciunea lor comună are putere în a atinge și vindeca rănile noastre adânci, pentru că întruchipează dragostea lui Dumnezeu.

(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life)

Citeste Lc 7, 11-17. Învierea fiului văduvei din Nain

figliovedovaRoagă-L pe Duhul Sfânt să îți dăruiască sa te lași dus la întâlnirea cu Isus în situațiile în care ai fost sau ești „mort”, pe care nu le poți trăi din adevărata ta identitate. Isus se va opri lângă tine și-ți va vorbi și ție: „Tinere, îți zic ție, scoală-te!”. Vrea să-ți dăruiască lumina identității pe care o ai în El, vrea să te întărească în e,a s-o poți trăi în bucuria Lui.

Posibil răspuns al „litaniei” istoriei personale: „Îmi amintesc, Doamne, și-Ți mulțumesc că ești prezent! Mulțumesc pentru identitatea mea, în care mă întărești!”

Rugăciune  de consfințire:

„Isuse, îți consfințesc toate căile mele pe care mi-am căutat identitatea. Îți dăruiesc mândria și teama de a nu corespunde și orice altceva care mă împiedică să mă văd și să mă cunosc așa cum mă vezi și mă cunoști Tu. Îți consfințesc trecutul și prezentul, toate deciziile și relațiile mele. Transformă-le după chipul și imaginea Voastră, a Preasfintei Treimi. Amin!”

Citește și proclamă cu voce tare, de câteva ori, cu sentimente de încredere, mulțumire și laudă față de Dumnezeu Psalmul 139, versetele 1-18.

A patra zi: Vârsta școlară: sârguință versus inferioritate

bambini_scuola_nicolettacostaEste perioada în care, în centrul atenției copiilor stă sentimentul succesului, cauzat de bunele rezultate, sau, în absența acestora, sentimentul de inferioritate; dar talentele și capacitățile pe care școala le apreciază pozitiv pot să nu aibă, de multe ori, nicio legătură cu adevăratul talent și frumusețe a unui copil. Acestea influențează puternic percepția de sine, ca ființă demnă sau nedemnă de aprecierea, stima și iubirea persoanelor semnificative, și, indirect, a lui Dumnezeu.

Putem cădea în greșeala de a crede că Dumnezeu ne răsplătește succesele cu dragostea Sa, și ne-o retrage pentru eșecuri. Încercăm să merităm dragostea Lui, iar tentația de a merita dragostea lui Dumnezeu cu o conduită și rugăciune perfecte este mare. Sau, cei la care sentimentul de inferioritate s-a înrădăcinat adânc, „știu” că, orice-ar face, nu vor reuși, așa că nu sunt deloc interesați, nu se simt capabili să-L cunoască pe Dumnezeu, să aibă o relație personală cu El, sau, relația pe care o au cu El este o îndatorire.

În schimb, cei cu o imagine despre sine echilibrată vor înțelege că dragostea lui Dumnezeu este un dar pe care nu pot și nu trebuie să-l merite, și-și vor dori relația cu El chiar dacă nu simt că știu să se roage.

(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life)

Citește Lc 2, 41-52. Isus în templu la vârsta de doisprezece ani

5GAUDIOSORoagă-L pe Duhul Sfânt să te introducă în inima, în gândul, în acțiunea copilului Isus. El este liber. Succesul sau insuccesul nu-i schimbă identitatea. Știe cine este. Este liber chiar și de constrângerea de a merita dragostea părinților săi prin bună conduită, după logica părinților. El se supune Tatălui Său ceresc și părinților Săi nu pentru a le merita dragostea, ci pentru a răspunde iubirii lor.

Pune-te în inima copilului Isus, și cu această conștiință a libertății de ceea ce uman s-a numit succes sau faliment în viața ta, cu conștiința că ești liber, cu Isus, de constrângerea de a merita iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor, intră în viața ta și amintește-ți. Roagă-L pe copilul Isus,  să te însoțească și să poți înțelege cum a fost El prezent, ce a gândit și cum s-a comportat cu tine.

Posibil răspuns al „litaniei” istoriei personale: „Îmi amintesc, Doamne, și-Ți mulțumesc că ești prezent! Îți mulțumesc pentru că mă vezi demn de iubire și nu încetezi să te bucuri pentru mine!”

Rugăciune  de consfințire:

„Isuse, îți consfințesc toate amintirile bune și rele ale copilăriei mele. Mulțumesc pentru că m-ai  iubit întotdeauna fără condiții, indiferent de performanțele mele. mulțumesc pentru că nu trebuie să dobândesc dragostea Ta, ci o am, este darul Tău gratuit. Mulțumesc pentru că Te bucuri pentru mine și Mă eliberezi în dragostea și bucuria Ta pentru mine. Îți consfințesc restul zilelor mele, fiecare moment pe care-l voi trăi. Vreau să-L trăiesc cu Tine, răspunzând iubirii Tale nu din îndatorire, ci cu aceeași libertate și bucurie cu care sunt iubit de Tine. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, meditând misterul pierderii și regăsirii copilului Isus în templu.

A treia zi: Copilăria jucăușă: inițiativă versus vinovăție.

copiijocEste vârsta dezvoltării sentimentului de culpă, care se naște din conștiința în formare. Sentimentul de vinovăție este atât de viu și sensibil în această etapă a vieții, încât copiii se pot simți vinovați pentru lucruri cu care nu au nimic de-a face, ca divorțul părinților, moartea sau boala cuiva. Celălalte capacități caracteristice acestei faze, limbajul, mișcarea, fantezia: toate concură spre a fi mereu gata de joc și plini de inițiativă, spre a fi într-o continuă explorare a lumii înconjurătoare! Dar… cu condiția ca aceasta să nu fie sufocată de un sentiment de culpă distructiv. Dacă este etichetat ca atare, copilul se va crede rău, neîndemănatic, bun de nimic, slab, plângăcios, prost, nebun… etc., la orice inițiativă avută, a cărui „rezultat” nu corespunde „normelor” adulte; se va judeca ca fiind rău și demn de a primi răul dacă a fost abuzat, agresat. Iar libertatea de a lua inițiative se stinge, instaurânde-se un sentiment de vinovăție care se răsfrânge asupra întregii sale persoane…

Susținuți și călăuziți cu iubire, încredere și încurajare în inițiativele noastre, vom „cunoaște” un Dumnezeu care ne iubește și se bucură de noi, de ființa noastră, de existența noastră, în orice împrejurare. Vom înțelege că El Însuși inițiază și riscă cu noi Totul pentru ca și noi să inițiem, în ascultare față de El, și să riscăm totul, cu scopul de a ajunge la iubirea mai mare.

(Ideea de bază este luată din Matthew Linn, S.J., Sheila Fabricant, Dennis Linn, S.J.: Healing the eight stage of life).

Citește Mc 9,14-29.

femeiapacatoasaFemeia păcătoasă riscă luând inițiativa de a-L întâlni pe Isus în casa fariseului. Viața ei e sufocată de propriul păcat și de conștiința de a fi rea, reprobabilă. Probabil că nu a plănuit ce va face sau ce va spune când va ajunge în fața lui Isus; numai vasul de alabastru cu miresme arată decizia ei de a dărui tot ce are: este simbolul păcatului său și al ființei sale. Are nevoie să se cunoască prin privirea lui Isus, să deosebească minciuna de adevăr: laolaltă cu păcatul ei, ființa ei este și ea rea? Demnă de privirea lui Isus sau nu? Și iese din casa fariseului o ființă nouă: faptele rele îi sunt șterse, Isus îi spune să-și amintească de ele prin privirea Lui, iar ființa ei este înnobilată de judecata lui Isus: „mult a iubit”. Isus se bucură pentru ea, iar femeia se regăsește iubită și liberă să trăiască riscând de-acum pentru iubirea mai mare care a eliberat-o…

Intră în amintirile tale și în evenimentele prezentul tău fără teamă – chiar dacă par casa fariseului, în care tu însuți sau alții au judecat bunătatea ființei tale pe baza unor elemente exterioare, poate chiar păcate reale – însă Isus este acolo! Este și a fost: și roagă-L să priviți împreună ființa ta, roagă-L să-Ți spună El adevărul despre tine, să-Ți arate iubirea Sa. Adevărul este că orice ai fi făcut, gândit, dorit sau spus, El nu a încetat să te iubească! Bucură-te, absoarbe bucuria acestui adevăr!

Posibil răspuns al „litaniei” istoriei personale: „Îmi amintesc, Doamne, și-Ți mulțumesc că ești prezent! Îți mulțumesc că mă vezi demn de iubire și nu încetezi să te bucuri pentru mine!

Rugăciune de consfințire:

„Isuse, îți consfințesc toate amintirile și momentele prezentului care mă acuză. Cercetează-mă Tu, cred în iubirea și fidelitatea Ta față de mine. Cred că adevărul despre mine este în privirea Ta! Îți consacru neputința care mă paralizează și cred că Tu o poți schimba în libertate! Îți mărturisesc păcatele care s-au născut din neputința mea… Mulțumesc pentru iertarea și iubirea Ta care mă încurajează să risc puținul pentru a dobândi Totul. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, meditând misterul învierii lui Isus din morți și, împreună cu El, al învierii tale.

A doua zi: Copilăria timpurie: autonomie versus rușine și îndoială.

infanzia

Este perioada în care se pun bazele autonomiei sănătoase prin dezvoltarea voinței sănătoase, care va rodi în darul de a spune „da”, „nu” fără frică și anxietate, fără rușine și îndoială. Acestea apar de când suntem copii, și se pot stabiliza ca trăsături permanente din cauza conflictului dintre nevoia de a primi iubire și confirmare și nevoia de a ne descoperi propria voință, propriul mod de a fi și de a face, care poate să nu corespundă cu așteptările persoanelor semnificative din viața noastră. Acest stadiu este foarte important pentru că zidește flexibilitatea interioară și capacitatea de a ne exprima în mod sănătos convingerile.

În lipsa unei voințe sănătoase, suntem vulnerabili în relațiile viitoare, pentru că vom tinde ori să ne aservim total pentru a ne „asigura” confirmarea și iubirea celuilalt, ori, dimpotrivă, putem ajunge incapabili de a rămâne în relații sănătoase de iubire din cauza afirmării cu orice preț a propriei voințe. Unii simt că nu au nici un control în relație, ceilalți preiau controlul în întregime.

Și în relația cu Dumnezeu, în ceea ce privește voința și libertatea proprie, ne mișcăm pe o scală care merge de la a ne comporta ca dictatori în fața lui Dumnezeu, despre care credem că trebui să facă tot ceea ce  vrem noi, iar dacă nu face, întrebuințăm tot mai multe „arme” pentru a-L convinge; sau devenim păpuși de cârpă, care-și reneagă voința și libertatea, fără a le pune în slujba descoperirii voinței Sale.

Sfântul Ignațiu și alți maeștrii ai rugăciunii ne învață: încrede-te în propriile dorințe și cere ce vrei.

Citeste Lc 15, 11-32. Ambii fii luptă pentru autonomia lor, fiecare în felul său. Poți fi fiul cel mic, risipitorul, care-și afirmă propria voință și greșește. Poți fi fiul cel mare care, aparent și exterior încearcă să facă totul pentru a-și asigura iubirea tatălui său, să nu greșească, dar rămâne în nesiguranță și îndoială relativ la identitatea – iubirea – tatălui său și la propria identitate; este nesigur în relație și nu ajunge să se cunoască pe sine în această relație. Tatăl se comportă surprinzător cu amândoi, dar într-un fel vindecător.

Parcurge viața ta începând din copilăria timpurie, situațiile în care ai fost pedepsit sau certat, situațiile în care ți-e frică că vei pierde aprecierea celorlalți dacă te arăți așa cum ești, te lupți pentru a-ți putea spune părerea; situațiile în care ți se spune că controlezi prea mult și ceilalți nu se simt bine în preajma ta…

Pune-te cu toate aceastea în fața Tatălui a cărui iubire face diferență între tine și ceea ce, eventual, ai greșit în tine. Stai cu El și lasă-L să te iubească, să te vadă în aceste situații. El îți va arăta noi moduri de a gândi, de a vorbi, de a te comporta și de a simți.

Posibil răspuns al „litaniei” istoriei personale: „Imi amintesc, Doamne, și-Ți mulțumesc că ești prezent! Vindecă autonomia și voința mea.”

Rugăciune  de consfințire:

„Tată, îți consfințesc toate aceste amintiri ale copilăriei mele timpurii, dar care încă au consecințe în viața mea. Îți consacru neputința de a mă schimba și mulțumesc pentru ea! Înțeleg și cred că Tu poți și vrei să mă transformi și să mă vindeci. Cred că prin Privirea Ta pot primi noi moduri de a gândi, vorbi, acționa și simți! Mă bucur pentru că vrei să am o autonomie și voință sănătoase ca să Te cunosc și să mă las cunoscut de Tine, ca să devin dar pentru cei pe care mi i-ai dăruit!  Tată, Te iubesc și cu recunoștință privesc către noile situații pe care le voi trăi. Privirea Ta mă va călăuzi către o viață nouă, trăită în libertate și iubire reciprocă! Tată, Îți mulțumesc. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, cu misterul pierderii și regăsirii copilului Isus în templul din Ierusalim.

momento-di-preghiera-a-medjugorjeDragi Prieteni! Vă invităm să ne pregătim împreună pentru intrarea în Postul Mare, pentru miercurea cenușii când vom auzi cu urechile și vom primi cu inima spunându-ni-se: „Amintește-ți omule, că ești tărână și în țărână te vei întoarce!” sau „Convertiți-vă și credeți în evanghelie!”

Să pregătim împreună pământul ființei noastre pentru primirea Duhului lui Dumnezeu care vrea să rostească asupra noastră și în noi aceste cuvinte; ele sunt și vor fi ca roua dimineții, ca ploaia târzie și cea timpurie, fiecăruia după anotimpul spiritual în care se află, fecundând relația noastră cu Dumnezeu și semenii noștri.

Vă invităm se ne amintim, să-ți amintești… Așa cum poporul ales avea poruncă și obligație să-și amintească neîncetat de brațul puternic al Dumnezeului lui Israel care l-a scos din Egipt – „Shema Israel” – tot așa și pe tine, iubirea lui Cristos te constrânge (2Cor 5, 14), te zorește să-ți amintești binefacerile Sale, puterea evangheliei pe care ai primit-o în viața ta.

Amintește-ți – pentru a te deschide gratitudinii… odată născută în inima ta, îl va lăuda pe Dumnezeu, va bucura Inima lui Cristos, te va face fericit… Să ne amintim pentru a aprecia, a primi, a crede și a trăi și mai profund gratutitatea dragostei lui Dumnezeu, în evanghelia Sa vie, Isus Cristos.

Îți propunem să parcurgi, în fiecare zi rămasă până la miercurea cenușii, un stadiu al vieții, amintindu-ți sau căutând și rugăndu-te să găsește prezența iubitoare a lui Isus în el, chiar și atunci când nu ai știut de ea, când nu ai simțit-o. Va fi o parcurgere a trecutului personal prin Iubirea Prezentă. În fiecare zi vom consacra stadiul parcurs iubirii lui Dumnezeu.

În fiecare zi:

  • Invocă-L pe Duhul Sfânt simplu, cu propriile cuvinte, să facă cu tine această călătorie de reîntoarcere prin memoria ta, și roagă-L să o lumineze El, amintindu-ți ceea ce El dorește. Scopul nu este căutarea păcatelor proprii sau ale altora, ci pătrunderea luminii Duhului lui Dumnezeu care-ți va aminti de dragostea și prezența Lui, poate în punctele despre care nici nu știai.
  • Intră în stadiul care ți se va indica în fiecare zi, cu ajutorul textului biblic; intră în el lăsându-te dus către propria ta istorie și rămâi cu Duhul Păcii în ea.
  • Scrie ce bucurii și ce tristeți ai găsit… și pentru fiecare dintre ele, ca într-o litanie a propriei tale vieți, spune din toată inima: „Îmi amintesc Dumnezeul meu, și-Ți mulțumesc pentru prezența Ta!”, sau ceva asemănător, din inimă. Chiar dacă nu ești sigur că ai simțit prezența lui Dumnezeu, sau mai ales dacă vei găsi evenimente, trăiri, situații din cauza cărora te simți și acum rănit și nu înțelegi cum putea fi Dumnezeu prezent în ele – tocmai în aceastea și mai ales în acestea! – repetă insistent, șoptește cu buzele și inima iar și iar – „Îmi amintesc Doamne, și-ți mulțumesc pentru că ai fost prezent!” Va fi litania istoriei tale…
  • Împărtășește: dacă ai pe cineva apropiat, soțul, soția, un prieten bun, un frate de rugăciune, roagă-l să mulțumească împreună cu tine.
  • Rostește rugăciunea propusă pentru consacrarea stadiului vieții pe care l-ai parcurs.
  • O decadă de Rozariu, cu un anumit mister.
  • Dacă ai „găsit” persoane care te-au rănit și încă te doare, în fața Domnului, iartă-le, și, dacă este posibil, mergi și refă legătura cu ele.

Prima zi:timthumb

Vârsta prunciei: încredere versus neîncredere.

Este perioada în care se formează în noi fundamentul imaginii noastre despre Dumnezeu, respectiv al încrederii sau neîncrederii în Dumnezeu, în sine, în viață, în oameni. În acest stadiu se pun bazele virtuții speranței.

Mc 10, 13-16. Tu ești pruncul pe care Isus îl ia în brațe și se supără serios dacă ești rănit în orice fel. Stând în brațele lui Isus, amintește-ți tot ceea ce ți s-a povestit despre nașterea ta și primii doi ani ai vieții. Primește binecuvântarea Lui.

Posibil răspuns al „litaniei” istoriei personale: „Imi amintesc, Doamne, și-Ți mulțumesc că ai fost prezent! Vindecă și desăvârșește speranța mea.”

Rugăciune  de consfințire:

„Tată, îți consfințesc toate aceste amintiri ale copilăriei mele timpurii, împreună cu tot ceea ce numai Tu știi. Mărturisesc acum cu credință că Tu ai fost Cel mereu Prezent, Privire neîncetat veghetoare peste mine. Știu din privirea Ta și cred că  sunt bun, ființa mea este bună, este bine că trăiesc. Îți consacru imaginea mea despre Tine, despre mine însumi, despre viață și despre oameni. Vindecă și întregește Tu încrederea și speranța din mine. Tată, Te iubesc și Îți mulțumesc. Amin!”

Adaugă, dacă poți, o decadă de rozariu, cu misterul zămislirii lui Isus în sânul Fecioarei, din adumbrirea Duhului.

lettura-bibbiaTineri, „țineți cu tărie Cuvântul Vieții”! (Fil 2, 16).

Dragi prieteni tineri, Vă invităm la câteva zile petrecute din plin cu un Dumnezeu fascinant, veșnic tânăr și mereu surprinzător! A umbla cu El în cotidianul nostru este cea mai minunată aventură din toate câte pot fi! Oare se mai plimbă Dumnezeu în adierea vântului de după-amiază în grădina vieții noastre? Mai putem oare auzi și recunoaște glasul Său, putem oare avea o relație concretă de prietenie și comunicare cu El? Ce va deveni viața noastră, odată cuceriți de Isus Cristos? „…copii neprihăniți ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generații perverse și rătăcite între care voi străluciți ca niște luminători în lume” (Fil 2, 15). Veniți și vedeți, veniți să gustăm împreună bucuria de a umbla cu Dumnezeu!

Perioada: Miercuri 19 – Sâmbătă 22 Aprilie 2017. Ne-am gândit în săptămâna după sărbătoarea Paștelui pentru că este perioada de vacanță.

Locul: Mănăstirea Carmelitană Luncani.

Pot participa tinerii cu vârstele cuprinse între 18 și 30 de ani.

Cost: Pentru a veni în întâmpinarea voastră, ne-am gândit să reducem costul la jumătate, adică în jur de 100 de lei de persoană pentru toată perioada incluzând cazarea, mâncarea și căldura. Dacă cineva dorește să participe dar nu poate, din cauza economică, nu-i nici o problemă; să ne contacteze și vom rezolva această problemă. 

Confirmarea participării se face până cel târziu 1 Aprilie 2017 la numărul de telefon 0787709489 sau la adresa de mail: gustifol@hotmail.com.

Vă așteptăm!

Invitație la zile de har pentru părinți și tinerii care sunt chemați la viața de familie

teampic„Vă scriu vouă, părinților, pentru că l-ați cunoscut pe cel care este de la început. Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că l-ați învins pe Cel Rău. V-am scris vouă, copiilor, pentru că l-ați cunoscut pe Tatăl.” 1 In 2, 13-14a.

Următoarea propunere se adresează Vouă, dragi Părinți sau Vouă, dragi Tineri care vă simțiți chemați să vă întemeiați viața de familie pe stânca care este Dumnezeu! Vom încerca să înțelegem împreună ce înseamnă chemarea de a fi părinte, să descoperim și să punem în mișcare autoritatea spirituală dăruită Vouă de Dumnezeu asupra copiilor voștri, cum să o facem să devină rugăciune, rugăciune care transformă după voința lui Dumnezeu. Și, vom pune în practică ceea ce învățăm, ne vom ruga!

Data: 10-12 martie 2017, de vineri seara de la ora 18 până duminică seara, ora 18. Deoarece numarul de participanti este limitat vă rugăm să vă înscrieți din timp.

Locul: Mănăstirea Carmelitană din Luncani

Costul, pentru a veni în întâmpinarea cheltuielilor pe tot prcursul participării, care include cazarea, hrana și căldura, este de 120 lei de persoană.

Precizăm că nu este obligatoriu prezența amânduror părinți. Părinții pot veni cu copiii de la 2 la 15 ani; copiii nu vor plăti pentru perioada șederii și vor avea un program aparte.