Vineri din a doua săptămână de Advent

adouaduminicaNu pot nega, nu mă pot preface că nu aud strigătul de durere al Dumnezeului meu, al Dumnezeului nostru: „Unde eşti? (Gen 3, 9); O, dacă ai fi fost atent la poruncile mele! Poporul meu, ce ți-am făcut și cu ce te-am obosit? Răspunde-mi!” (Mih 6, 3); severitatea Botezătorului care înspăimântă, blândeţea Fiului Omului care îmblânzeşte… rămân fără efect asupra inimii omului…

            Dumnezeu m-a chemat, voind să-mi arate strada cea bună şi Drumul cel Sfânt către El, către propria-mi identitate în El, către propria-mi fericire netrecătoare şi neputrezită, către fericire mea şi a Lui! În atâtea şi atâtea feluri m-a chemat, mi-a vorbit, m-a lăsat să-L cunosc! Ca o mamă s-a aplecat asupra mea să mă mângâie, ca un mire a venit în iatacul inimii mele, ca cel mai fidel prieten al orelor mele singuratice a stat cu mine; cu iertarea şi Cuvântul Său, cu Trupul şi Sângele Lui m-a hrănit … dragostea Lui e pentru mine asemenea manei venite din cer în timpul exodului celor aleşi – ea putea să satisfacă orice gust; substanţa sa, supunându-se dorinţei celui care o primea, se schimba în ceea ce voia (cf. Înţ 16, 20-21).

            Şi totuşi…,totuşi  inima mea şovăie în a-i dărui totul! Şovăie în a-şi împlini exodul: din sine în Dumnezeu, din strâmtorare în larg, din nefericire la fericire, din întuneric la lumină, din omenesc în duhovnicesc; şovăie în a se pierde  pentru a-L avea; şovăie, şi neîncetând a sângera veninul surdei sale activităţi (Thomas Merton) în deşert şi cu-ntristare pierde lumina şi puterea Dragostei.

            Lumina care Eşti Tu, Dumnezeul meu – Te face suveran în libertatea de a Te oferi neîncetat, întunericul care sunt eu – întărâtă libertatea mea de a-Ţi rezista.

            Laolaltă cu cei care-mpreună cu mine sunt Trupul Tău, strig către sufletul meu:

„De ce şovăi, suflete al meu, putând tu să-L iubeşti

pe Dumnezeu în inima ta chiar din această clipă?

 

Ale mele sunt cerurile şi al meu e pământul,

ai mei sunt oamenii.

Drepţii sunt ai mei şi ai mei păcătoşii.

Îngerii sunt ai mei şi a mea e maica lui Dumnezeu.

Toate lucrurile sunt ale mele.

Dumnezeu însuşi e pentru mine,

deoarece Cristos e al meu şi e cu totul pentru mine.

 

Ce ceri deci şi ce cauţi, suflete al meu?

Toate acestea sunt ale tale şi toate sunt pentru tine.

 

Nu te opri în lucruri mai puţin importante şi nu te

mulţumi cu firimiturile ce cad de la masa Tatălui tău.

 

Ieşi afară şi fi mândru de slava ta.

Ascunde-te în ea şi gust-o

şi vei obţine ce doreşte inima ta.

(Sf. Ioan al Crucii)

Amin. Marán athá. Vino, Doamne Isuse!

Comunitatea carmelitană.