Joi din a treia săptămână de Advent. Lecturile zilei: Is 54,1-10; Ps 29; Lc 7,24-30
Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi făcută de ocară! Vei uita de ruşinea tinereţii tale şi de ocara văduviei tale nu-ţi vei mai aduce aminte. Căci stăpânul tău este cel care te-a făcut, Domnul Sabaot este numele lui, Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel, care este numit Dumnezeul întregului pământ.
Povestea de dragoste începută în Eden, dintre Dumnezeu şi creatura Sa continuă… continuă pentru că El rămâne fidel celei infidele, fidel pentru că nu se poate renega pe Sine Însuşi. El, cel căruia toate-i aparţin, un singur lucru nu poate avea fără a I se dărui: dragostea creaturii sale. El se oferă neîncetat creaturii Sale pentru a trăi cu ea într-un legământ al iubirii, un legământ al dragostei nupţiale: El Mire, iar creatura, mireasă… „Cum se căsătorește un tânăr cu o fecioară, tot așa se va căsători cu tine cel care te-a zidit. Şi după cum se bucură mirele de mireasă, așa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (Is 62,5). Acest legământ, fidelitate şi bunăvoinţă sunt acum, şi pentru veşnicie, în Cristos şi în sângele Său.
De-a lungul istoriei acestei iubiri atât de deosebite, fidelitatea Lui este stâncă neclintită, care aduce înapoi la Sine mireasa atât de fragilă şi atât de uşor de înşelat în dragostea sa! Căci munţii se vor muta şi colinele se vor cutremura, dar bunătatea mea nu se va muta de la tine şi alianţa mea de pace nu se va clătina, spune Cel care se îndură de tine, Domnul. De nenumărate ori L-a părăsit pentru a se cununa cu alţi zei, pentru a se zidi în afara Ziditorului Său! „Căci poporul meu a făcut două rele: m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie, ca să-și sape cisterne, cisterne crăpate, care nu pot [să țină] apă. Uimiți-vă, cerurilor, pentru asta și îngroziți-vă ca niciodată – oracolul Domnului” (Ier 30, 13.12).
Dar bunăvoinţa cu care se îndură de poporul Său este veşnică: El, Dragostea statornică, o atrage la Sine pe Cea Rătăcită, o spală, o iartă şi uită, şterge dintre ei amintirea greşelilor infidelităţii. Aceasta este garanţia adevăratei libertăţi a creaturii, netrecătoarea siguranţă şi bucurie a vieţii ei. Iertarea şi uitarea greşelilor: Dumnezeu, în dragostea Sa faţă de creatură, este absolut liber de amintirea greşelilor acesteia!
„Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău!
Căci tare ca moartea este iubirea,
și gelozia, teribilă ca locuința morților.
Văpaia ei este ca văpaia focului și ca flăcările Domnului.
Apele mari nu pot să stingă iubirea și râurile, s-o spele” (Cânt 8, 6-7).
Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!
Comunitatea carmelitană.